Anxietatea și stima de sine

INTRODUCERE

Teama, în doze moderate, creşte acuitatea perceptivă, capacitatea de concentrare a atenţiei, face ca gândirea să fie mai clară şi mai rapidă, mobilizează energiile, activează reflexele, astfel încât subiectul să fie să fie in stare să acţioneze mai repede şi mai bine. Fricile sau temerile iraţionale apar atunci când subiectul se simte şi se comportă ca şi în cazul unui pericol major, in cazul unui pericol minimal sau chiar inexistent. Anxietatea este definită de specialişti ca o teamă difuză, fără un obiect bine precizat. Subiectul trăieşte o incordare continuă, simţindu-se permanent ameninţat.

Fensterheim şi Jean Baer (1984) sunt de părere că orice teamă care este atăt de puternică incât impiedică persoana să indeplinească o acţiune este, de fapt, o reacţie cu caracter patologic. Anxietatea este definită ca o teamă difuză, fără obiect bine precizat, in timp ce fobia este definită ca fiind o teamă cu obiect bine precizat.

Dintre teoriile explicative ale comportamentelor de tip anxios sau fobic cele mai interesante rămân, teoria psihanalitică, teoria comportamentalistă şi cea cognitivistă. In timpul curei analitice, prin intermediul unor metode specifice, dintre cele mai cunoscute sunt asociaţia liberă şi analiza viselor, subiectul lucrează asupra sa pentru a scoate la iveată din inconştient complexele şi conflictele nerezolvate. Pe măsură ce aceste complexe şi conflicte de natură inconştientă sunt aduse la lumină, dispar anxietăţile şi fobiile, pentru că subiectul nu mai are nevoie de ele ca mecanisme de apărare.Datorită anxietăţii persoana poate renunţa la o serie de obiective dezirabile, cum ar fi stabilirea unor relaţii interpersonale apropiate, alegerea unor profesii dorite sau de a trăi o viaţă agreabilă, plină de satisfacţii. Cu alte cuvinte, fricile iraţionale pot face dintr-o persoană sănătoasă şi inteligentă o persoană infirmă.

Motivele unei stari de anxietate poti fi multiple datorita complexitatii indivizilor : poate fi anxietate legata de starea de boala, anxietate legata de frica de moarte etc., insa cele mai raspandite sunt legate de teama de a nu face fata dificultatilor vietii, teama ce deriva din caracteristicile societatii actuale in care predomina starea de nesiguranta si incertitudine cu privire la viitor. De fapt, aceasta teama de a nu face fata dificultatilor vietii, desi generata de contextul social, ascunde o neincredere in propriile forte, o proasta imagine de sine şi o stimă de sine scăzută.

Astfel, o psihoterapie scurta a starilor de anxietate, pe langa interventiile initiale de prim ajutor - 1. Exercitii de control al respiratiei si 2. Relaxarea musculara progresiva - se axeaza pe interventia asupra cauzelor mai profunde ale anxietatii si anume imaginea de sine, stima de sine. Deci, dupa interventia initiala - in criza, psihoterapia are ca obiectiv reabilitarea imaginii de sine şi a stimei de sine.

Ceea ce trebuie retinut este ca aceste comportamente de tip anxios sunt invatate, astfel ca pot fi abordate cu succes prin interventii cognitiv-comportamentale si pot disparea in cateva luni de la inceputul interventiei. Persoana anxiosa va invata sa isi gestioneze starea de teama atribuind-o in mod adecvat fiecarui "obstacol" pornind de la o imagine de sine imbunatatita cu ajutorul tehnicilor terapeutice, bine conturata dar realista. Lucrarea este structurată in următoarele trei capitole care descriu stadiul actual al cunoaşterii şi un studiu de caz cu strategiile de intervenţie psihoterapeutică:

Capitolul I: Perspective teoretice în abordarea anxietăţii,

Capitolul II: Problematica generală a stimei de sine,

Capitolul III: Posibilităţi de intervenţie psihoterapeutică în cazul anxietăţii generalizate.

CAPITOLUL 1

PERSPECTIVE TEORETICE ÎN ABORDAREA ANXIETĂŢII

1.1. ABORDAREA PSIHANALITICĂ A ANXIETĂŢII

În privinţa originii anxietăţii, Freud a avansat încă de la început ipoteza că anxietatea apare dintr-o

transformare directă a libidoului. În ,, Inhibiţie , simptom şi angoasă”, el a trecut în revistritele teorii cu privire la originea anxietăţii, exprimâdu-se astfel: ,,Propun acum să procedăm altfel: dorim să rezumăm în mod nepartizan ceea ce putrm spune despre angoasă şi să renunţăm în cadrul acestei întreprinderi la aşteptarea unei noi sinteze”( Opere, vol.5, p. 234). A afirmat încă o dată că anxietatea se naşte din transformarea directă a libidoului, dar acum a put să atribuie mai puţină importană acestui aspect ,,economic” al originii anxietăţii.

Conform concepţiei definitivate de Freud, anxietatea este un semanal pentru pericolul penetrii în conştient a dorinţelor infantile inacceptabile, reprimate, de natură sexuală. Dacă mecanismele de defensă nu reuşesc să neutralizeze pericolul, apare anxietatea simptomatică, iar teoriile moderne analitice afirma prin cedarea completă a mecanismelor de defensă, anxietatea progresează spre un ststus de panică. Teoria psihanalitică afirmă că, prin perceperea anxietăţii ca o tulburare, se pierde din vedere semnificaţia de semnal şi există pericolul ignorării cauzelor subiacennte.

În ,,Prelegeri de introducere în psihanaliză, serie nouă “, referindu-se la teoria potrivit căreia anxietatea se naşte dintr-o transformare a libidoului nesatisfăcut, Freud afirma că a găsit,, o anumită susţinere în anumite fobii foarte regulate ale copiilor mici. Fobiile copilului şi expectativa de angoasă ne oferă douple pentru modul în care ia fiinţă angoasa nevrotică: prin transformarea directă a libidoului.” (Opere, vol. 10, p. 531).

Din aceste paragrafe şi din altele similare se pot extrage două concluzii:

a) la copiii mici, excitaţia libidinală este cea care se transformă în anxietate;

b) cel dintâi conţinut al anxietăţii este sentimentul de pericol al bebeluşului, teama că nevoia sa nu va fi satisfentru că mama este ,, absentă”.

Abraham a făcut multă lumină în privinţa celor mai timpurii faze ale dezvoltării mai cu seamă în studiul său asupra organizării libidinale.Descoperirile lui în domeniul sexualităţii infantile s-au asociat cu o nouă abordare a originii anxietăţii şi a vinovăţiei. Abraham a sugerat:,, În etapa narcisismului cu un scop sexual canibalic, prima dovadă a unei inhibiţii pulsionale aparesub forma anxietăţii morbide.Procesul de depăşire a impulsurilor canibalice este intim asociat cu un sentiment de vinovăţie, care intră în prim plan ca fenomen inhibitor tipic ap arţinînd celui de-al treilea stadiu (stadiul sadic-anal timpuriu)”.