Elemente ale devianței comportamentale la minorul

INTRODUCERE

Preocuparea societăţii pentru soluţionarea cazurilor de excepţie, a dezavantajelor sociale concretizată în situaţia de faţă în copii instituţionalizaţi din Centrele de plasament, este şi rămâne o problemă permanentă.

Fenomenul îngrijorărilor de neglijare şi abandonare al copiilor, ca efect al natalităţii forţate declanşate de adoptarea decretelor din 1966, 1972, a determinat înfiinţarea unor noi instituţii de ocrotire pentru a cuprinde efectivele de zeci de mii de copii. Dar, odată cu creşterea spectaculoasă a numărului copiilor instituţionalizaţi şi-a făcut apariţia şi fenomenul deviaţiei comportamentale, iar aceasta problematică, prin deosebita sa complexitate şi diversitate, impun o abordare plurii şi interdisciplinară, din perspectiva cercetărilor pedagogice, sociologice, psihologice, juridice, istorice, criminologice etc. Studierea problemei se impune atât din necesitatea îmbunătăţirii măsurilor menite să conducă la prevenirea şi diminuarea devierilor de comportament în rândul minorilor instituţionalizaţi, cât şi de necesitatea identificării şi adoptării unor soluţii educative eficiente, care să contribuie la evitarea distorsiunilor şi conflictelor în procesul de socializare morală şi juridică a copiilor instituţionalizaţi.

Analiza fenomenului în ţara noastră se impune cu atât mai mult cu cât el cunoaşte o extindere şi acutizare cu totul spectaculoase după anul 1989, în perioada de tranziţie de la un sistem social totalitar, la economia de piaţă şi la democraţia socială autentică, respectiv la aşa-zisul stat de drept.

Profundele transformări pe care le implică “tranziţia” au repercursiuni ample asupra familiei, societăţii, instituţiilor şi individului, printre acestea numărându-se şi creşterea dramatică a fenomenelor infracţionale şi de deviantă socială în rândurile minorilor.

Tranziţia, cu amplele şi contradictoriile sale transformări economice şi sociale, cu inflaţia şi creşterea aberantă a preţurilor, cu şomajul în continuă creştere, cu decalajul dintre veniturile şi puterea de cumpărare a populaţiei s.a., lipsită de structuri şi instituţii care să pregătească şi să preia aceste considerabile eforturi ale restructurării, a produs urmări de-a dreptul nefaste asupra familiei, principala cauză a debutului şi agravării comportamentului deviant la minori.

Necesitatea şi utilitatea unui studiu complex în acest domeniu se impune cu atât mai mult, cu cât, în prezent, urmare a situaţiei anomice apărute ca o consecinţă negativă a revoluţiei din 22 decembrie 1989 din ţara noastră, o parte a normelor morale şi juridice şi-au suspendat funcţionalitatea, contribuind la o oscilare şovăitoare a conduitei minorilor devianţi între repere educative şi normative extrem de contradictorii între ele. Anomia (de la termenul grecesc “a nomus”, adică fără norme) reprezintă o stare “normală” a societăţilor zguduite de revoluţii sau crize sociale de amploare în urma cărora se amplifică tendinţele de deviantă socială, iar modelele de conduită dobândesc, în mare măsură, un caracter ilegitim Pentru o mare parte dintre minori, această stare anomică este resimţită ca un conflict puternic între structura personalităţii lor în formare şi repere educativ-normative care le orientează conduita.

Aşa după cum reiese din statisticile întocmite, numărul devierilor de comportament s-a amplificat în perioada care a urmat revoluţiei din decembrie. Acest fapt apare şi ca un efect negativ al mişcării de liberalizare a conştiinţei şi participării minorilor, efect datorat, în mare măsură, conflictului existent între scopurile sociale dezirabile şi mijloacele ilegitime prin care acestea se pot realiza.

Acest conflict este resimţit mai cu seamă, de acei minori care n-au beneficiat de circumstanţe favorabile în mediul lor familial şi social de dezvoltare, procesul de formare a personalităţii lor fiind distorsionat de o serie de carenţe şi eşecuri educative. Centrele de plasament sunt puse în situaţia dificilă de a eradica tarele comportamentale cu care copii vin din familie sau din leagăn, de a preveni distorsiunile comportamentale şi de a pregăti copiii şi tinerii pentru o conduită disciplinată în instituţie, şcoală şi societate.

Abordarea devierilor de comportament, a mecanismelor de producere şi manifestare îşi justifică actualitatea şi pertinenţa prin caracterul intens al acestui fenomen, ale cărui efecte negative nu pot fi negate sau subestimate. Reprezentând ansamblul încălcărilor şi abaterilor copilului de la normele de convieţuire socială, devierea comportamentală se caracterizează printr-o serie de trăsături generale şi comune, ceea ce implică identificarea factorilor (cauzelor) şi a condiţiilor care generează aceste acte deviante în rândul copiilor şi adoptarea unor măsuri adecvate de prevenire şi recuperare socială a acestora.