Efectul imediat al literaturii asupra trăsăturilor de personalitate

Abstract

Cercetarea prezentă are ca obiectiv surprinderea efectului pe care literatura îl poate avea asupra personalității cititorilor, dar și efectul secundar prin producerea anumitor schimbări la nivel emoțional. Ipotezele formulate și demersul metodologic au fost realizate având ca reper studiul realizat de Djikic, Oatley, Peterson și Zoeterman (2009). La studiu au participat 30 de persoane, ulterior în prelucrarea datelor au fost folosite răspunsurile oferite doar de 29 dintre participanți. Designul cercetării este de tipul intergrup, personalitățile participanțiilor din ambele grupuri, cel de control și cel experimental fiind evaluate prin chestionarul IPIP-50 atât în faza de pretest cât și în cea de posttest. De asemenea, a fost evaluată intensitatea emoțiilor resimțite atât înainte cât și după parcurgerea unui text literar artistic, respectiv obiectiv, iar la final a fost verificată manipularea prin evaluarea textului de către participanți, aceștia exprimând cât de artistic și de interesant consideră că a fost textul citit. Rezultatele obținute nu au fost concordante cu predicțiile făcute și nu au confirmat schimbările apărute la nivelul personalității imediat după parcurgerea unui text literar artistic. Singurul rezultat congruent cu așteptările formulate a fost reprezentat de faptul că participanții din grupul experimental au evaluat textul ca fiind mai artistic comparativ cu grupul de control.

Cuvinte cheie: literatură, personalitate, IPIP-50, emoții

1. FUNDAMENTARE TEORETICĂ

Formarea separată a departamentelor universitare de literatură și psihologie pare să fi contribuit la un antagonism în care mulți cercetători literari consideră psihologia ca fiind reductivă și trivializantă, în timp ce mulți psihologi consideră literatura ficțională o descriere lipsită de fidelitate și validitate. Aceste poziții asigură că, deși cercetătorii literari și psihologii ar putea fi interesați de subiecte similare, precum caracterul și emoțiile, aceștia au tendința de a nu se lua în considerare unii pe ceilalți.

Cartea care a deschis dezbaterea ficțiunii în Occident a fost Poetica lui Aristotel (330 î.Hr. / 1970), care combină teoria literară cu psihologia. Cu antagonismul dintre studiile literare și psihologie, integrarea celor două domenii pare superficială, dar gândirea integrativă a continuat într-un mod destul de nevăzut. De exemplu, în studiile literare acest lucru se poate observa într-o lucrare pe care oamenii din departamentele de literatură o respectă în mai mare măsură, Mimesis (1953) a lui Erich Auerbach (1953). Despre relația dintre literatură și psihologie, autorul menționat anterior a spus: "Atunci când înțelegem trecutul ceea ce înțelegem este personalitatea umană și prin personalitatea umană înțelegem totul. Și să înțelegem existența umană este să o redescoperim în propria noastră experiență" ( Aristotel, 1970 apud Auerbach, 1953, p. 102).

Emoțiile evocate de ficțiune nu numai că pot modifica modul în care gândim, ci pot avea mai multe efecte. Această idee a fost propusă mai devreme în literatură, cel puțin încă din scrierile lui Iser (1978), care a propus un cadru larg pentru a observa cum ficțiunea poate avea influențe transformatoare asupra cititorilor. Sabine și Sabine (1983) au intervievat 1,843 de proprietari de biblioteci ca parte a proiectului „Cărțile care au făcut diferența” și au constatat că, în general, cărțile stimulează puternic auto-schimbarea. În mod similar, Ross (1999) a constatat că din 194 de persoane care citesc din plăcere, 60% consideră că lectura este o experiență care poate transforma personalitatea. Se pare că mulți indivizi văd literatura ca fiind un catalizator pentru schimbare. Totuși, este neclar felul în care participanții folosesc cuvântul „transformator”. Acest lucru nu exclude necesitatea de a studia felul în care literatura și arta influențează personalitatea, cel puțin pe termen scurt ( Iser, 1978; Sabine & Sabine, 1983; Ross, 1999 apud Oatley, Mar, & Djikic, 2012).