Copiii cu frați vs copiii singuri la părinți

1.Premise teoretice

Modelele de învățare socială susțin faptul în cazul copiilor cu frați există câteva tipuri de experiențe de învățare care pot fi utile în relațiile lor din afara familiei (Parke & Buriel, 1998). Prin interacțiunile cu frații, copiii învață despre ei înșiși precum și despre alții, cu implicații în dezvoltarea cognitivă și emoțională a copiilor, în competența generală psihosocială, precum și în capacitatea de a interacționa eficient cu cei din jur (Brody, 1998). În plus, copiii pot exersa cu frații aptitudini învățate de la alții, inclusiv de la părinți (McCoy et al., 1994). Copiii cu frați de asemenea, pot învăța prin observarea interacțiunii părinte-frate, iar aceste experiențe le oferă o oportunitate de a învăța ce înseamnă un tratament diferențiat, rivalitate, precum și gelozie (Dunn, Slomkowski, si Beardsall, 1994).

Pentru că relațiile cu frații constituie o mare parte din viața de zi cu zi a copiilor (McHale & Crouter, 1996), acestea le oferă posibilități extinse de practică cu abilități care pot generaliza la relațiile cu cei din jur. Începând din copilarie, copiii petrec mai mult timp cu frații decât cu părinții (Dunn,1993), și totodată copiii se angajează mai frecvent într-un rol creativ și social cu frații mai mult decat cu oricine altcineva (Dunn & Dale, 1984). Deși, adesea frații reprezintă tovarăși de joacă și însoțitori (Dunn & McGuire, 1992; Furman & Buhrmester, 1985), mulți, de asemenea, se angajează în conflicte frecvente și intense (Katz, Kramer, si Gottman, 1992), dar ambele tipuri de activități pot oferi practică importantă pentru schimburi similare cu colegii. Prin interacțiuni cu frații, copiii învață despre ei înșiși și despre alții (Barnes& Austin, 1995) și obțin practica cu o perspectivă afectivă asumată, precum și luarea în considerare a sentimentele altora (Howe & Ross, 1990; Youngblade & Dunn,1995).

2. Obiective

Acest studiu a urmărit să identifice care este rolul fraților în modelarea agresiunii (Patterson, 1986), rolul fraților ca "soluții tampon împotriva stresului" (Caya& Liem, 1998; Jenkins, 1992; Kempton, Armistead, Wierson, & Forehand, 1991), și ce aspecte ale relațiilor dintre frați se transferă la relațiile cu cei din jur (McCoy, Brody, & Stoneman, 1994; Stocker & Dunn, 1990).

Pe de altă parte, s-a urmărit să se vadă dacă trăsături precum: ordinea nașterii fraților, potrivirea de sex, decalajul de vârstă, ar putea influența relația cu cei din jur.

3. Ipoteze

S-a testat ipoteza conform căreia a avea un frate oferă competențe practice care generalizează egalitate în relațiile sociale, prin compararea competenței sociale a copiilor singuri la părinți, a primilor-născuți cu un singur frate, și a copiilor născuți a doua oară cu un frate. Frații pot juca un rol critic în socializarea copiilor (Parke & Buriel, 1998), precum și în înțelegerea de către copii a relațiilor de dezvoltare de la egal la egal prin interacțiunea cu frații și surorile (Brody, 1998). Copiii singuri la părinți se aseamănă cu colegii lor în ceea ce privește numărul de prieteni apropiați și calitatea prieteniei, însă aceștia au fost mai puțin plăcuți de colegii de clasă într-un grup. Totodată, copiii singuri la părinți au mai multe șanse să fie atât victimizați, cât și agresivi în grupul de prieteni, sugerând că a avea un frate poate fi util mai ales pentru a învăța să gestionezi conflict.

O presupunere importantă care stă la baza multor cercetări referitoare la relațiile dintre frați se referă la faptul că având un frate, copiilor li se oferă un teren de practică pe care învață abilități care se generalizează apoi la relațiile lor cu cei din jur (Bryant & DeMorris, 1992; Parke & Buriel, 1998). Acest lucru ar putea însemna că pentru copiii fără frați, care nu au dreptul de a beneficia de practică timpurie în relațiile cu frații, există un dezavantaj în competența lor socială legată de relațiile cu ceilalți? Dacă da, atunci specificul zonelor de dezavantaj pot furniza indicii despre ce abilități pot fi stimulate prin a avea un frate. Dacă copiii singuri la părinți nu sunt dezavantajați, modelele din relațiile de familie vor trebui să determine dacă având un frate se oferă beneficii unice sau suplimentare dincolo de ceea ce este oferit de relația părinte-copil, sau dacă frații pur și simplu furnizează experiențe substitutive care altfel ar fi în mod adecvat furnizate de mamă singurului ei copil.

4.Operaționalizarea conceptelor

S-au făcut mai multe cercetări care au avut drept scop realizarea unei comparații între competența socială a copiilor fără frați și a celor cu frați.

Cele câteva studii care au comparat competența socială a copiilor cu și fără frați au sugerat că frații pot fi un avantaj cel puțin în timpul copilăriei. De exemplu, printre preșcolari, copiii cu frați au prezentat abilități mai mari de a avea perspective, decât copiii fără frați (Perner, Ruffman, si Leekam, 1994). Cercetările longitudinale au arătat de asemenea, că copiii mici care au experiența nașterii unui frate în timpul copilăriei timpurii arată inițial o stare de conflict crescut cu cei din jur și retragerea socială din relațiile cu ei, dar această întrerupere dispare după aproximativ doi ani; timp suficient să se adapteze cu noul frate; acești copii au din acel moment relații mai bune cu ceilalți copii, decât copiii care nu au experiența nașterii unui frate (Baydar, Greek, și Brooks-Gunn, 1997).

Să ai un frate poate fi benefic în special în ceea ce privește capacitatea copiilor de a-și forma și menține o prietenie de înaltă calitate. Astfel, deși a avea un frate poate fi important în termeni de abilități generale observate la nivel de grup, cum ar fi acceptarea în grup, poate fi chiar mai important, pentru învățarea aptitudinilor pentru o prietenie strânsă și soluționarea conflictelor în contextul unei relații apropiate, cum ar fi o prietenie (Stocker & Dunn, 1990).