Comportamentul simulat

1.Introducere

Termenul de emoție derivă din latinescul "emoveo" care înseamnă "a mișca din loc". Emoțiile sunt definite ca fiind o serie de răspunsuri psihice de o intesitate ridicată care presupun manifestări expresive, fiziologice și subiective tipice. Acestea sunt însoțite de tendințe spre acțiune, ca de exemplu: apropierea sau îndepărarea de persoana sau de lucrul care a declanșat o anumită emoție. Tocmai din cauza acestui lucru se produc modificări fiziologice care însoțesc fenomenul emoției (înroșirea feței, creșterea ritmului cardiac, încordarea mușchilor).

Sfera afectivității cuprinde trei moduri de abordare: introspecționist; behaviorist; cognitivist.

Procesul afectiv se împarte în:

- modificări cognitive (procesarea informației stimul venită din mediu);

- modificări vegetative (creșterea activității cariace, a sistemului circulator, a tensiunii musculare, a conductanței electrice a pielii);

- manifestări comportamentale( gesturi, reacții, mimică, expresii vocale).

Tocmai din cauza faptului că emoțiile sunt foarte diferite de la om la om din cauza culturii spre exemplu, acest lucru le face destul de greu de identificat, iar unele persoane profită de acest lucru și apelează la comportamentul simulat pentru a obține diverse beneficii. În multe cazuri comportamentul simulat este folosit pentru mușamalizarea unor delicte, astfel că pentru depistarea acestuia se folosesc diverse metode. Poligraful reprezintă o bună metodă în acest sens. Poligrafele moderne merg pe principiul că schimbările activității electrodermale, a presiunii sângelui și a respirației sunt asociate cu mințitul. Sunt destule cazuri în care cele mai multe și mai credibile minciuni au provenit din partea unor psihopați care nu simt empatie în timp ce mint sau din partea celor care își cred propriile minciuni.

De asemenea, există diferențe imense la persoanele care mint în funcție de cultură sau de sistemul propriu de valori. Din cauză că nu există doar un tip de minciuni și de reacții fizice metodele de detectare a minciunii nu sunt prea sigure. Într-unele țări, dovezile obținute cu poligraful sunt destul de greu de interpretat, în sensul credibilității acestora. Spre exemplu, în Bruxelles, Poliția Federală Belgiană, angajează în fiecare an trei experți specializați în tehnica poligraf care testează peste 300 de suspecți. Cu toate acestea, este cunoscut faptul că în Statele Unite rezultatele testului poligraf nu sunt întotdeauna precise. Asociația Americană a Poligrafelor susține că testele cu poligraf sunt precise în proporție de 80-98% . Totuși, mai există și unele cazuri în care unele experimente au avut rezultate chiar de 67% . De asemenea, dacă cel care minte nu se simte vinovat sau nu simte frică, minciuna lui poate rămâne nedetectată. In ciuda acestor inexactități, piața poligrafelor pentru detectarea de minciuni înflorește.

2. Introducere în sfera comportamentului simulat

Comportamentul simulat este asumat de individ într-o anumită situație. Acesta este determinat de anumite intenții, spre exemplu: crearea unei impresii neadevărate despre o realitate, inducerea în eroare a unei persoane pentru obținerea unor privilegii materiale sau sociale, sau,de ce nu, pentru a impresiona pe cineva. Simularea situațiilor de mai sus se realizează prin câteva tipuri de comportament, cum ar fi:

- ipocrit;

- afectat;

- adulator;

- distractiv.

Așa cum susținea și J.Austin, simularea are drept scop mascarea unei anumite realități, deci prin urmare a comportamentului real al persoanei respective. Problema principală nu este dată de faptul că un anumit tip de comportament al omului este neadevărat, ci din cauza faptului că scopul persoanei respective este mascarea adevărului prin crearea unei impresii false observatorului despre o acțiune care, de fapt, nici nu a avut loc.

Comportamentul simulat se definește ca fiind „refuzul de a mărturisi și de a recunoaște o atitudine reală față de o persoană sau încercarea de a-și camufla față de sine însuși o dorință pe care totuși o simte”. Scopul principal este cel de a deforma realitatea și de a induce în eroare alte persoane, din varii motive, ca de exemplu: minciuna, nesinceritatea, tăinuirea, prefăcătoria, dezinformarea etc.

Simularea este considerată ca fiind unul dintre mijloacele de realizare a înșelăciunii. Există totuși abordări conform cărora simularea se bazează mai mult pe imitare sau pe înclinarea spre un anumit rol, deoarece simulantul vrea să se dea drept altcineva.

Comportamentul simulat are următoarele componente:

a) Subiectul (simulantul), care are drept scop deformarea realității;

b) Acțiunea;

c) Observatorul, care are rolul de a demasca simulantul întrucât acesta a deformat realitatea.

Subiectul simulării (persoana care se preface ) este personajul principal în acest proces (de exemplu, Alina se preface că este răcită.).

Obiectul simulării (adică ce pretinde Subiectul că este sau că face ) fixează modificările care se produc cu acesta (Alina se preface că este răcită).

Observatorul simulării (exprimat în context ) este persoana către care este orientată simularea. Acesta este participantul la situația de simulare, care trebuie să interpreteze sau să aprecieze cele simulate, în sensul că o să le creadă sau nu.

Scopul oricărei simulări este acela de a obține de la adresant o reacție verbală, fizică, mentală sau emoțională, care să-i satisfacă interesul Subiectului.

În continuare o să vorbim puțin despre tipurile de comportament menționate mai sus.

Cel mai important dintre tipurile de comportament este cel al ipocritului. Ipocrizia se manifestă printr-un comportament marcat cu fapte imorale care sunt săvârșite din interese egoiste, din motive josnice cărora li se atribuie un sens moral. Specialiștii tind să creadă că persoanele care aderă la acest tip de comportament suferă un conflict interior. Acest conflict este determinat de „contradicția dintre normele de comunicare socială, care-i prescriu Subiectului un comportament cooperant, și scopurile acestuia, care nu se pot realiza pe această cale.