Interviul motivațional

FĂRĂ MOTIVAȚIE, NU EXISTĂ TRANSFORMARE

Motivația, ca fenomen psihic, și-a câștigat în timp atenția cuvenită, astfel încât acum se recunoaște faptul că nu se poate vorbi de activitate sau acțiune umană fără a lua în calcul și motivul pentru care au fost săvârșite acestea. De fapt, atunci când spunem că am înțeles de ce cineva s-a comportat într-un anumit fel înseanmă că am deslușit motivul acțiunii sale. Transformarea personală presupune efort și acțiuni îndreptate în direcția renunțării la anumite atitudini, valori, comportamente și adoptarea, în locul acestora, a unora noi. Iar acestea nu pot fi realizate fără sprijinul constant al motivației.

De ce se schimbă oamenii?

Ai crede că faptul că a suferit un atac de cord l-ar face pe un bărbat să renunțe la fumat, să-și schimbe dieta, să facă mai multe exerciții fizice și să își ia medicamentele.

Ai crede că mahmureala, relațiile distruse, un accident de mașină și pierderile de memorie ar fi suficiente pentru a convinge o femeie să renunțe la băutură.

Ai crede că este evident pentru orice adolescent că obținerea unei educații bune este importantă pentru modul în care îți petreci și te bucuri de restul vieții.

Ai crede că timpul petrecut în condițiile privative, dezumanizante ale închisorii ar descuraja oamenii să reia comportamentul criminal.

Ai crede astfel, și totuși problemele legate de complianța la medicație reprezintă regula, chiar și în condiții care amenință viața, cum ar fi diabetul, bolile de inimă și infectarea cu HIV.

Schimbarea apare în mod natural.

Probabilitatea ca schimbarea să apară este influențată puternic de interacțiuni interpersonale. Chiar și consilierea relativ scurtă poate iniția schimbarea - totuși intervențiile prea scurte sunt insuficiente pentru ca majoritatea oamenilor să obțină noi abilități de coping sau să experimenteze schimbări de personalitate.Atunci când apare schimbarea comportamentală în cursul unui tratament,o mare parte din aceasta are loc în timpul primelor ședințe și, în medie, cantitatea totală de tratament nu este un factor de diferențiere. Clinicianul care tratează o persoană este un factor determinant semnificativ pentru abandon, menținere, aderență și rezultat. Un stil empatic de consiliere pare a facilita schimbarea, iar absența acestuia poate împiedica schimbarea. Persoanele care cred că se pot schimba, fac acest lucru. Persoanele ale căror consilieri cred că aceștia se pot schimba, fac acest lucru. Persoanele cărora li se spune că nu se așteaptă din partea lor ameliorări, într-adevăr nu le realizează.Ceea ce oamenii spun despre schimbare este important. Declarațiile care reflectă motivația pentru schimbare și angajamentul în schimbare sunt predictori ai comportamentului de schimbare ulterior, în timp ce argumentele împotriva schimbării (rezistența) produc mai puțină schimbare. Ambele tipuri de discurs pot fi influențate substanțial de stilul interpersonal (de consiliere).

Ambivalența - dilema schimbării

VREAU DAR NU VREAU

A simți în două feluri cu privire la ceva sau cineva reprezintă o experiență destul de obișnuită. într-adevăr, este greu să-ți imaginezi o persoană care nu simte ambivalență față de nimic. A te simți 100% sigur cu privire la ceva important este probabil mai mult excepțional decât normal.

Persoanele care se luptă cu consumul problematic de alcool, dependența de droguri, bulimia sau jocul patologic recunoaște adesea riscurile, costurile și efectele negative implicate în comportamentele lor. Totuși, pentru o varietate de motive aceștia sunt atrași de comportamentul problemă. Vor să bea (sau să fumeze sau să verse sau să parieze) și nu vor. Vor să se schimbe și în același timp nu vor să se schimbe.

CONFLICT ȘI AMBIVALENȚĂ

Conflictul a reprezentat un concept important în multe teorii psihologice, iar conflictele au fost descrise ca având trei variante:

1. conflictul apropiere- apropiere persoana trebuie să aleagă între două alternative la fel de atractive, iar factorii importanți de alegere sunt toți pozitivi(alegerea unui loc de muncă dintre două la fel de captivante și recompensatoare).

2.conflictul evitare-evitare, din contră, implică a alege între două rele - două (sau mai multe) posibilități, dintre care fiecare implică un nivel semnificativ de teamă, durere, jenă sau alte consecințe negative. Aceasta înseamnă a fi prins între „ciocan și nicovală”. Factorii importanți de alegere sunt toți negativi, lucruri care trebuie evitate. De exemplu, într-un oraș aglomerat sau într-un campus universitar foarte mare, cineva ar putea avea de ales între a parca foarte departe de destinație sau de a parca foarte aproape dar să riște o taxă de parcare foarte scumpă.

3.conflictul acceptare-evitare pare a avea un potențial special de a ține oamenii blocați și de a crea un stres considerabil. Aici persoana este atât atrasă cât și respinsă de același obiect. Cognițiile, emoțiile și comportamentele ambivalente reprezintă un element normal al oricărei situații de conflict apropiere-evitare.

4.conflictul dublă apropiere-evitare, în care o persoană este împărțită între două alternative, ambele prezentând aspecte pozitive ispititoare și aspecte negative puternice. Pe măsură ce persoana se apropie de varianta A, dezavantajele variantei A devin mai evidente iar avantajele variantei B mai strălucitoare. Apoi, când persoana începe să se apropie de B, părțile întunecate ale acestei variante devin clare, iar A începe să devină mai atractivă.