Asistenta Persoanelor în Situații Excepționale

1.CONSIDERATII INTRODUCTIVE

In mod frecvent, termenul de asigurări sociale se substituie celui de asistenţă socială. Dacă sistemul asigurărilor sociale este un sistem contributiv la care participă angajatorii şi angajaţii, atunci sistemul de asistenţă socială este un sistem de ajutor şi servicii, finanţat de la bugetul de stat şi bugetele locale, pentru persoanele care nu sunt apte de muncă şi nu dispun de mijloacele necesare traiului.

Sprijinul material în sistemul de asistenţă socială poate proveni şi din contribuţiile (donaţiile, sponsorizările) voluntare ale persoanelor fizice şi juridice.

Asistenţa socială poate fi privită şi analizată din mai multe puncte de vedere şi anume:

- ca acţiune concentrată în sprijinul familiilor aflate în dificultate;

- ca domeniu de studiu;

- ca disciplină de pregătire profesională aprofundată.

Fără îndoială că interesul major îl reprezintă asistenţa socială ca acţiune concretă concentrată în sprijinul celor aflaţi in dificultate.

In acest cadru şi intr-un concept modern, asistenţa socială poate fi definită ca totalitatea principiilor umanitare pe care se întemeiază ajutorul acordat unor membri ai comunităţilor aflaţi în nevoie sau asistenţa socială reuneşte ansamblul mijloacelor tehnico-financiare utilizate de administraţia publică centrală şi locală pentru materializarea politicilor sociale naţionale. Aşadar, asistenţa socială prin reglementări juridice pune în aplicare pro¬grame naţionale şi regionale în vederea susţinerii unor ajutoare, indemnizaţii, alocaţii şi servicii sociale destinate familiilor cu copii, vârstnicilor, copiilor şi adulţilor cu deficienţe şi altor persoane aflate în dificultate. O definiţie a asistenţei sociale este stabilită de Legea nr. 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială şi anume : asistenţa socială, componentă a sistemului de protecţie socială, reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul, autorităţile publice ale administraţiei locale si societatea civilă asigură prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a unor persoane. Asistenţa socială are ca obiectiv principal protejarea persoanelor care, din cauza unor motive de natura economica, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să îşi asigure nevoile sociale, să îşi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru integrarea socială.

Nevoia socială reprezintă ansamblul de cerinţe indispensabile fiecărei persoane pentru asigurarea condiţiilor de viaţă în vederea integrării sociale. În situaţia în care nevoile fundamentale nu pot fi satisfăcute - hrana, îmbră¬cămintea, locuinţa etc. - înseamnă că avem de a face cu sărăcia. Caracteristicile principale ale asistenţei sociale sunt:

- asistenţa socială ca şi componentă a sistemului de protecţie socială este o instituţie relativ independentă şi se adresează persoanelor care nu pot munci sau sunt dezavantajate social;

- sistemul juridic care îi reglementează acţiunile şi intervenţiile aplică programele umanitare pentru asigurarea în practică a politicilor sociale stabilite de administraţia publică centrală şi locală;

- finanţarea serviciilor sociale şi a ajutoarelor, indemnizaţiilor şi aloca¬ţiilor familiale se asigură de la bugetul de stat şi bugetele locale.

Asistenţa socială îmbracă forme variate de sprijin pentru persoanele în dificultate şi se bazează pe următoarele principii:

a) respectarea demnităţii umane, potrivit căruia fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii;

b) universalitatea, potrivit căruia fiecare persoană are dreptul la asistenţă socială, în condiţiile prevăzute de lege;

c) solidaritatea socială, potrivit căruia comunitatea participă la sprijinirea persoanelor care nu îşi pot asigura nevoile sociale pentru menţinerea şi întărirea coeziunii sociale;