Implicațiile Psihocomportamentale ale Copiilor Orfani și Abandonați Ajunși în Stradă

IMPLICAŢIILE PSIHOCOMPORTAMENTALE ALE COPIILOR ORFANI ŞI ABANDONAŢI AJUNŞI ÎN STRADĂ

„Copiii străzii nu ajung şi

pe strada copilăriei.”

Nicolae Petrescu

I. DEFINIREA CONCEPTULUI ,,COPIII STRĂZII”

Copiii străzii fac parte din categoria mai generală a ,,copiilor aflaţi în dificultate”, adică ,,copii a căror dezvoltare, securitate sau integritate fizică sau morală este periclitată“ (conform ordonanţei de Urgenţă 26/1997)

,,Copiii străzii sunt copii sau adolescenţi sub 18 ani, care într-o perioadă de referinţă dată se află pe stradă, se deplasează dintr-un loc în altul, şi au propriul grup de prieteni şi propriile relaţii sau contacte în stradă (definiţia aparţine grupului de cercetători danezi format din Soren, J. şi Ertman, B., „Gadeborn i Sforkobenhavn”, Social Forsknings Institute, Report 91:9, Copenhague, 1991.).

II. TIPOLOGII ALE COPIILOR STRĂZII

„Bieţi urgisiţi ai vremilor mizere,

Ei trec prin lume ca un nor prin ceaţă,

Nu-s însetaţi de bani sau de putere

Ci-şi cer doar dreptul lor legal, la viaţă.”

Marian Bamboi

Complexitatea fenomenului ,,copiii străzii” permite construirea a numeroase tipologii, în funcţie de variabile semnificative precum: tipul de relaţie cu părinţii, cu prietenii, aspiraţii academice, rezultate şcolare, convingeri şi atitudini, caracteristici de personalitate, prezenţa comportamentului delicvent. De asemenea, tipologiile pot să includă şi descrierea comportamentului premergător la ultima fugă de acasă: dacă decizia plecării a fost spontană sau planificată, durata rămânerii pe străzi, cum a călătorit, cu cine s-a asociat, dacă a fost victimizat, atitudinea părinţilor faţă de subiect la întoarcere. Considerând toate aceste variabile, s-au determinat următoarele 7 tipuri de copii ai străzii:

- Tânărul hipercontrolat evadat are conflicte cu părinţii, nu îl sprijină şi folosesc frecvent etichete negative pentru a-l caracteriza. Disciplina parentală este rigidă, părinţii uzează de pedeapsa fizică, îl izolează şi îl resping. De regulă aceşti subiecţi au o stimă de sine foarte bună, au relaţii bune cu colegii şi rezultate bune la şcoală;

- Singuraticul are relaţii bune cu părinţii, are rezultate bune la învăţătură şi nu are prieteni implicaţi în activităţi delictuale. Părinţii îi sprijină aspiraţiile educaţionale, dar îl izolează de prieteni cu scopul de a-l proteja şi de a-l implica mai mult în activităţile şcolare. Singuraticii ajung să idealizeze solidaritatea cu cei de aceeaşi vârstă.

- Fugarul reconstrâns este centrat pe prieteni, primeşte puţin sprijin din partea părinţilor, cu care comunică insuficient. Are rezultate şcolare slabe, cu un nivel ridicat de libertate şi autonomie faţă de părinţi. În general, are o atitudine negativă faţă de şcoală, aspiraţii modeste, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului cu doar câţiva prieteni;

- Respinsul este centrat pe prieteni şi are sentimental că este respins atât de şcoală, cât şi de familie. Îşi petrece cea mai mare parte a timpului alături de prieteni, faţă de care se simte foarte ataşat, şi care sunt implicaţi în diverse activităţi delictuale. Relaţia cu părinţii este săracă, nesatisfăcătoare, părinţii îl etichetează negativ, îi impun o disciplină severă, manifestă o atitudine de respingere şi folosesc pedepse fizice;

- Rebelul reprezintă o categorie compusă în principal din fete. Ele experimentează un nivel ridicat de stres şi de respingere atât în familie cât şi în şcoală. De regulă părinţii le neagă autonomia, sunt hiperprotectori şi intransigenţi. Caracteristică este percepţia acestor adolescente că părinţii le acordă un tratament preferenţial fraţilor/surorilor, negându-le libertatea, majoritatea fiind implicate în relaţii cu parteneri delincvenţi;

- Respinsul fără adăpost a experimentat o respingere cronică severă din partea părinţilor care manifestă o lipsă totală de preocupare faţă de evoluţia lui şcolară şi de proiectele lui. Acest tip se simte detaşat de şcoală, petrece mai mult timp singur, iar prietenii lui sunt implicaţi în activităţi delincvente;

- Expulzatul a trăit o respingere parentală extremă, părinţii sunt distanţi, nu-l sprijină, nu comunică, sunt indiferenţi. Respingerea parentală este resimţită de către adolescent în special în plan emoţional. În mod similar, resimte o atitudine de respingere şi la şcoală, de unde şi atitudinea lui de neimplicare în activităţile şcolare şi nivelul scăzut al rezultatelor. Stima de sine este foarte scăzută şi se simte neajutorat. Nu a interiorizat normele şi valorile social – morale, ceea ce explică atât relaţiile cu delincvenţii de aceeaşi vârstă cât şi propriile activităţi delictuale.

În general, tipologiile existente în literatura de specialitate americană descriu trei categorii de copii ai străzii, în funcţie de nivelul de alienare şi conflict pe care aceştia îl experimentează în familie şi în mediul social apropiat:

- Prima categorie include tinerii care au plecat de acasă pentru a căuta aventura. În general aceşti subiecţi sunt bine adaptaţi şi au puţine conflicte cu părinţii. Atunci când apar astfel de conflicte, ele se datorează unui mediu protector, rigid, care împiedică adolescentul să ia decizii sau să-şi asume riscuri. Motivaţia conduitei lor evazioniste este nu atât de a scapă de o situaţie nefericită, cât de a întâlni noi oameni şi noi experienţe. De aceea, această categorie a fost caracterizată ca incluzându-i pe cei care caută să-şi mărească recompense, deoarece mulţi dintre ei ajung să idealizeze viaţa departe de casă şi potenţialul ei excitant, în contrast cu rutina plictisitoare a vieţii de familie. În general, subiecţii din această categorie, nu stau mult pe stradă şi îşi privesc experienţa evaziunii din mediul familial într-un mod pozitiv.

- A doua categorie include tineri la care semnele conflictului cu familia sunt evidente. Ei pleacă de acasă pentru a reduce costurile, în sensul că fug de o situaţie nefericită şi speră să găsească un loc în care să fie acceptaţi şi fericiţi. Conflictele apar frecvent în jurul variabilei control/putere , adolescenţii fiind nemulţumiţi de intervenţia inoportună a adulţilor într-o serie de aspecte precum: alegerea prietenilor, stilul vestimentar, nivelul şi direcţia performanţelor şcolare. Adolescenţii din această categorie au fost dezamăgiţi de relaţia cu familia, cu şcoala sau cu prietenii. Majoritatea au sentimentul că sunt respinşi de profesori şi au performanţe şcolare slabe. Aceşti tineri stau departe de casă mai mult decât subiecţii din prima categorie, dar de obicei revin în familii.

- Cea de-a treia categorie include tineri care au fost alungaţi, forţaţi să plece prin ameninţări, au fost abuzaţi sau abandonaţi. Ei s-au simţit respinşi permanent şi, în general părinţii lor nu s-au opus plecării lor. În unele situaţii părinţii nu le-au cerut explicit copiilor să plece de acasă, dar prin atitudinea şi comportamentul lor au arătat clar că ei nu sunt doriţi; în aceste situaţii părinţii fie i-au alungat, fie sunt incapabili să-i îngrijească, să le satisfacă trebuinţele şi nevoile datorită problemelor legate de consumul de alcool, existenţa unor boli fizice sau psihice. Există şi situaţii în care părinţii se implică în căsătorii noi şi privesc copilul ca pe o povară sau un obstacol. Aceşti tineri rămân pe străzi perioade mari de timp, dezvoltă comportamente deviante şi, de regulă, nu mai revin în familie.