Comportamentul Deviant al Copiilor Proveniți din Centrele de Plasament

Capitolul I - Comportamentul deviant

I.1. Ce este comportamentul deviant ?

Una dintre problemele acute cu care se confruntǎ civilizaţia actualǎ o constituie escalada îngrijorǎtoare a fenomenului infracţional, în cadrul cǎruia delicvenţa infantilo-juvenilǎ şi unele forme de predelicvenţǎ (devianţǎ) comportamentalǎ deţin o pondere importantǎ, astfel încât la nivel mondial vârsta violenţei juvenile a ajuns sǎ se situeze între 19-29 de ani. Complexitatea acestui fenomen derivǎ din faptul cǎ el afecteazǎ în egalǎ mǎsurǎ familia, prietenii, comunitatea socialǎ în care evolueazǎ, şi nu doar victimele şi agresorii.

Din puncte de vedere sociologic, noţiunea de devianţǎ a fost elaboratǎ încǎ din 1938 de cǎtre doi autori, Sellin şi Merton, care încercau la momentul respectiv sǎ obţinǎ definiţia obiectului de studiu al socio-criminogenezei. Dupǎ pǎrerea lor, devianţa este ansamblul comportamentelor care ameninţǎ echilibrul societǎţii.

O altǎ definiţie a devianţei afirmǎ cǎ ea desemneazǎ, în înţelesul sǎu cel mai general „nonconformitatea cu normele sociale”.

Delicvenţa juvenilǎ reflectǎ o inadaptare la sistemul juridic şi moral al societǎţii, fiind cea mai importantǎ dintre devianţele negative, care includ violarea şi încǎlcarea normelor de convieţuire socialǎ, integritatea persoanei, drepturile şi libertǎţile individului.

În studiul acestui fenomen trebuie luate în considerare atât particularitǎţile biologice, cât şi cele psihologice ale copilǎriei şi adolescenţei, devianţa minorului fiind determinatǎ pe de o parte de factori biogeni (leziuni cerebrale, traumatisme obstreticale, meningo-encefalite din copilǎrie) şi de factori sociogeni (în special carenţa afectivǎ), urmare a situaţiei de copil nedorit sau neglijat, care determinǎ un handicap psihic al acestuia încǎ de la naştere.

Comportamentul deviant are la origine atât factori interni ce ţin de psihologia delicventului minor, cât şi factori externi, care orienteazǎ spre o inadaptare la sistemul juridic şi moral al societǎţii. De aici decurge necesitatea efectuǎrii unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a studia modificǎrile comportamentului minorilor determinate de tulburǎrile psihice ce apar fie în contextul social în care se dezvoltǎ, fie în contextul vârstei.

De asemenea, pentru înţelegerea acestui fenomen extrem de complex este importantǎ precizarea unor elemente de psihologia minorului, în calitatea acestuia de martor, persoanǎ vǎtǎmatǎ, inculpat sau învinuit, precum şi necesitatea individualizǎrii expertizei medico-legale psihiatrice a minorului în funcţie de tipul de participare a acestuia la fapta incriminatǎ. Trebuie menţionat cǎ indiferent de calitatea minorului, în timpul examinǎrii, acesta are tendinţa de a prezenta faptele într-o anumitǎ culoare. În calitate de martor are tendinţa de a fabula sau a omite unele detalii, tendinţǎ mai accentuatǎ atunci când minorul este persoanǎ vǎtǎmatǎ. De aceea este indicat sǎ fie ascultat în prezenţa unei persoane de încredere, lucru obligatoriu la cei cu vârsta sub 14 ani.

Ca învinuit sau inculpat minorul va avea tendinţa de a diminua gravitatea faptei prin omisiunea unor aspecte nefavorabile lui. În anumite cazuri patologice, poate apǎrea situaţia de autoinculpare sau de agravare a propriei situaţii. Dintre factorii de risc care determinǎ apariţia comportamentului deviant sunt de menţionat în primul rând perioada adolescenţei, cu precizarea cǎ tulburǎrile de comportament sunt mai frecvente între 14-16 ani, având tendinţa de a descreşte spre vârsta adultǎ, şi cu afectarea în special a sexului masculin, provenind din medii socio-economice defavorabile.