Depresia

CAPITOLUL 1. DEPRESIA

1.1. Definire si caracterizare.

Depresia, considerata fiind o problema de sanatate publica, care ne afecteaza mai mult sau mai putin, pe oricare dintre noi, cel putin o data in viata, se afla pe lista celor mai intalnite afectiuni medicale . Hipertensiunea arteriala este singura afectiune care depaseste depresia. Se apreciaza ca cel putin un pacient din zece care se prezinta la medic si acuza “stare de rau generala” este suferind de depresie. Aceasta durere sufleteasca, psihica, este deosebit de intensa, pacientul depresiv traind cu sentimente de neputinta, de nereusita, de inutilitate, de fatalitate, de culpabilitate, de autodepreciere, de autodistrugere, mergand pana la ganduri de suicid ce de destule ori pot fi finalizate.

J. Postel, defineste depresia ca o “maladie mentala caracterizata printr-o modificare profunda a starii timice, a dispozitiei, in sensul tristetii, al suferintei morale si incetinirii psihomotorii “(J. Postel, p.178). Aceasta stare este generata cel mai adesea de tulburari la nivelul neurotransmitatorilor, travaliul doliului, lipsa afectiunii in copilarie, esecul profesional, viata de cuplu nesatisfacatoare sau lipsa unei relatii de cuplu, absenta unui suport social, tulburari depresive sau alcoolism in familie, lipsa stimei de sine pe o perioada lunga de timp, etc.

Toate acestea conduc la un comportament dezadaptativ prin neglijarea aspectului fizic, prin lipsa interesului si a sentimentului placerii, prin slaba capacitate de concentrare, prin indecizie, autocritica, tendinta de retragere, culpabilitate, tulburarea somnului si implicit la degradarea personalitatii.

Ideea generala de depresie este intalnita atat in domenii ca : psihiatria, psihanaliza, teoria cognitiv-comportamentala dar si in farmacologie, neurofiziologie, fiziopatologie . Deoarece aceasta lucrare trateaza tema ameliorarii depresiei prin metoda terapiei, punctul de vedere exprimat este cel al psihanalistilor si cognitiv-comportamentalistilor.

S. Freud in « Doliu si melancolie » (1915) spune ca « umbra obiectului cade astfel pe Eu, care poate fi in acest caz judecat de o instanta speciala ca un obiect abandonat. In felul acesta, pierderea obiectului se transforma intr-o pierdere a Eului, iar conflictul dintre Eu si persoana iubita se transforma intr-o sciziune intre critica Eului si Eul modificat prin identificare » . Pacientul depresiv, trebuie sa infrunte o pierdere imaginara si isi indreapta intreaga agresivitate si reprosurile pe care in mod firesc ar fi trebuit sa le adresese obiectului pierdut, lui insusi.

In psihanaliza, depresia este asemanata cu travaliul doliului care nu se realizeaza, in care Eul se identifica cu « obiectul pierdut », purtand sentimente ambilavente fata de obiect, cel de dragoste si mai ales cel de ura.

Din punct de vedere al cognitivistilor G. A. Kelly si A. T. Beck , depresia este o perturbare a proceselor cognitive spunand ca acestea sunt nepotrivite si afecteaza Eul, lumea exterioara si viitorul, care la randul lor afecteaza reprezentarile legate de ele. Celor trei procese cognitive afectate : stilistic, semantic si logic, le corespund erori particulare : eliminarea explicatiilor plauzibile (inferente arbitrare), concentrarea atentiei pe un detaliu rupt de context (abstractii selective), generalizari abuzive, supra sau subestimari si denumiri inadecvate. Pentru a-si putea corecta viziunea eronata asupra evenimentelor si a Eului, pacientul trebuie sa-si corecteze conceptiile eronate, distorsiunile si ipotezele dezadaptative.