Chestionar Caracterologic

1. Noţiuni introductive

1.1. Scurt istoric

Necesitatea cunoaşterii interumane a fost dictată, în mod evident, de colaborarea dintre indivizi, deoarece acest fapt obligă la cunoaşterea celorlalţi, la înţelegerea intenţiilor şi aprecierea posibilităţilor lor de a acţiona. Cunoaşterea empirică a omului în condiţiile concrete este foarte veche. Progresul de la această înţelegere implicită la ştiinţă, la o descriere sistematică şi riguroasă a fost însă foarte lent.

Reflexia filozofică, din care s-au desprins treptat toate ştiinţele, a adâncit unele probleme legate de fenomene impresionante cum ar fi moartea, visele, somnambulismul, bolile mintale etc. Asemenea teme presupun studiul aspectelor fundamentale, generale ale psihicului. De aceea ramura psihologiei care a evoluat mai întâi a fost psihologia generală.

În altă ordine de idei, psihologia generală este indispensabilă şi în viaţa de zi cu zi. Semenii noştri nu trăiesc izolat, nu acţionează singuri, ci poartă amprenta unui mediu, a unei societăţi în care se dezvoltă. Este aşadar important a cunoaşte atât structurile psihologice ale individului, cât şi particularităţile mediului în care acesta îşi desfăşoară existenţa.

Practica deci, necesită şi sesizarea unor deosebiri între oameni. Cunoaşterea diferenţelor interindividuale este importantă şi pentru reuşita muncii: încă din comuna primitivă, în cazul unei vânători de mistreţi, trebuia pus în locul cel mai periculos individul cel mai îndrăzneţ; fricoşii erau buni doar pentru a fi hăitaşi. De asemenea, tot din cele mai vechi timpuri, comunităţile distingeau pe cei mai înţelepţi pentru că aceştia dădeau sfaturi preţioase pentru bunul mers al întregii comunităţi.

Nu este cazul demonstrării legăturii ce există între psihologia diferenţială şi practică deoarece, într-adevăr, mai toate problemele abordate înaintea constituirii ei ca ştiinţă au evidente implicaţii utile. Primul tratat de psihologie diferenţială a fost scris însă după ce s-a creat primul instrument eficace de apreciere a diferenţelor în ceea ce priveşte inteligenţa (scala metrică a inteligenţei a lui A. Binet).

Pentru a putea utiliza cunoştinţele de psihologie nu este suficientă cunoaşterea legilor generale, omul fiind o realitate concretă, multilaterală. Trebuie deci să cunoaştem şi anumite moduri de reacţie ce deosebesc pe unii oameni de alţii. Iată de ce, psihologul practician nu se poate dispensa de serioase cunoştinţe de psihologie diferenţială, precum şi de mijloacele şi instrumentele necesare unei abordări diferenţiale a indivizilor umani.

1.2. Trăsăturile de temperament

Este destul de greu de definit temperamentul. Nu toţi psihologii îl caracterizează în acelaşi fel. În general, se acceptă punctul de vedere după care temperamentul cuprinde latura formală a reactivităţii persoanei, a “modului de funcţionare psihică”. Adică el nu se referă la conţinutul vieţii psihice, nici la orientarea către anumite valori concrete. Cel mult, unele aspecte se referă la o orientare extrem de generală a persoanei (dar acestea tind să fie înglobate într-o altă caracteristică a persoanei). De asemenea temperamentul nu se referă la ceea ce condiţionează realizările persoanei, performanţele ei în domeniul teoretic şi practic.

O caracterizare foarte adecvată este aceea dată de profesorul N. Mărgineanu: temperamentul cuprinde aspectele formale ale manifestărilor noastre. În spiritul descrierii sale, putem defini temperamentul: aspectele formale ale afectivităţii şi reactivităţii motorii ale persoanei. Temperamentul se referă la emotivitate, la expresivitatea, intensitatea şi rapiditatea reacţiilor.

Temperamentul cuprinde o serie de însuşiri psihice foarte strâns legate de organism, de procesele fiziologice. Ereditatea are de aceea un rol net preponderent, educaţia având o influenţă mai mică decât asupra altor caracteristici psihice.

Se pune însă problema care sunt principalele însuşiri de temperament şi cum se explică aceste diferenţe constatate între oameni. Există un număr mare de teorii formulate încă din antichitate. Ele ar putea fi grupate în patru mari categorii: teoriile umorale, teorii ale “solidelor”, teorii “constituţionaliste”, teorii psihologice. Dintre toate, ne vom ocupa acum de teoriile psihologice.