Asigurările Sociale

CAPITOLUL I: CONSIDERATII TEORETICE PRIVIND ASIGURĂRILE SOCIALE

1.1. Structura statului bunăstării. Obiective. Opţiuni de politică socială

Viaţa economică şi politică contemporană traversează perioada unei reconstrucţii europene, a unei noi lumi global pacificatoare, dorinţa speranţei într-un viitor comun mai bun. Procesul de integrare europeană, este lung şi dificil, antrenează imense valori materiale şi spirituale, şi se întinde pe o perioadă mare de timp, desfăşurându-se în mai multe etape. Extinderea UE spre est este în primul rând o opţiune politică menită să restabilească şi să menţină pacea şi prosperitatea pe întreg continentul european

Din punct de vedere al structurii fundamentale există o mare similaritate între toate statele bunăstării dezvoltate în secolul XX. Făcând abstracţie de particularităţile generate de economia socialistă şi statul socialist al bunăstării prezintă aproximativ aceeaşi configuraţie.

Dacă în sistemul socialist bunăstarea colectivă era produsă în cadrul unui mix economică-politic (statul orienta întreaga producţie şi distribuţie în aşa fel încât obiectivele sale politice să fie realizate), în sistemul capitalist occidental diferenţierea dintre economie şi politică în producerea bunăstării colective este tranşantă.

Am putea vorbi de două mecanisme distincte de producere a bunăstării, unul primar prin intermediul economiei de piaţă şi unul secundar prin mecanismele politicii sociale. Economia de piaţă ca producător primar prezintă o serie de limitări structurale în ceea ce priveşte realizarea obiectivului final :

1) în primul rând din punct de vedere al producerii bunurilor necesare, putem identifica:

- distorsiuni ale cererii

Cererea pe piaţă trebuie să exprime în mod efectiv necesităţile de consum ale populaţiei. Pentru aceasta însă, consumul trebuie să fie caracterizat prin două caracteristici: rivalitate şi excludibilitate.

- distorsiuni ale costurilor / beneficiilor

Este vorba despre costurile sociale (pe care le plăteşte colectivitatea) şi beneficiile sociale (de care beneficiază colectivitatea). Aceste costuri şi beneficii, care nu sunt luate în consideraţie în ecuaţia producător / cumpărător, sunt denumite tocmai din această cauză externalităţi. Omenirea se află în faţa necesităţii presante de a judeca producţia bunurilor nu numai din perspectivă strict economică, ci dintr-una mai largă, socială şi umană.

- distorsiuni produse de monopol

Monopolul distorsionează atât preţul, cât şi cantitatea produselor. Economiştii au demonstrat că situaţia de monopol, indiferent dacă este vorba de monopol de stat sau privat, duce la preţuri ridicate şi la subproducţie.

Iată tipurile de bunuri care nu sunt produse optimal prin mecanismele pieţei :

a) bunurile sociale sau publice pe care mecanismele pieţei nu le-ar produce; acestea nu prezintă caracteristicile rivalităţii şi excludibilităţii;

b) bunurile social dezirabile care sunt produse suboptimal;

c) bunurile social indezirabile care vor tinde să fie supraproduse în raport cu necesităţile sociale;

d) bunurile care implică costuri sociale ce vor tinde să fie supraproduse.

2) în al doilea rând piaţa este excesiv de inegală lăsând secţiuni importante ale colectivităţii sub nivelul de bunăstare, considerat de către colectivitatea respectivă a fi acceptabil. Pot fi desprinse mai multe surse de dezechilibre mari în producţia primară realizată prin intermediul pieţei:

a) limitări ale capacităţii individuale de obţinere a veniturilor;

b) inegalităţi în şansa de câştig datorită unor factori sociali structurali, iar nu individuali.

- O parte însemnată a populaţiei active nu poate găsi un loc de muncă (şomajul) sau doar locuri de muncă cu timp parţial;

- Veniturile din proprietate şi capital tind să fie mai ridicate decât veniturile salariale;

- Cei care ocupă posturi de muncă ce presupun calificare mai ridicată vor obţine venituri substanţial mai mari decât cei care ocupă posturi mai slab calificate;

c) dezechilibrul dintre nevoi şi posibilităţile de câştig. Există câteva grupuri tipice de persoane/familii care în condiţiile unei societăţi normale, bazate pe economia de piaţă au dificultăţi de obţinere a veniturilor necesare unei vieţi decente. (Şomerii se numără printre aceştia).