Aspecte Psihoclinice

Specificul omului ca dimensiune socială amplifică predispoziţiile structurale şi funcţionale cu care se naşte fiecare fiinţă umană. În acest context problema creşterii constante a frecvenţei fenomeologiei depresive de-a lungul generaţiilor succesive ale acestui secol i-a făcut pe unii autori să vorbească despre o nouă ,,perioadă melancolică”. Se ştie astfel că aproape orice individ suferă uneori de depresie.

Majoritatea dintre noi avem perioade când suntem trişti, letargici şi lipsiţi de interes faţă de orice activitate. Depresia este un răspuns normal la stresul zilnic şi poate fi provocată de evenimente ca: eşecul şcolar sau profesional, pierderea unei fiinţe iubite sau a locului de muncă. Depresia este considerată anormală atunci când este disproporţională în raport cu evenimentul petrecut şi continuă dincolo de punctul în care majoritatea oamenilor încep să-şi revină. Accelerarea ritmului schimbărilor sociale suprasolicită resursele adaptative ale persoanei, punînd la grea încercare eficienţa mecanismelor individuale de confruntare cu problemele vieţii, insecuritatea economico-socială, şomajul şi sărăcia, însingurarea individului atrăgând o serie de răspunsuri depresive manifestate prin nemulţumire, dezamăgire, retragere şi autodevalorizare, lipsa de speranţă mergând în anumite circumstanţe pînă la suicid.

Depresia este caracterizată ca fiind o tulburare a dispoziţiei afective si este reprezentata prin patru seturi de simptome dintre care enumeram aici: simptomele emoţionale (dispoziţia), unde tristeţea şi melancolia sunt simptomele emoţionale cele mai întâlnite. Individul se simte fără speranţă şi nefericit, deseori se plânge de ceva şi se gândeşte la sinucidere. La fel de des întâlnită în depresie este pierderea satisfacţiei sau a plăcerii în viaţă. Activităţile care produceau satisfacţie par plictisitoare şi nu mai aduc bucurii iar persoana deprimată îşi pierde gradat interesul faţă de activităţile recreatoare şi cele din familie. Majoritatea pacienţilor deprimaţi raportează că nu mai obţin satisfacţie din ceea ce prezenta odinioară un interes major în viaţă, iar mulţi vorbesc despre pierderea interesului afectiv pentru alte persoane.

În al doilea rând este vorba despre simptomele cognitive ce constau în principal din gânduri negative. Persoanele deprimate tind să aibă o apreciere de sine scăzută, se simt neadaptate şi se blamează pentru eşecurile lor. Acestea se simt fără speranţă în viitor şi cred că nu mai pot face nimic pentru a-şi îmbunătăţi viaţa.

În al treilea rând sunt simptomele motivaţionale, deci, în depresie motivaţia are un nivel scăzut, iar persoana deprimată tinde să fie pasivă şi prezintă dificultăţi în iniţierea activităţilor.

În ceea ce priveşte simptomele somatice, acestea includ pierderea apetitului, tulburările de somn, oboseală şi pierderea energiei. În momentul când gândurile individului deprimat sunt canalizate în acţiuni interne faţă de cele externe, chinul acestuia se intensifică, ulterior find afectată şi sănătatea acestuia.

Studiile de specialitate dovedesc faptul că preponderenţa depresiei variază în funcţie de gen şi de grupele de vârstă, iar una dintre perioadele care apar ca propice instalării acesteia este cea a periodicităţii biologice – climaxul şi andropauza.

Studiile efectuate asupra diferenţei depresiilor în raport cu sexul relevă o creştere a simptomatologiei psiho-depresive în perioada de climacteriu. Cu siguranţă că majorarea semnificativă, în ultimele decenii, a speranţei de viaţă contribuie implicit la creşterea populaţiei de vîrsta a treia şi a problemelor acesteia.

În zilele noastre menopauza survine la femeile cu vîrsta cuprinsă între 47-52 de ani, cînd acestea se află în plenitudinea activităţilor lor sociale şi profesionale cum la fel se întâmplă şi cu apariţia andropauzei la bărbaţi. Aspectele medicale ale climaxului şi andropauzei au devenit o problemă importantă de sănătate publică atît din punct de vedere ştiinţific, cît şi din punct de vedere practic. Tot studiile de specialitate arată că spre deosebire de climacteriul feminin, la bărbaţii aflaţi la andropauză se semnalează prezenţa simptomelor depresive mai frecvent decît în alte decade de vârstă.

Analiza perioadei de tranziţie din ultimii nouăsprezece ani aduce în prim plan realităţi care nu pot fi trecute cu vederea: peste două milioane de pacienţi depresivi şi previziuni care orientează spre o creştere a incidenţei depresiei în următorii ani. Fenomenul răspîndirii depresiei în Romania se corelează cu ceea ce se întîmplă şi la nivel mondial. De aceea rezolvarea problemelor pacientului depresiv nu aparţin în mod exclusiv psihologiei şi psihiatriei ci şi factorilor de decizie social - economică.

Punctul de vedere al specialiştilor din domeniile mai sus amintite, de inspiraţie internaţională este în acest sens unanim: facilitarea accesului rapid al pacientului depresiv la serviciile psihiatrice şi psihologice. Cumulul de strategii terapeutice care vor veni ca paliativ pe o medicaţie eficientă antidepresivă constituie soluţia pe care toţi factorii de specialitate o doresc cît mai repede pusă în practică.

Un tratament corect al depresiei reprezintă o investiţie în ziua de mîine şi o economie de resurse, protejînd pacientul depresiv de recăderi, evoluţie cronică, permiţîndu-i acestuia să-şi menţină statutul socio-profesional şi rolul pe care îl are în familie, stat, societate.

Cercetarea de faţă are ca obiectiv principal studiul depresiei de intensitate medie la persoanele de vârstă adultă, aflate în climax şi andropauză şi a relaţiei dintre aspectele sale psihopatologice.

Lucrarea este compusă dintr-un număr de şase capitole, dintre care primele patru sunt rezervate unei treceri în revistă a literaturii de specialitate, cu poziţionarea adecvată şi amănunţită, astfel: în primul capitol se pune accent pe conceptele de depresie, şi anxietate, pe o descriere amănunţită a teoriilor şi aplicaţiilor experimentale aferente. Cel de al doilea capitol trece în revistă fenomenologia climaxului şi andropauzei, cel de al treilea fiind rezervat discuţiei asupra instrumentelor evaulative specifice studiate. În al patrulea capitol sunt prezentate argumentele teoretice ce descriu consilierea şi psihoterapia cognitiv-comportamentale în tratamentul tulburării depresive.

Cel de al cincilea capitol este rezervat setului metodologic unde au fost inserate obiectivele şi ipoteze de cercetare, setul de instrumente folosit, prezentarea loturilor de subiecţi şi în mod amănunţit configuraţia privitoare la realizarea şi analizarea datelor statistico-psihologice obţinute în urma aplicării probelor folosite.