Comunicarea în Grup

1. Argument

„Oamenii comunică idei, gânduri, stări sufleteşti, atât la nivel personal, cât şi la nivel profesional. La nivel profesional, comunicarea eficientă măreşte considerabil şansele unei companii să se dezvolte prin oamenii ei. Şi pentru aceasta este nevoie de comunicare sub toate formele ei: comunicare verbală, nonverbală, scrisă şi ascultare activă. Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au în comun, iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung să deţină în comun aceste lucruri. Comunicarea este un mod de a exista al comunităţii.” John Dewey.

a) Ce este grupul?

Grupurile ocupă o poziţie centrală în schema vieţii sociale, dar trăind cea mai mare parte din viaţa noastră în grup, încercând să intrăm, să ieşim dintr-un grup, să convieţuim într-un grup, ne obişnuim cu grupul într-atât încât influenţa lui asupra comportamentului nostru devine imposibil de măsurat şi identificat. Un grup poate fi definit ca un sistem de relaţii între oameni care acţionează după anumite norme şi valori, pentru atingerea unor scopuri sau sarcini comune.

b) Caracteristicile grupului

- Un scop comun de care depind mărimea, structura, compoziţia, sarcinile, rolurile, procesele şi spaţiul de viaţă;

- Grupul se confruntă simultan cu sarcini ce orientează spre realizarea scopului şi cu sarcini ce orientează spre menţinerea grupului în acţiune;

- Între membrii grupului există procese de interacţiune;

- Membrii grupului au diferite poziţii, status-uri în grup;

- Fiecare membru are un rol esenţial pentru menţinerea echilibrului grupului şi pentru realizarea sarcinii;

- Fiecare grup dezvoltă propriile valori şi norme în relaţie cu scopul său;

- Fiecare grup manifestă atât tendinţa de a-şi menţine starea atinsă şi totodată de a creşte, a se dezvolta şi schimba;

- Membrii manifestă aspiraţia de a obţine un anumit nivel al eficienţei la nivelul grupului.

Grupul poate fi înţeles ca mijloc de socializare, formare şi dezvoltare a personalităţii umane, ca mediu educativ şi educogen, ca laborator în care se plămădeşte nu numai personalitatea fiecaruia dintre membrii componenţi, ci şi relaţiile dintre aceştia, în care are loc clarificarea progresivă a concepţiilor şi atitudinilor despre sine, despre alţii şi despre grup, în care se cristalizează conştiinţa de grup a participanţilor, în care omul se formează ca om şi ca personalitate, dezvoltându-şi competenţele sociale.

c) Competenţa socială

Reprezintă caracteristica persoanelor capabile să producă o influenţă socială dezirabilă asupra altor persoane. Ea este asigurată de ansamblul de abilităţi necesare optimizării relaţionării interumane, cum ar fi:

- Capacitatea de a adopta un rol diferit

- Capacitatea de a influenţa uşor grupul (de studenţi) precum şi indivizi izolaţi

- Capacitatea de a stabili uşor şi adecvat relaţii cu ceilalţi

- Capacitatea de a comunica uşor şi eficient cu grupul şi cu indivizii separat

- Capacitatea de a utiliza adecvat puterea şi autoritatea

- Capacitatea de a adopta uşor diferite stiluri de conducere

Principalele competenţe sociale sunt comunicarea, empatia, asertivitatea, gratificaţia, prezentarea de sine şi rezolvarea de probleme.

d) Comunicarea

Este cea mai importantă competenţă socială cu implicaţii în manifestarea şi dezvoltarea celorlalte. Se vorbeşte despre o comunicare asertivă, o comunicare empatică etc.

2. Prezentarea problemei specifice

a) Ce este comunicarea?

Comunicarea reprezintă înştiinţare, veste, raport, relaţie, legătură. Cam acestea ar fi sinonimele care ne sunt oferite de către Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Deşi pare simplu, înţelesul comunicării este mult mai complex şi plin de substrat. Comunicarea are o mulţime de înţelesuri, scopuri, metode de exprimare şi manifestare. Nu există o definiţie concretă a comunicării, însă se poate spune că transmiterea intenţionată a datelor, a informaţiei reprezintă comunicarea.

Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au în comun. Comunicarea este modalitatea prin care ei ajung să deţină în comun aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate, oamenii trebuie să aibă aceleaşi scopuri, convingeri, aspiraţii, cunoştinţe, “acelaşi spirit”, cum spun sociologii. Comunicarea este cea care asigură dispoziţii emoţionale şi intelectuale asemănătoare, moduri similare de a răspunde la aşteptări şi cerinţe.