Depresia la adolescenți

INTRODUCERE

Unul din doi adolescenţi din zilele noastre suferă de depresie, iar pe întreaga durată a vieţii fiecare persoană trece cel puţin odată printr-o stare depresivă. Cercetările arată că depresia din timpul copilăriei este devastatoare pentru copii reprezentând una dintre cele mai traumatizante experienţe îndurate de un copil. Faptul acesta este îngrijorător, pentru că depresia determină o întreagă varietate de stări psihologice negative, intense: de la vinovăţie sau scăderea încrederii în sine, până la panică, furie, ură, mânie şi chiar comportamente criminale sau suicidare. Efectele psihologice ale depresiei sunt, în multe situaţii, mai puternice chiar decât cele cauzate de decesul unui părinte. Mulţi dintre copii ajung să aibă chiar probleme de relaţionare pe termen lung, tulburări de vorbire, astm sau migrene, în timp ce copiii care nu trec prin perioade depresive au în general o stare de sănătate mai bună, cu 30 până la 35%. Efectele negative ale depresiei pot avea urmări chiar şi după ce trece perioada adolescenţei, când aceştia devin adulţi.

Punctul de plecare în elaborarea acestei lucrări a fost dorinţa de a surprinde modalitatea în care adolescenţii sunt afectaţi de depresie. Am dorit să analizez problemele emoţionale ale adolescenţilor urmărind cu precădere manifestarea depresiei.

Această lucrare îşi propune să demonstreze că prin intermediul unui program de intervenţie bazat pe terapia raţional-emotivă şi comportamentală, precum şi prin intermediul unui program de intervenţie bazat pe terapia comportamentală şi prin intermediul unui program de psihocorecţie a stărilor depresive aplicat pe adolescenţii care au obţinut un scor înalt de depresie vom reuşi să reducem intensitatea acestei emoţii negative disfuncţionale, prin modificarea cogniţiilor iraţionale care sunt prezente în gândirea acestor adolescenţi.

Efectele depresiei sunt dezorganizatoare pentru adolescent, în sensul în care influenţează calitatea adaptării ulterioare, deci trebuie acţionat în consecinţă şi luate măsuri de susţinere psihologică a adolescentului în timpul unui asemenea eveniment pentru a-l ajuta pe acesta să depăşească perioada aceasta depresivă cu efecte cât mai puţin traumatizante pentru el.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTARE TEORETICĂ

1. DEPRESIA ÎN PERIOADA ADOLESCENŢEI

1.1. Depresia – definiţie.

Orice slăbire trecătoare sau durabilă a stării de dispoziţie afectivă sau a tonusului psihic este considerată o depresie.

Depresia este o tulburare a dispoziţiei care determină copilul şi adolescentul să se simtă trist sau să fie irascibil o perioadă lungă de timp. O persoană tânără care este deprimată nu se mai bucură la şcoală, la joacă şi în compania prietenilor şi poate fi lipsită de energie sau poate avea alte simptome. Ca şi la adult, simptomele depresiei variază de la uşoare la severe şi de la o persoană la alta. Depresia poate dura o perioadă lungă de timp şi poate avea o evoluţie ciclică, cu perioade de boală urmate de perioade fără semne de boală. Depresia cronică, forma medie denumită şi distimie, apare atunci când un copil se simte înfrânt cea mai mare parte a timpului, timp de un an sau mai mult. Atât forma medie cât şi forma gravă a depresiei poate fi tratată cu eficienţă.

Până de curând se credea că numai adulţii suferă de depresie în timp ce copiii şi adolescenţii nu. Acum se ştie că până şi copiii mici pot avea forme grave de depresie ce necesită tratament pentru vindecare. Oricum, simptomele depresiei la copil şi adolescent sunt greu de recunoscut. Simptomele variază de la plictiseală la dureri abdominale şi pot fi confundate cu simptome ale altor afecţiuni. Mulţi copii şi adolescenţi care suferă de depresie nu primesc tratament adecvat pentru că simptomatologia nu este recunoscută. Variaţii ale stării sufleteşti şi schimbări emoţionale cauzate de depresie pot trece neobservate, considerate neimportante sau atribuite creşterii normale. www.sfatulmedicului.ro

Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), reuniţi la Bucureşti, la lucrările celei de-a 55-a reuniuni a Comitetului Regional pentru Europa, s-au arătat îngrijoraţi de creşterea numărului depresiilor şi a sinuciderilor în rândul copiilor. Astfel, depresiile sunt în creştere în 30 din cele 52 de ţări membre ale OMS din Europa. La grupa de vârstă 12-17 ani, depresia afectează 4-5 la sută dintre subiecţi, în timp ce la tinerii de 19 ani ajunge până la 9 la sută. Cazuistica depresiei este strâns legată de cea a sinuciderii. Din cele zece ţări din lume cu o rată înaltă a suicidului, nouă sunt în Europa.

Considerată altădată drept o problemă specifică vârstei adulte, depresia a devenit astăzi o stare obişnuită pentru mulţi adolescenţi - şi preadolescenţi. Cercetătorii şi specialiştii recunosc acum faptul că depresia apare frecvent la copii şi la adolescenţi. (Evans, Reinhart & Succop, 1980; French & Berbin, 1979)

Multă vreme, s-a considerat că un copil nu poate fi depresiv, din singurul motiv că evoluţia sa nu este încă încheiată. Din aceleaşi motive, se credea că depresia este rară în adolescenţă, mai ales pentru că exista ideea potrivit căreia criza adolescentină este unica răspunzătoare pentru o trăire dureroasă care constituie aspectul ei original, fiind totodată şi un factor de maturizare. Pe scurt, era „normal” ca adolescentul „să nu se simta bine în propria-i piele”.

Depresiile copilului şi adolescentului au început să fie recunoscute de aproximativ treizeci de ani încoace. Astfel, adolescenţii secolului nostru se confruntă cu o serie de circumstanţe dificile care ţin de situaţia de acasă şi de cea de la şcoală, care se suprapun peste particularităţile vârstei, cu dificultăţile inerente de maturizare şi de dezvoltare a identităţii şi cu o serie de probleme comunitare cum ar fi creşterea consumului de droguri, lipsa perspectivei de obţinere a unui loc de muncă, etc.

Astfel, orice slăbire trecătoare sau durabilă a stării de dispoziţie afectivă sau a tonusului psihic este considerată depresie. Depresia poate fi psihică, somatică sau psihosomatică (A. Porot, apud Enachescu, 2005). Depresia nu este în mod obligatoriu o stare patologică, ci este în primul rând o stare de dispoziţie afectivă a omului, fie în raport cu circumstanţele cotidiene, fie în raport cu variaţiile ciclice ale naturii persoanei sale.

Conform DSM-IV- TR, 2000, elementul esenţial al episodului depresiv major îl constituie o perioadă de cel putin 2 săptămâni în cursul căreia există, fie dispoziţie depresivă, fie pierderea interesului sau plăcerii pentru aproape toate activităţile. La copii şi adolescenţi, dispoziţia poate fi mai curând iritabilă sau capricioasă decât tristă sau abătută. Acest tablou clinic trebuie să fie diferenţiat de patternul de iritabilitate al „copilului răsfăţat” când este frustrat. Simptomele de nucleu ale unui episod depresiv major sunt aceleaşi la copii şi adolescenţi, deşi există date care sugerează că proeminenta simptomelor caracteristice se schimbă cu etatea.

Diagnoza precisă a depresiei în copilărie e realizată greu datorită simptomelor larg divergente din această categorie. Simptomele clinice sunt în funcţie de domenii şi adesea sunt diferite de figura clinica a adulţilor depresivi. Unii cercetători susţin că procesul depresiv se manifesta în trei feluri:

1. Fantezia - temele depresive sunt demonstrate în visele unor jocuri spontane sau sunt smulse prin testele proiective. Fantezia este prezentă la aproape toţi copiii diagnosticaţi cu reacţii depresive.

2. Expresiile verbale - depresia este evidentă în vorbirea fără speranţă, suicid, a fi fără valoare, neiubit, inatractiv.