Ascultarea - cheia activă în consiliere

Capitolul I

Introducere

Necesitatea consilierii (din limba engleză: guidance, advice) psihologice şi educaţionale s-a conturat la începutul secolului XX, mai întâi în S.U.A. Apariţia acestui tip de activitate a fost generată de necesitatea orientării şi selecţiei profesionale.Începând cu deceniul al cincilea al secolului XX consilierea este recunoscută ca profesie. Concomitent, în aceeaşi perioadă a avut loc apariţia mai multor teorii care aveau ca prim obiectiv definirea şi fundamentarea principalelor repere din cadrul activităţii de consiliere. Se poate considera că specificitatea demersului de consiliere constă, la modul cumulativ, în găsirea de alternative, sprijinirea în identificarea obiectivelor şi furnizarea de informaţii referitoare la particularităţile elevilor .

Consilierea psihologică şi educaţională reprezintă:

- tehnică de informare şi de evaluare

- un mijloc de a modifica în sens pozitiv comportamentul subiecţilor

- o experienţă de comunicare

- o căutare comună a sensului vieţii

Altfel spus, consilierea reprezintă, în mod simultan,

- relaţie umană

- o formă specifică de comunicare, formă care implică ascultarea o activitate care are ca scop prevenirea/ameliorarea/gestionarea situaţiilor de criză

- o formă confidenţială de a acorda ajutor

- o activitate realizată de specialişti.

I.2. Caracteristicile procesului de consiliere

In cadrul procesului de consiliere specialistul asigură:

- confidenţialitatea, ca premisă a inducerii unui real sentiment de siguranţă la nivelul subiectului consiliat

- non-judecarea şi ascultarea activă

- suportul afectiv

- respectul faţă de client

- responsabilizarea pentru realizarea obiectivelor fixate în comun.

Consilierea, bazată pe principiul dezvoltării personale a clientului, are un caracter confidenţial, este o relaţie de sprijin, ajutând consiliatul să-şi identifice resursele.

I.3. Relaţia de consiliere

Relaţia de consiliere este definită ca un parteneriat între cei doi protagonişti, practician tranzacţionalist - client, fiecare dintre ei cu viziuni, expectanţe şi scopuri diferite.

Responsabilităţile consilierului, precum şi responsabilităţile clientului sunt prevăzute în contractul iniţial:

• Responsabilităţile consilierului:

a. să conducă şi să dirijeze procesul de consiliere în vederea realizării obiectivelor clientului ,

b. să evite jucarea rolurilor de victimă, salvator sau persecutor ;

c. să participe activ, împreună cu clientul, la analiza jocurilor psihologice şi analiza scenariilor de viaţă,

d. să ţină la curent clientul cu direcţia şi rezultatele consilierii,

f. să asiste clientul la realizarea contractului cu el însuşi, rolul consilierului fiind cei de martor sau facilitator ,

g. să considere obiectivele clientului mai importante decât cele proprii.

• Responsabilităţile clientului:

a. să stabilească, prin contract, ceea ce vrea să schimbe;

b. să identifice potenţele interioare ce ar putea fi antrenate în obţinerea schimbării;

c. să-şi asume responsabilitatea pentru propriile decizii şi acţiuni şi să îndeplinească sarcinile date de consilier;

d. să contribuie la stabilirea unei relaţii terapeutice de siguranţă şi încredere;

e. să considere consilierul drept aliat al schimbării şi nu magician;

I.4. Ascultarea activă

Ascultarea este o muncă grea şi cere mai mult decât a sta şi a privi o persoană atunci când vorbeşte. “Ascultarea deliberată” reprezintă iscusinţa de a procesa, analiza şi evoca ulterior informaţiile primite şi de a trage concluzii din ele. “Ascultarea activă” aude mai întâi simţămintele vorbitorului şi apoi procesează informaţiile. Cei care vor să comunice eficient trebuie să înveţe această tehnică importantă.

Consilierii au tendinţa de a considera ascultarea o activitate pasivă.