Factori în performanță - motivația

“Motivaţia este arta de a face oamenii să facă ceea ce vrei tu, pentru că ei doresc să o facă.”

(Dwinght Eisenhower)

Argument

Am ales această teme deoarece consider motivaţia intrinsecă a fiecărei resurse umane ca fiind „cheia succesului” unei organizaţii.

Importanţa faptului, ca fiecare persoană să lucreze în domeniul în care doreşte să performeze, aduce un plus de satisfacţie atât angajatului cât şi organizaţiei.

Consdider că, într-o organizaţie în care munca se face cu plăcere şi dorinţa de a fi din ce în ce mai bun, este nevoie de o cantitate mai mică de stimulente externe, deoarece oamenii motivaţi intrinsec văd în muncă posibilitatea de a se exprima fiind de orientare expresivă, altruistă, omul muncind din propria conştiinţă, fără a urmări cu orice preţ un avantaj.

Managementul resurselor umane are şi acest rol de a plasa fiecare om acolo unde se potriveşte cel mai bine cu job-ul.

Personal, consider motivaţia intrinsecă ca fiind unul din factorii cei mai împortanţi, atât în dezvoltarea personală şi profesională a organizaţiilor, cât şi în îndeplinirea obiectivelor organizaţionale.

Pentru reusita unei performanţe organizaţionale, consider că determinarea intereselor profesionale în procesul de selecţie de personal, ar trebui să nu lipsească.

Cred că foarte mulţi oameni lucrează în domenii care nu le prezintă interese, motivaţi fiind de factori externi, cel mai adesea renumeraţia. Explicaţia acestor motive a dat-o Abraham Maslow, a cărei teorie despre motivaţia umană reprezintă punct de referinţă în domeniul managerial.

Ideal ar fi ca fiecare persoană să poată face abstracţie de primele trepte al piramidei, însă practica dovedeşte actualitatea ierarhiei nevoilor aşa cum au fost ele concepute şi dezvoltate de Abraham Maslow.

I. Motivaţia intrinseca ca factor în performanţa profesională

1.1. Delimitări conceptuale:

În dicţionarul de psihologie al lui Roland Doron şi Francoise Parot găsim următoarele precizări în legatură cu termenul de motivaţie: „ Motivaţia se înscrie în funcţia de relaţie a comportamentului: datorită ei trebuinţele se transformă în scopuri, planuri şi proiecte: subiectul caută în mod activ forme de interacţiune în aşa fel încât anumite relaţii cu anumite obiecte sunt necesare sau indispensabile funcţionării. Dezvoltarea motivaţiei presupune:

- canalizarea trebuinţelor (învăţarea)

- elaborarea cognitivă (scopuri şi proiecte)

- motivarea instrumentală (mijloace şi obiective)

- personalizarea (autonomie funcţională)

Studiul motivaţiei în muncă se referă la condiţiile de lucru responsabile pentru obiectivele, caliatatea şi intensitatea comportamentului în muncă. Au fost propuse patru grupe de modele pentru a explica aceşti determinanţi şi modul lor de acţiune. Teoriile referitoare la trebuinţă explică motivaţia prin existenţa unor trebuinţe pe care individul încearcă să le satisfacă. Teoriile cognitive (adesea numite instrumentalităţii) analizează procesul motivaţiei prin elaborarea, proprie fiecăruia, a unei reprezentări a legăturilor între efort şi rezultatele sale. Teoriile referitoare la scop subliniază rolul motivaţional al obiectivelor. Teoriile echităţii, bazate pe conceptul de balanţă, pun în evidenţă căutarea unui echilibru echitabil între munca depusă şi recompensa primită. Teoriile cu privire la întărire aplică situaţiilor de muncă o schemă skinneriană bazată pe contingenţa recompensă-răspuns”. (Doron, Parot 1999 p. 514)

Din punct de vedere etimilogic, motivaţia provine din cuvântul latin „movere” şi înseamnă deplasare. Prin urmare, motivaţia reprezintă suma energiilor interne şi externe care iniţiază şi dirijează comportamentul spre un scop care odată atins va determina satisfacerea unei necesităţi. Pentru înţelegerea acestei definiţii se impun anumite precizări:

- condiţiile interne care au rolul principal în motivare nu pot fi observate şi nu pot fi izolate atunci când se nalizează un comportament. Motive precum foamea, securitatea sau recunoaşterea nu se pot vedea. Ceea ce se poate observa sunt doar comportamentele rezultante ale ale acestor nevoi interne. În general, suntem capabili sp facem anumite presupuneri în legatura cu motivele şi de aceea se impune o creştere a exactităţii concluziilor ce vizează oamenii şi analiza situaţiilor.