Atitudinea Cadrelor Didactice și a Părinților

INTRODUCERE

Atitudinea societatii constituie nucleul în care termenul de handicap ia nastere. Privind din aceasta perspectiva, la acest nivel, se întretese conceptul deficientei cognitive asupra tuturor tipurilor si grupelor de deficiente. Comportamentul derivat în urma atitudinii, exprimat fie el prin limbaj verbal sau nonverbal al societatii influenteaza în mod direct acentuarea deficientelor si dezvolta mediul propice pentru contaminarea si transferarea pseudodeficientei în detrimentul educatiei speciale. Astfel se ridica întrebarea daca copiii ce prezina o deficienta au o sansa, fie ea cât de marunta, sa-si dezvolte, valorifice potentialul si sa-si demonstreze lor însisi, în primul rând, iar apoi societatii, utilitatea si integritatea printre atâtea atitudini si concepte? Din pacate deseori copiii cu deficiente sunt privati de acest drept, interiorizând si crescând cu aceste atitudini eronate ce vin din partea societatii. De cele mai multe ori deficienta este simtita de cei în cauza, în urma atitudinii de stigmatizare a celorlalti. Însa, nu deficienta este cea care induce si dezvolta o perceptie proprie falsa, în ceea ce priveste abilitatile, potentialurile pe care le detin. Responsabila este atitudinea si comportamentul survenit în urma conceptelor bine conservate în rândul societatii despre copiii/ persoanele cu deficiente. Numai prin cunoastere este posibila o schimbare a mentalitatii, prin care în urma educarii, conceptele noi formate sa dea nastere unor atitudini superioare celor de pâna atunci, favorabile aceptarii. Daca pâna în prezent societatea s-a concentrat doar pe neajunsurile, implicatiile negative survenite în urma deficientei, la baza alegerii acestei teme sta dorinta de a depasii acest mod de gândire si directionarea spre un nou mod de raportare în privinta persoanelor cu deficiente si anume perceperea lor, ca persoane egale, de folos si valoroase societatii, cu aceleasi drepturi, dar ca necesita cerinte speciale de care societatea dispune si le poate oferi în masura în care ofera aceeasi credibilitate si sanse egale în atitudine, respectiv în conceptele acceptate.

Capitolul I

Vârsta prescolara si deficienta

Caracterizare generala

Daca copilul îl explica în parte pe adult, se poate spune, de asemenea, ca fiecare perioada de dezvoltare ne face sa întelegem în parte perioadele care urmeaza. Dezvoltarea mintala în cursul primelor optsprezece luni de existenta, este deosebit de rapida si de importanta, deoarece copilul elaboreaza la acest nivel atât ansamblul structurilor cognitive, care vor servi ca punct de plecare pentru constructiile sale perceptive si intelectuale de mai târziu, cât si un anumit numar de reactii afective elementare, care vor determina în parte afectivitatea lui ulterioara.

Oricare ar fi criteriile inteligentei(tatonarea dirijata de Claparede; comprehensiunea imediata dupa W.Kohler, etc.) punctul comun al acestora este admiterea existentei unei inteligente înainte de aparitia limbajului.

Concluzia este ca, daca copilul nu dispune de atentia parintilor, sau dispune înca din perioada prenatala de o deficienta sau alta, acest lucru îngreuneaza dezvoltarea si/sau cognitiva a acestuia.

Aceasta perioada parcurge anumite stadii de dezvoltare senzorio-motorie, si anume primul stadiu (I) prezinta o activitate functionala, care duce la formarea unor scheme de asimilare(refexele suptului sau reflexul palmar, care vor fi integrate în apucarea intentionata de mai tarziu), stadiul al doilea (II), se constituie primele deprinderi care tin direct de o activitate a subiectului, stadiul al treilea (III) care intervine în medie pe la patru luni si jumatate când exista o coordonare între vedere si apucare(copilul apuca si manuieste tot ce vede în spatiul apropiat), stadiul patru (IV) în care se observa acte mai complxe de inteligenta practica, subiectului i se impune în prealabil un scop, de pilda sa atinga un obiect îndepartat sau sa caute un obiect ascuns etc; stadiul cinci (V), se instaleaza la 11-12 luni, în care la conduitele precedente se adauga o reactie esentiala, si anume cautarea de noi mijloace prin diferentierea schemelor cunoscute, si stadiul sase (VI), care încheie perioada senzorio-motorie si face trecerea la perioada urmatoare: combinari interiorizate, care duc la o întelegere sau insight.