Aspectul psihologic al situațiilor de conflict - definire, rolul și soluționarea acestora

INTRODUCERE

Conflictele constituie o componentă naturală inevitabilă a vieţii sociale a fiecaruia dintre noi. În plan istoric, toată existenţa omenirii este impregnată cu conflicte, începand cu conflictul primordial între primii oameni si Creator, care a avut drept urmare izgonirea lui Adam si Evei din grădina paradisiacă a Edenului, eveniment ce a marcat începutul istoriei neamului omenesc si pană in zilele noastre.

Într-un anume sens, putem afirma ca evoluţia istorică a civilizaţiei umane reprezintă istoria conflictelor sociale, aparitia societătilor umane bazate pe clase sociale şi apariţia statului ca instrument al conducerii si reglementării vieţii sociale, lupta pentru puterea politică, răscoalele, războaiele, uzurpările de putere si detronarile, toate acestea nu sunt altceva decat rezultatele soluţionarii unor conflicte sociale. Toate momentele cruciale din istoria omenirii coincid cu apogeul unor mari situaţii conflictuale.

Filozoful antic Heraclit din Efes afirma in acest sens : “conflictul este principiul sau tatăl tuturor lucrurilor”. Sechelele marilor conflicte ale istoriei umane răman peste generaţii imprimând o nota de dramatism dar si de erodare morala lentă a vietii sociale.

Perspectiva umanitatii in sec.XXI este una destul de sumbră; astazi pe Terra abundă violenţele duse până la extrem,actele de terorism internaţional, confruntările militare neconventionale,catastrofe umanitare si ecologice,etc. Toate acestea impun cercetarea si gasirea unor solutii eficace de aplanare,stabilizare si inlaturare a conflictelor ,incepând de la cele interetnice si religioase,politice si militare si terminând cu conflictele sociale si individuale.

1. CONFLICTUL – PRIVIRE ÎN ANSAMBLU

1.1. Definirea conceptului şi tipurile de conflict

Plecăm de la următoarele ipoteze de lucru:

Conflictele pot fi pozitive (productive) sau negative (destructive). În cazul în care conflictelor nu li se acordă atenţia adecvată, acestea riscă să determine situaţii de criză, indiferent de plasarea acestora în raport cu firma sau instituţia care este implicată.

Astfel, în funcţie de localizare, conflictele pot fi interne sau externe, iar crizele interne afectează atât activităţile firmei cât şi pe cele ale celorlalte grupuri cu care aceasta are stabilite anumite relaţii. Crizele externe au un impact mai substanţial, afectând un număr mult mai mare de grupuri şi comunităţi, situându-se fie la nivel de transmediu, fie de mediu, grup sau comunitate, efectele fiind de asemenea mult mai mari.

Conflictul reprezintă interferenţa intenţiilor unui agent sau a unui grup în eforturile de atingere a unor obiective de către un alt individ sau grup. Se presupune că cele două părţi implicate au obiective incompatibile, astfel încât atingerea obiectivului de către una dintre părţi determină imposibilitatea atingerii de celalată parte implicată. Conflictul poate deveni astfel o strategie pentru atingerea obiectivelor superioare prin interferenţa cu progresul înregistrat de celelalte părţi

Conflictul nu poate fi identificat (sau nu este similar) cu concurenţa. În timp ce concurenţa presupune de asemenea obiective incompatibile între părţi, aceasta nu implică interferenţa (cel puţin în situaţiile în care concurenţa este fairplay).

Astfel, se poate aprecia că există o situaţie concurenţiala atunci când două sau mai multe părţi încearcă să câştige, prin depunerea unui efort individual, prin atingerea obiectivelor proprii, fără să intervină pentru blocarea sau influenţarea progresului celeilalte sau celorlalte părţi. Efectul acţiunilor întreprinse depinde numai de comportamentul fiecărei părţi în atingerea obiectivelor şi nu din interferenţa cu comportamentele celorlalte părţi. În mod cert, la nivel de firmă sau organizaţie, concurenţa nu se manifestă la fel de des sau deschis precum conflictele. Organizarea unor concursuri de vânzari la nivel de firmă determină fără îndoială o situaţie concurenţială, iar aceasta se poate transforma cu uşurinţă întruna conflictuală în urma acţiunilor de interferenţă ale unuia dintre participanţi asupra celorlalţi; dorinţa exagerată de câştig determină aceasta schimbare de stare.

Definiţia conflictului enunţată mai sus susţine în fapt că părţile interferează în mod intenţionat unele cu celelalte în atingerea obiectivelor. Aceasta nu implică însă automat faptul ca părţile să fie de rea credinţă sau să fie conştiente de gradul sau maniera în care acţiunile lor afectează celelalte părţi. Astfel de situaţii produc rezultate ce pot fi caracterizate ca fiind suboptimale, termen cu un sens mai extins decat un simplu "mai puţin decât optim". Suboptimizarea se referă la atingerea subobiectivelor de către grupuri sau departamente prin excluderea sau ignorarea obiectivelor generale ale organizaţiei sau firmei. Conflictele nu conduc întotdeauna la obţinerea unor rezultate suboptimale. Pe scurt, ceea ce este benefic pentru fiecare subsistem nu reprezintă în mod automat un optim pentru întregul sistem. În sistemele cele mai complexe, acţiunile depind de cooperarea dintre subsisteme, iar activitatea generală ia amploare prin sinergia contribuţiilor individuale. Numai printr-o interacţiune pozitivă între părţi, rezultatele generale pot fi optime. Una dintre problemele comune tuturor locurilor de muncă şi care generează în mod frecvent sentimente de emoţie, frustrare sau furie este reprezentată de conflict. Pentru unii dintre cei implicaţi în conflicte, ziua de lucru este doar puţin mai neplacută. Pentru alţii, frecvenţa şi intensitatea conflictelor care îi afectează înseamnă ceva mai mult decât "neplăcut". Iar pentru o ultimă categorie, conflictele îi determină chiar să părăsească organizaţia din care fac parte. O dată ce au atins acest nivel, conflictele de muncă determină ceva mai mult decât "simple probleme".

Inevitabilitatea conflictelor

Conflictele apar în mod natural în momentul în care oamenii încep să interacţioneze. De exemplu, două persoane care lucrează împreună pot să nu fie de acord asupra modului în care fiecare îşi îndeplineşte sarcinile sau asupra felului în care una dintre acestea o tratează pe cealaltă. Acest lucru este normal, conţinând în acelaşi timp şi un aspect pozitiv. Când două persoane nu sunt de acord una cu cealaltă, înseamnă că amândurora le pasă şi nu le sunt indiferente problemele respective într-o asemenea măsură încât să adopte o poziţie concurenţială şi să se lupte pentru aceasta.

Atât echipele sau organizaţiile, cât şi indivizii au nevoie de interacţiuni conflictuale pentru a putea progresa. Ideile novatoare pot lua naştere în urma conflictelor - noile moduri de gândire şi modalităţi de a rezolva probleme pot fi folositoare tuturor. Atâta vreme cât oamenii lucrează împreună în echipe sau organizaţii şi le pasă de munca lor şi de modul în care sunt trataţi, vor apărea dezacorduri conflictuale. Iar concluzia este că aceste dezacorduri nu pot fi eliminate, iar dacă aceast lucru ar fi posibil, atunci s-ar pierde şi o sursă important de îmbunătăţire a activităţii.