Educația, dezvoltarea socială și morală a personalității

I. EDUCATIA -

– PARTE COMPONENTA A EXISTENTEI SOCIOUMANE

Educatia, constituie o componenta a existente socioumane.

Ea este astfel un proces in desfasurare, ce fiinteaza in cadrul sistemului social. “Educatia poate fi conceputa intr-un sistem mai larg, ca o intalnire intre individ si societate, si intreaga viata sociala poate fi marcata de acest acest schimb permanent” – (Ph. Chombart de Lavne, 1982, pg. 75)

Daca prin esenta ei, educatia incumba un transfer de valori, de la societate la individ atunci, se reclama cu necessitate, sublinierea acelor caracteristici care-i confera o relative autonomie in comparatie cu celelalte fenomene, care participa sau mijlocesc acest transfer. Relatia de autonomie se manifesta prin functiile, specifice pe care le indeplineste, prin structura si modul de desfasurare distincte de al celorlalte fenomene sociale.

Prin caracterul sau uman, educatia este o actiune ce se masoara in mod constient, potrivit unor finalitati stabilite in prealabil, iar in functie de aceste finalitati sunt selectionate apoi, valorile ce urmeaza a fi transmise, metodele si mijloacele cele mai potrivite pentru a se realize transmisia si se asigura o organizare corespunzatoare a activitatii, in asa fel incat sa se obtina rezultatul scontat. Deci, in cadrul educatiei ca activitate specific umana, oamenii gandesc, elaboreaza in prealabil pe plan mintal ceea ce ulterior vor desfasura in mod concret, sunt animate de anumite intentii, procedeaza in conformitate cu o anumita comanda sociala, se conduc dupa anumite principii si norme pe care le cunosc intr-o masura mai mare sau mai mica, intr-un cuvant, actiunea educationala, se desfasoara in cunostinta de cauza si are un caracter directional.

“A actiona inseamna a produce sau a sau a preveni in mod intentionat (voit) o schimbare in lume (in natura).” (G.H. Von Wright, 19979. pg. 140)

Evident, aceasta schimbare se refera in mod direct la succesiunea de stari pe care le declanseaza la nivelul obiectului educational si indirect la cosecintele acestora pe planul dezvoltarii sociale.

In procesul actiunii, subiectul (agentul), urmareste un scop anticipat pe plan subiectiv sub forma unui proiect privitor la succesiunea respectiva de stari, indeosebi la transformarile ce urmeaza sa le produca in personalitatea celui asupra caruia se exercita actiunea. In terminologia “designul educational”, subiectul proiecteaza finalitatea actiunii sub forma obiectivelor educationale, pentru ca, in functie de cele proiectate sa elaboreze strategia corespunzatoare realizarii lor.

Toate acestea imprima educatiei un character organizat si systematic, deferentiindu-se astfel de influentele spontane ale mediului care pot actiona convergent sau divergent, in raport cu ea. Organizarea presupune crearea unui cadru adecvat care sa permita desfasurarea educatiei in conditii optime.

Educatia a aparut concomitent cu societatea umana si va continua sa existe de-a lungul intregii evolutii a acesteia, supunandu-se legilor de dezvoltare generale ale societatii.

Cu toate acestea, educatia nu este o simpla prelungire a sistemului social, din contra, ea este doar o componenta a acestui system, cu o structura, un continut si o structura interna, prin intermediul carora ea se diferentiaza calitativ de alte fenomene sociale. Sustinand ca educatia este un fenomen social, realizam demarcatia fundamentala intre educatie si procesele biologice cu care a fost uneori confundata de catre reprezentantii teoriilor biologizante.

O intelegere profunda dintre educatie si societate, poate fi realizata numai pornind de la teza potrivit careia –socialul- este o rezultanta a interactiunii si a convietuirii oamenilor, este un “dat” care nu se reduce la simpla reuniune a acestora.

In interiorul sau, educatia ne apare ca o actiune sociala care mijloceste si diversifica relatiile dintre om si societate, favorizand astfel dezvoltarea omului prin intermediul societatii si invers.

In consecinta, educatia omului si transformarile sociale pe care el le realizeaza se afla intr-o relatie de reciprocitate, in sensul ca omul educat actioneaza asupra societatii, paralel cu transformarile acesteia.

Problemele educatiei sunt astazi, nu numai in atentia forurilor internationale specializate, cum ar fi de exemplu UNESCO, Biroul International al Educatiei, etc, dar sunt inscrise si pe ordinea de zi a Adunarilor Generale ale ONU.

Afirmand ca educatia este prin esenta de natura sociala, inseamna in mod implicit, a accepta ca ea are un nivel diacronic, in sensul ca evolueraza si se schimba de la o etapa la alta, in functie de transformarile structurale ce se produc in cadrul societatii.

Surprinzand aceasta particularitate a educatiei pedagogul roman C. Narly, considera ca aceasta este “un fapt social si individual in acelasi timp”.

Ratiunea educatie, nu poate fi alta decat aceea de produce modificari positive neintrerupte in fiinta fiecarui om. Schimbarile survenite in viata omului, se vor rasfrange in mod firesc si asupra grupuilui din care acesta face parte.

Societatea zilelor noastre solicita mai mult ca oricand inteligenta si capacitaea creatoare a omului. Este necesar ca educatia sa stimuleze in individ, toate fortele si starile afective indispensabile desfasurarii unei activitati creatoare. (“Tratat de pedagogie”- Ioan Nicola, pg.4)

Forma superioara a organizarii educatiei, este cea institutionala si in cadrul acesteia, scoala detine rolul principal.

1. Specificul national al educatiei

Educatia difera de la o etapa istoric la alta, in functie de conditiile materiale si spirituale ale societatii. Pe aceeasi treapta de dezvoltare, educatia prezinta si anumite particularitati izvorate din experienta fiecarui popor. Ca actiune sociala, educatia se infaptuieste in limitele unor granite nationale si statale, pe fondul unei vieti sociale si al unor traditii ce s-au acumulat de-a lungul dezvoltarii poporului si natiunii respective.

In dezvoltarea si perfectionarea educatie, trebuie sa se porneasca intotdeauna de la realitatile nationale si numai pe aceasta baza sa se acumuleze experienta universala, acumulata in cadrul altor sisteme educationale. Experienta universala, trebuie imbunatatita cu experienta nationala.

2. Problematica educatiei si a invatamantului in societatea contemporana

- Invatamantul intre traditional si modern

Teoria si practica pedagogica actuala, scot cu pregnanta in evidenta, statutul educatiei in societatea contemporana. Sunt din ce in ce mai mult acceptate idei importante pentru viitorul scolii, care promoveaza afirmatii conform carora, educatia face posibila si temeinica dezvoltarea tuturor sectoarelor sociale, ca omul trebuie pregatit pentru a se ssitua in centrul dezvoltarii, pentru a actiona ca agent, ca beneficiar si ca scop al tuturor proceselor de dezvoltare socio-economica si culturala.