Aspirația profesională și sistemul de valori la adolescenți

ARGUMENT

Structura si afirmarea personalitatii umane reprezinta un proces amplu, complex, cu numeroase determinari, în care sistemul aspirational ocupa un loc central si dominant. Proprii tuturor oamenilor si grupurilor sociale, aspiratiile se manifesta, la adolescenta, ca dimensiuni ce organizeaza si structureaza personalitatea, dându-i orientare si sens.

Considerata de J.J.Rousseau ca etapa unei a doua nasteri a omului, adolescenta aduce cu sine o intensificare a dezvoltarii personalitatii, a vietii interioare deliberative, a dezvoltarii constiintei de sine, responsabilitatii si a vietii afective. Atractia spre diferite profesii e implicata tot mai mult în dialogurile interioare încarcate de elemente evaluative si influentate de diferite modele. Aspiratiile (profesionale) dau deschidere personalitatii spre viitor, în directia afirmarii depline în viata sociala. Aspiratiile individului si colectivitatilor sunt conditionate de nivelul cultural al societatii, de nivelul stiintei si tehnicii, de sistemul de educatie si calitatea relatiilor interpersonale, dar si de valorile promovate de societate. Nu se poate trai fara o experienta a valorilor, fara a face apel la judecati de valoare, iar calitatea de fiinta valorizatoare  nu se poate realiza decât într-un context social. Interiorizarea valorilor, sub influenta educatiei si culturii se reflecta în sistemul aspirational, devenind aspiratiivalori ale colectivitatilor umane si ale indivizilor. Adeziunea la valorile sociale înalte, autentice, depasirea conflictelor valorice care apar în fata fiecarui om (tânar, de nenumarate ori) contribuie la înflorirea personalitatii umane, la afirmarea si valorificarea acesteia, prin activitate, în plan social.

La nivel macro si microsocial, spontan si constient, personalitatea tânara în formare e supusa unei infuzii valorice si la întâlnirea factorilor endogeni cu cei exogeni se constituie sistemul propriu de valori si de atitudini; de la o perioada de vârsta la alta se produc nu numai mutatii, acumulari dar si îmbogatirea sistemului de valori si atitudini; iar odata cu evolutia de vârsta a individului are loc si consolidarea nucleului sau valoricoatitudinal. Cunoasterea atitudinilor si valorilor unui individ sau grup constituie un instrument de previziune. Cu ajutorul lor se poate prevedea cu o anumita probabilitate modul de comportare într-o situatie ulterioara. Aspiratiile si idealurile tinerei generatii  un important potential intelectual, creator, economic si moral  trebuie valorificate în activitati socialeconomice utile, în cercetarea stiintifica, în toate domeniile muncii si creatiei autentice, deoarece numai prin profesiune si valorizare sociala se poate conferi un sens superior propriei vieti. Astfel studiul de fata se instituie ca incursiune în problematica complexa a tinerilor aflati în pragul marilor optiuni, cuprinsi în procesul valorificarii si valorizarii personalitatii umane;

1. Considera]ii teoretice

2. Structura si dinamica personalitatii

Personalitatea este un concept fundamental în stiintele socioumane, în psihologie având note specifice, controversat, mereu redefinit si reevaluat. În general, conceptul de personalitate are 2 acceptiuni principale:

- din perspectiva filozofica  pe baza teoriei actiunii, personalitatea e definita în functie de creativitate ce reprezinta trasatura fundamentala, definitorie a omului, posibilitatea majora de integrare sociala domeniul real si autentic al exprimarii libertatii si demnitatii umane, criteriul fundamental de valorificare si valorizare a omului.

- din perspectiva psihologica  personalitatea e rezultatul dezvoltarii depline si unitare a însusirilor omului, care are loc într-un anumit context social. Având o tripla conditionare, biologica, psihologica si sociala, personalitatea umana e expresia efortului de integrare a persoanei în structurile sociale, munca, activitatea constituind statutul sau ontologic.

Din încercarile numeroase si exhaustive de definire a personalitatii (definitii ontologice, integrale, ierarhice, adaptive, sociale) am ales definitia propusa de G.W.Allpoct (1981): Personalitatea este organizarea dinamica în cadrul individului a acelor sisteme psihologice care determina gândirea si comportamentul sau caracteristic.

În psihologia contemporana, s-a conturat o conceptie despre structura si dinamica personalitatii, ca punct de intersectie a mai multor teorii. Mentionam în primul rând ideile lui L.S.Vîgotski, S.L.Rubinstein, A.N.Leontiev, A.G.Kovalev (14, 1979) despre sistemul de relatii, atitudini ale persoanei ca dimensiune fundamentala a personalitatii. Apoi, teoria relationala a personalitatii sustinuta de J.Nuttin ce considera personalitatea o modalitate de functionare ce înglobeaza în esenta 2 poli: eul si lumea (mediul). Eul este ansamblul de functii si potentialitati psihice ale individului, iar mediul reprezinta obiectul intrinsec al acestui ansamblu de functii. Din punct de vedere functional, personalitatea nu poate exista decât într-o retea activa de interrelatii actuale si potentiale cu lumea. Functiile psihice ale unei persoane nu pot fi situate decât într-o structura care implica, în mod obligatoriu, o referire intrinseca si activa a eului la lumea obiectelor. Dar aceasta lume a obiectelor si a altor persoane nu poate fi considerata doar ca un lucru exterior care, pur si simplu, ar sta în fata eului, ci trebuie sa fie considerata ca însusi continutul personalizat al vietii psihice. În consecinta, nici despre personalitate nu