Creativitatea

Introducere

Creativitatea este considerate un “atribut” al fiecarui om, dar in proportii diferite. Pina in prezent nu exista un termen univoc acceptat referitor la creativitate,recurgindu-se la imbinari care ar pretinde la sinonimie: inteligenta fluida, gindire directionala creatoare, gindire divergenta, imaginatie creatoare.

Termenul creativitate a fost lansat in cadrul lucrarilor simpozionului organizat de catre Universitatea Statului Michigan, prin contributia unor specialisti notorii, care sau fructificat in studio Creativitatea si cultivarea ei sub redactia lui H.H. Anderson in anul 1959.

Acest studiu a fost tradus ulterior in mai multe limbi de circulatie internationala, urmind sa ghideze calea cercetarilor intr-un domeniu fascinant, prezentind un mare interes atit din punct de vedere teoretic cit si practice, aplicativ. In acest context, psihologia si pedagogia inregistreaza succese remarcabile in cunoasterea si explicarea procesului creative.

Desi creativitatea este o preocupare a cercetatorilor din cele mai diverse domenii de cunoastere umana, conceptual de creativitate nu este definit cert.

A.I Taylor diferentiaza cinci niveluri de creativitate:

1. Creativitatea expresivă reprezintă treapta de bază, o expresie independentă pentru care originalitatea şi calitatea produsului nu sunt esenţiale. Caracteristica principală a acestei creativităţi o constituie spontaneitatea şi libertatea (un exemplu de creativitate expresivă îl reprezintă desenele spontane ale copiilor).

2. Creativitatea productivă, implică punerea în funcţiune a talentelor sau aptitudinilor dezvoltate şi controlate, persoana dezvoltând un nivel superior de comportament, chiar dacă produsul este sau nu este original în raport cu producţiile altora.

3. Creativitatea inventivă, caracterizată prin surprinderea unor noi relaţii şi utilizarea originală a experienţei dobândite.

4. Creativitatea inovatoare superioară, implică modificarea semnificativă a fundamentelor sau principiilor care stau la baza unui domeniu, necesitând o remarcabilă aptitudine de conceptualizare.

5. Creativitatea emergentă, nivelul cel mai elaborat, corespunzând conceperii de principii fundamental noi.

Alte definitii ale creativitatii se refera la comportamentul creative sau la activitatile de elaborare creativa. Mai frecvente sunt definitiile care se refera la produsul creative.

Din multitudinea de definitii ale creativitatii (in opinia unor autori sunt peste 100), ele pot fi grupate pe trei directii principale:

1. aptitudinea sau capacitatea de a produce ceva nou si de valoare

2. procesul prin care se realizeaza produsul

3. orice rezolvare de probleme noi

Cel mai impunător reprezentant al interpretării factoriale a creativităţii este J. P. Guilford, care a reuşit să pătrundă în natura posibilităţilor omului de a gândi creativ, elaborând şi instrumentele necesare măsurării acestor aptitudini. La început aceste instrumente erau destinate în exclusivitate măsurării aptitudinilor adulţilor, în prezent utilizându-se şi în cercetările asupra elevilor.

Pentru J. P. Guilford creativitatea reprezintă un moment al învăţării, ea poate fi transferată şi asupra altor domenii sau teme, făcând parte din aspectele generale ale învăţării.

Remarcăm următoarele repere ale dezvoltării creativităţii:

• se defineşte ca o capacitate de a produce ceva nou şi procesul realizării;

• se concepe în raport direct cu fenomenul creaţiei şi factorii operaţionali şi conţinutali ai intelectului;

• aptitudinile de fluiditate, flexibilitate, originalitate, sensivitate care pot fi antrenate, evaluate prin învăţare, devenind indicatori de măsurare a gradului de manifestare a creativităţii.

1. Particularităţile creativităţii la scolarul mic

Russel apreciază: „La copiii mici procesul creativ este o unitate dinamică ce se caracterizează mai degrabă prin spontaneitate şi intuiţie decât printr-o serie de tehnici logice de rezolvarea problemelor”.

Animismul gândirii infantile, interferenţa firească a umanului cu lumea animală sau cu lumea neînsufleţită îl apropie pe copil de ideea fundamentală a sinecticii care promovează în găsirea soluţiilor originale identificarea imaginară cu animale sau lucruri. În prima copilărie potenţialul creativ este specific vârstei, rezultat dintr-o fantezie necontrolată care compensează slăbiciunea

componentei raţionale. Paralel cu dezvoltarea operaţiilor mintale şi a capacităţii logice, copilul înţelege realitatea obiectivă şi naivitatea fanteziei înregistrează o scădere bruscă. În mod normal achiziţiile de cunoştinţe şi de tehnici mintale, cât şi experienţa personală, imprimă apoi un nou reviriment potenţialului creativ. Se afirma, pe baza acestora, necesitatea atmosferei prielnice, al mediului favorabil pentru ca acest potenţial să ajungă de la o condiţie virtuală existentă la o viitoare performanţă creatoare.

Pornind de la definirea creativităţii ca rezolvare de probleme, gândirea creativă a copiilor este considerată drept o formă aparte a comportamentului de rezolvare, caracterizată prin:

• noutate şi valoare, chiar dacă numai pentru subiectul în cauză;

• neconvenţionalitate, în sensul că cere modificarea sau respingerea ideilor anterioare;

• motivaţie şi persistenţă ridicate, manifestate fie pe o durata mare de timp, fie la o intensitate înaltă;

• anumită dificultate în formularea problemei.

Prin urmare, rezolvarea unei probleme teoretice sau practice, găsirea unei soluţii experimentale de către şcolarul mic, pot fi considerate ca fiind creatoare în cazul în care rezolvarea s-a facut pe o cale independentă, chiar dacă modul de rezolvare nu este nou pentru ştiinţele sau disciplinele respective.

Spre exemplu, la clasa I la abecedar, în lecţiile de distingere a cuvintelor şi sensului acestora într-o propoziţie, copiii intră în rolul diferitelor personaje din poveştile prezentate în imagini şi sunt puşi în faţa unor probleme de genul: „Ce i-ar putea răspunde oglinda împărătesei care o întreabă disperată cine este cea mai frumoasă din ţară, ca să nu o supere?”; „Ce ar fi trebuit să facă ursul ca să-şi recupereze coada din baltă?”; „Cum s-ar fi putut înţelege vulpea şi barza asupra vaselor din care să mănânce?”.

Desigur, copiii presară şi elemente fanteziste, dar important este să se antreneze într-un proces de căutare de soluţii dintre cele mai inedite. Privind prin prisma personalităţii, fiecare copil vine de fapt cu nota sa proprie, având o dominantă specifică în funcţie de înzestrarea sa, de experienţa acumulată până la intrarea în şcoală, nivelul creativităţii, domeniul de manifestare şi multe alte condiţii.