Creativitatea ca latură transformativ-constructivă a personalității

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Prin progresul științei, culturii și tehnicii un popor cu un nivel scăzut a creativității, cu o cultură limitată nu va putea rezolva eficient problemele cu care se confruntă.

Societatea contemporană, comparativ cu cele anterioare, se caracterizează prin schimbări radical care se petrec în conduită, la locul de muncă sau in familie, in educaţie, in siinţă şi tehnologie, in religie şi aproape in orice domeniu al vieţii noastre. Pe de altă parte, teama de nenorociri domină, de la cele care privesc persoana şi familia acesteia pană la cele care se referă la supravietuirea speciei umane.

A trăi intr-o asemenea lume presupune un inalt grad de adaptare şi de curaj care este legat in mare măsură de creativitate. Omul zilelor noastre are nevoie de culturalizare in interiorul propriei lui fiinte, deoarece goliciunea interioară corespunde unei apatii exterioare, incapacitătii de a intelege realitatea şi de a avea comportamente adecvate. Prin originea ei natura umană este creatoare. Omul se justifică pe sine in fata Creatorului nu numai prin ispăşire, ci şi prin creatie (N. Berdiaev).

Creativitatea nu inseamnă doar receptarea şi consumul de nou, ci in primul rând crearea noului. După C. Rogers (1961), adaptarea creativă naturală pare a fi singura posibilitate prin care omul poate ţine pasul cu schimbarea caleidoscopică a lumii sale. In condiţiiie ratei actuale a progresului ştiintei, tehnicii şi culturii, un popor cu un nivel scăzut al creativităţii, cu o cultură limitata nu va putea rezolva eficient problemele cu care se confrunta. Dacă oamenii nu vor realiza idei noi şi originale in adaptarea lor la mediu, atunci popoarele lor nu ar mai fi competitive in plan international. De aceea, Ch. Garfield consideră că într-un viitor nu prea îndepărtat eroi vor fi autorii celor mai indrăzneţe şi valoroase realizări in siinţă, tehnici şi cultură. Intrecerea dintre ţări se va deplasa din planul militar in cel al creatiei umane.

Cercetarile în domeniul psihologiei creaţiei an relevat că potenţialul creativ al oamenilor este foarte ridicat, dar exista multe blocaje in calea valorificani acestuia, datorate in principal sistemulni de instruire şi educaţie şi climatulni psihosocial (M. Roco, 1985).

În 1950, J.P. Guilford arata că, creativitatea are in vedere abilitaţile pe care le întalnim la majoritatea oamenilor fiindcă aceasta se referă de fapt la modul sui-generis in care se reunesc insuşirile de personalitate la nivelul fiecărui individ. Pattern-ul trăsăturilor de personalitate e propriu, specific fiecăruia dintre noi. Psihologul este interesat de felul in care personalitatea creatoare se manifesta in aptitudini, atitudini, calităţi temperamentale.

Prin urmare am ales ca temă de licență Creativitatea ca latură transformativ-constructivă a personalității.

CAPITOLUL 1.

ABORDAREA TEORETICĂ

1.Creativitatea

1.1.1 Scurt istoric al creativității

Preocupările legate de domeniul creativităţii au existat încă din Antichitate. În Roma şi Grecia antică, poeţii invocau zeii să asiste atunci când scriau versurile. Prima explicaţie dată de Homer este aceea că mintea umană este împărţită în două camere separate: funcţia majoră a primei camere era aceea de a recepta inovaţiile supranaturale ale zeilor prin intermediul unei "muze". Scopul celei de-a doua camere era de a da expresie acelor gânduri prin intermediul scrisului şi limbajului.

Aristotel schimbă conceptul minţii bicamerale şi vorbeşte de un proces devenit cunoscut sub numele de asociaţionism: mintea constă în ideile rezultate din gândurile umane, fiecare idee se asociază cu alta, astfel, gândirea fiind un proces de trecere de la o idee la alta. Totuşi, conceptul de minte bicamerală va continua să existe până la sfârşitul perioadei medievale, când se admite faptul că gândurile sunt produse de mintea umană.

Iluminismul cu puternice rădăcini în Renaştere, dă naştere unor mari nume în ştiinţă, susţinând abilitatea oamenilor de a-si rezolva problemele cu propriile eforturi ale minţii, dreptul de avea idei, păreri sau concluzii.

William E. Duff (1767), scriitor şi om politic, este primul care vorbeşte despre calităţile genului, făcând distincţia între geniu şi talent. Talentul este productiv, dar nu rupe bariere, calităţile necesare geniului fiind imaginaţia, judecata şi simţul. Imaginaţia este cea mai importantă, funcţionând conform principiului asociaţiei a lui Aristotel. Duff este primul care a bănuit natura bio-psiho-socială a creativităţii.

Secolul 19 aduce cu el teoria darwinistă care susţine combinarea aleatoare a genelor purtătoare unice ale informaţiilor necesare. Plecând de la teoria lui Darwin şi principiul asociaţionist, François Galton face prima cercetare ştiinţifică legată de natura geniului prin analiza statistică a datelor biografice. Afirmă că, în mintea umană, gândurile conştiente urmează unul altuia în ordine, într-o mişcare logică, ciclică. Totodată, plasează gândurile creative în altă parte a minţii decât cea conştientă şi anume, în inconştient. Acesta din urmă, considerat fundamentul minţii, poate fi făcut conştient prin "asocierea liberă a gândurilor".

Psihologii gestaltişi se opun asociaţionismului lui Galton şi afirmă că procesul creativ este reprezentat de formarea şi intercorelarea "paternurilor mentale".