Influența genului asupra stilul de comunicare

Rezumat

Scopul acestei cercetări este de a analiza stilul de comunicare, pentru a observa dacă există diferențe între stilul de comunicare al bărbaților și cel al femeilor.

Eșantionul pe care am lucrat a fost constituit din 90 de subiecți, dintre care 45 bărbați și 45 femei, cu vârste cuprinse între 20 si 30 de ani. Instrumentul utilizat a fost chestionarul de “Analiză a Stilului de Comunicare”cu 60 de itemi și răspunsuri dihotomice de tipul A/F. Studiul a fost structurat pe sistemul experimental: variabilă dependentă-independentă; variabila independentă (cauza) fiind genul (masculin/ feminin) și variabila dependentă fiind reprezentată de stilul de comunicare dominant.

Ne-am propus să descoperim dacă genul influențează stilul de comunicare și dacă stilul dominant al femeilor este diferit de cel al bărbaților. La finele studiului am constatat că nu există diferențe semnificative din punct de vedere statistic în ceea ce privește relația dintre gen și stilul de comunicare.

Introducere

„Comunicarea este esența vieții sociale.” - S. Moscovici

“A comunica înseamnă a influența.” - A. Mucchielli

Comunicarea și influența reprezintă două procese complementare și indisolubile, care fundamentează în mod esențial viața socială. Este evident că desfășurarea oricărei activități sau relații sociale impune cu necesitate un element funcțional de fond, și anume comunicarea. Iar prin comunicare se realizează întotdeauna și o modificare la nivelul cognițiilor, atitudinilor, afectelor, motivațiilor sau comportamentelor celor implicați într-o anumită situație socială.

În sensul larg, putem defini comunicarea drept procesul de codare și transmitere a informațiilor, în forma unui mesaj, de la un emițător la un receptor prin intermediul unui canal.

În concepția lui Shannon și Weaver (1949), „termenul de comunicare are un sens foarte larg; el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit; aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci și muzica, artele vizuale, teatrul, baletul și, în fapt, toate comportamentele umane. În anumite cazuri, este poate de dorit a lărgi și mai mult definiția comunicării pentru a include toate procedeele prin care un mecanism (spre exemplu, echipamentul automat de reperaj al unui avion și de calcul al traiectoriei acestuia) afectează un alt mecanism (spre exemplu, o rachetă teleghidată în urmărirea acestui avion).”

Comunicarea prezintă câteva particularități deosebite:

- are rolul de a pune oamenii în legătură;

- prin intermediul conținutului mesajului se urmărește realizarea unor scopuri și transmiterea unor semnificații;

- are o triplă dimensiune comunicare exteriorizată (acțiunile verbale și nonverbale observate de către interlocutori), metacomunicarea (ceea ce se înțelege dincolo de cuvinte) și intracomunicarea (comunicarea realizată la nivel interior);

- are caracter dinamic (odată inițiată, evoluează, se modifică și schimbă persoanele implicate);

- are caracter ireversibil (efectul unui informații receptate nu poate fi revocat, provocând anumite efecte psihosociale;

- se desfășoară într-un context (are loc într-un anume spațiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporal) cu care se află într-o relație de strânsă interdependență;

- este inevitabilă (orice comportament este în același timp o formă de comunicare;

- orice mesaj are un conținut manifest și unul latent, adesea cel latent fiind mai important decât cel manifest.