Aspecte teoretice psihopedagogice privind socializarea

ARGUMENT

Profundele transformări democratice din societatea românească sunt legate de cunoașterea înnoirii spirituale,prin dezvoltarea științei și perfecționării întregului sistem de instrucție și educație.În acest context se scrie efortul general al sistemului educațional de azi , pentru cuplarea prin strategii adecvate la cele mai noi orientări ,avându-se în vedere necesitatea depășirii totale a caracterului predominant informațional imprimat scolii românești în deceniile anterioare .

Reconsiderarea rolului cadrului didactic în procesul instructiv-educativ presupune ca acesta să fie un model educațional al muncii de învățare,ceea ce își impune să acorde proiectării o atenție specială ,cu finalitate precisă ,dezvoltarea capacităților creatoare ,cultivarea psiho-pedagogică și de specialitate care să-i permită competențele necesare abordării optime a proiectării.

,,Proiectarea activității didactice “ - include un asamblu de operații de elaborare și organizare anticipativă a obiectelor,conținuturilor,strategiilor de predare-învățare a modalităților de evaluare a rezultatelor obținute ,precum si a relațiilor dintre acestea.Eficiența lecției este determinată de pregătirea atentă ,permanentă care solicită respectarea planificării semestriale ,studierea cerințelor programei ,a conținutului manualului și alte resurse bibliografice , stabilirea obiectivelor , filmului acțiunii de predare-învățare , a strategiilor didactice și formele de evaluare .

Conținutul învățământului este reprezentat numai de valorile propuse de școală în cadrul orarului școlar ( educație formală ) și in cadrul activităților extrașcolare organizate de școală ( educație nonformală ).

Se pun accente pe informația știintifică fundamentală ; concordanța conținuturilor procesului de învătământ cu cele mai noi rezultate ale cercetării științifice contemporane ; reconsiderarea conceptului de cunoștințe esențiale pentru formația intelectuală generală ,în condițiile informatizării societății și ale valențelor crescânde ale educației permanente ; reflectarea legii interne a dezvoltării științelor ,a transformării metodologice și structurale ce au loc în știința contemporană ; surprinderea tendințelor de diferențiere prin specializarea sau de integrare prin demersuri interdisciplinare.

I ASPECTE TEORETICE PSIHOPEDAGOGICE PRIVIND SOCIALIZAREA

Omul este o ființă socială.Existența lui nu este posibilă decât printr-un mediu social , rezultat al conviețuirii cu ceilalți în procesul practicii sociale. Societatea și omul formează o unitate indisolubilă , fiecare păstrandu-și o relativă autonomie socială ,fiind generată de relații care se încheagă între membrii săi. Numai inserat în colectivități, copilul se poate dezvolata normal, ca ființă umană , datorită efectului socializator al acestora .Raportul dintre social și individual constituie baza organizării și funcționării procesului educațional.

Cea dintâi funcție e educației este aceea de a realiza integrarea socială a membrilor societății.Această acțiune înseamnă socializarea și se realizează in forme directe ( ora de istorie,educație morală,religie,etc.) și indirectă prin evaluări care au ca efect de a-i socializa pe școlari in propria lor cultură. A doua funcție este cea de ,, diferențiere potrivită fiecărei condiții interne psihoindividuale ,fac ca influențele socioculturale comune să se traducă în comportamentele individuale ,, particulare” .

Sarcina educației în cadrul procesului de învățământ este cadrul didactic ,care prin răbdare ,tact pedagogic și muncă susținută ,îndrumă elevii și le dezvoltă aspirație spre bine ,spre adevăr,spre dragoste de muncă.

După sociologul canadian G. Racher – socializarea este ,,procesul prin care persoana umană achiziționează și interiorizează pe tot parcursul vieții elemente socio-culturale ale mediului ,integrându-le în structura personalității sale sub influența experiențelor și agenților sociali semnificativi și prin aceasta se adaptează în ambiția socială în care trebuie să traiască “ .

Pentru înțelegerea mai profundă a socializării trebuie să studiem și să cunoaștem mai bine patrimoniul psihoereditar al omului . Numai pe baza acestora se pot evidenția câștigurile și achizițiile realizate în procesul socializării. Ereditarea condiționează capacitatea unui organism de a trăi dar și mediul influiențează la randul sau manifestarea genelor. În pragul școlarizării, copilul dispune tot mai mult de permisele psihologice cele mai importante ale socializării. ,, Socializarea individului este un proces obiectiv deosebit de complet prin care individul însușindu-și limba colectivității și interiorizând normele și metodele sociale de comportament , devine astfel membru al acestei societăți. “

Dezvoltarea limbajului ,ca aspect fundamental în ansamblul dezvoltării psihice , determină ecouri formative atât în sfera dezvoltării unor capacități de cunoaștere, dar și de intercomunicare umană,contribuind la extinderea sferei interrelațiilor sale la o mai pregnantă socializare a expresiilor comportamentale ale copilului.Procesul socializării individului , coincide cu dezvoltarea și transformarea indivizilor umani pană la stadiul de adulți .

Socializarea implică asimilarea conduitelor specifice omului ca participant activ la sfera vieții sociale . ,, Copilul tinde spre adult ca pe starea lor de echilibru” .