Implicațiile educației spirituale în dezvoltarea valorilor morale la adolescenți

Introducere

Din darul şi voia lui Dumnezeu omul este singura fiinţă educabilă din întreaga creaţie. Animalele, chiar cele cu un grad sporit de inteligenţă şi instincte (delfinii, câinii etc.) nu se educă (nu se pot educa!) ci se dresează. Iar diferenţa dintre educaţie şi dresaj este incomparabilă: în timp ce omul educat devine cu timpul un creator original, animalul supus dresajului nu poate depăşi niciodată stadiul de imitator. De ce? Prin voia Creatorului, numai omul a fost înzestrat cu suflet hărăzit veşniciei, cu raţiune, sentiment şi voinţă, funcţiuni care pot fi educate ca atare, realizându-se limbajul articulat, gândirea logică, afectivitatea superioară şi voinţa autonomă. Numai omul este persoană, purtând pecetea chipului lui Dumnezeu. Iar educaţia este posibilă numai acolo unde se pot dezvolta relaţii personale reciproce. Trebuie precizat, însă, din capul locului, faptul că omul se modelează ca fiinţă umană doar în condiţiile unui mediu corespunzător socializării şi educaţiei. Pedagogul Ioan Bontaş relatează cazul intens mediatizat a două fetiţe – Amala şi Kamala – care au vieţuit într-o pădure tropicală în stare animalică, iar apoi au fost internate într-un orfelinat, încercându-se recuperarea lor. Nu s-a reuşit decât într-o măsură foarte mică obţinerea caracteristicilor fiinţei umane: Amala nu a supravieţuit, iar Kamala, după 7 ani de "recuperare" nu a putut să stăpânească mersul biped, efortul logopedic concretizându-se abia în articularea a 40 de cuvinte.

Cu privire la distanţa notabilă dintre educaţia omului şi dresajul animalelor este elocventă, de asemenea, experienţa psihologului american Kellog, care a creat condiţii egale de viaţă şi educaţie atât pentru fiul său Donald, cât şi pentru un pui de cimpanzeu, Goa. După o anumită perioadă, a constatat că fiul său a progresat normal, ca orice fiinţă umană, în timp ce puiul de cimpanzeu a devenit doar o maimuţă semidresată.

Conştienţi, aşadar, de acest privilegiu unic al actului creaţiei acordat omului, trebuie să răspundem cu recunoştinţă şi solicitudine chemării făcute de Dumnezeu spre desăvârşire, prin cele mai adecvate căi. Una dintre ele, de valoare fundamentală, este educaţia religios-morală [9].

Actualitatea cecetării. Într-o lume complet demoralizată și depărtată de valori eterne, din punctul meu de vedere subiectul abordat mai jos rămâne mai important ca niciodată.

Obiectulcercetării este educaţia religioasă şi potenţialul său de a contribui la formarea morală a adolescenților contemporani.

Scopulcercetării rezidă în descrierea şi analiza modalităţilor de realizare a educaţiei moral-spirituale de către cei trei agenţi principali (familia, şcoala şi biserica) şi realizarea unui inventar de sugestii privind ameliorarea sa.

Ipoteza cercetării. Valorificarea educației moral-spirituale va contribui la dezvoltarea valorilor morale la adolescenții contemporani.

Obiectivelecercetării au vizat:

1. Delimitarea cadrului conceptual privind trăsăturile definitorii ale educaţiei moral-religioase, relaţia „moral”-„religios”, finalităţile educaţiei moral-religioase în şcoală;

2. Analiza modului și gradului de desfășurare a educaţiei moral-religioase în Republica Moldova, prin intermediul documentelor legislative sau de politici educaţionale şi prin investigarea opiniilor actorilor sociali interesaţi în problematica educaţiei (elevi, profesori, părinţi, reprezentanţi ai cultelor religioase recunoscute);

4. Identificarea principalilor agenţi de educaţie moral-religioasă: familia, şcoala şi biserica;

5. Realizarea unui inventar de propuneri ale actorilor sociali interesaţi, privind îmbunătăţirea educaţiei moral-religioase.

Baza experimentală. Populaţia ţintă investigată a cuprins elevi de liceu cu vârste între 14-18 ani. Pentru informaţii complementare, au fost cuprinşi în anchetă profesori de religie, profesori diriginţi, părinţi şi reprezentanţi ai cultelor, cu responsabilităţi în domeniul educaţiei.

Capitolul I. Factorii generali și speciali ai educaţiei şi rolul lor în dezvoltarea personalităţii

1.1. Factori generali ai educației.

Pentru o expunere sistematică a problemelor de care ne ocupăm, socot util să clasificăm factorii educaţiei în "generali" şi "speciali", ultimii fiind incluşi, de fapt, între primii, dar solicitând o analiză separată, datorită implicaţiilor speciale pe care le implică.

Pe baza cercetărilor pluridisciplinare (de filozofia educaţiei, de psihologie şi sociologie, de genetică etc.), pedagogia a stabilit trei factori generali ai dezvoltării personalităţii:

a. Ereditatea (ca factor intern);

b. Mediul (ca factor extern);

c. Educaţia (ca factor mixt, intern-extern).

1.1.1 Ereditatea ca factor educațional

Reprezintă ansamblul predispoziţiilor de natură anatomo-psiho-fiziologică, înnăscute sau transmise prin informaţiile genetice, de la generaţiile anterioare la generaţiile tinere, prin intermediul părinţilor.

Potrivit criteriilor ştiinţifice de analiză a factorilor ereditari, s-au stabilit trei grupe de predispoziţii (potenţe) ereditare: 1. Potenţe ale analizatorilor (auz, miros, văz, gust, pipăit); 2. Potenţe ale sistemului nervos central (în special temperamentele, cu tipurile adiacente ); 3. Potenţe care privesc instinctele (lat. "instinctus" = conduită înnăscută, instinct) - nu doar cele de ordin biologic (hrană, apărare, perpetuare a speciei etc.), ci şi cele care ţin de latura spirituală (înclinaţii etice înnăscute, care tind spre desăvârşirea şi împlinirea persoanei umane). Cu privire la moştenirea ereditară, potrivit învăţăturii ortodoxe, nimeni nu trebuie să se teamă de anumite încărcături negative (ca de ex. blesteme, consecinţe ale păcatelor, etc.), dacă este integrat în Biserica cea una prin Sfintele Taine. Nu numai păcatul strămoşesc este şters prin Taina Sf. Botez, de exemplu, dar, prin Spovedanie şi Euharistie, sunt eliminate şi eventualele consecinţe ale păcatelor părinţilor, bunicilor etc. Sentinţa vetero-testamentară, "Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii" (Ieremia, 31, 29), este amendată de însuşi proorocul care o rostise, chiar în versetele următoare (versete mesianice, de fapt): „Ci fiecare va muri pentru fărădelegea sa; cine va mânca aguridă, aceluia i se vor strepezi dinţii. Iată vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel legământ nou.” (v. 30, 31). Iar proorocul Iezechiel rosteşte: "Fiul nu va purta nedreptatea tatălui şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa!" (18, 20). Să observăm exprimarea la timpul viitor: "fiecare va.", "fiul nu va." etc., timp care se referă la vremea împărăţiei harului, propriu-zis, la Biserica creştină.