Învățarea prin Asociere a Cuvintelor cu Conținut Imagistic Scăzut sau Ridicat

I. Cadrul teoretic

Invatarea este procesul prin care se naste sau se modifica o activitatea ca raspuns la o situatie data, cu conditia ca ceea ce caracterizeaza aparitia sau modificarea activitatii sa nu poata fi expicat pe baza unor tendinte innascute de raspuns, pe baza maturatiei, a oboselii, a leziunii receptoriilor sau efectorilor. Procesul invatarii este deosebit de amplu si de complex. Majoritatea metodelor clasice considera ca invatarea se realizeaza prin extragerea cunostiintelor de la experti. Totusi, invatarea se realizeaza si prin cresterea auto-cunoasterii, schimbarea comportamentului, precum si prin achizitia unor noi competente care sunt angajate in procesul de invatare. In majoritatea cazurilor invatarea se realizeaza efectiv prin actiune sau prin experienta. Cel care invata asimileaza informatiile intr-o „banca personala de experiente” care va fi folosita pentru compararea sau relationarea cu noi concepte obtinute din experientele urmatoare. Invatarea este eficienta sau de lunga durata doar daca conceptele dezvoltate pot fi aplicate in diferite situatii de viata.

De-a lungul timpului au fost elaborate numeroase teorii ale invatarii. Primele teorii, desi infirmate de experientele ulterioare au foste cele ale lui I.P. Pavlov, E. Thorndike si Watson, care cautau explicarea invatarii prin prisma teoriilor asociationiste ale lui H. Spencer si H. Taine.

Teoria psihogenezei operatiilor intelectuale a fost elaborata de J.Piaget care a demonstrat pe baza observatiilor facute asupra intelectului copiilor de diferite vârste, ca actiunile mintale, operatiile mentale se nasc prin interiorizarea actiunilor reale.

Teoria genetic-cognitiva a lui J. Bruner a fost fondata pe baza operei lui Piaget. In cadrul invatarii, se remarca preponderenta succesiva a proceselor psihice: primei modalitati de cunoastere ii corespunde cunoasterea data de senzatii si perceptii, celei de-a doua modalitati ii corespunde cunoasterea data de reprezentari si imaginatie, apoi, intr-o ultima faza, este implicat procesul superior al gândirii, al abstractizarii.

R. Gagné, in “Conditiile invatarii” a propus o clasificare a tipurilor de invatare, construind o ierarhie de opt tipuri de invatare, din ce in ce mai complexe, astfel incât o invatare mai complexa presupune realizarea prealabila a celorlalte moduri de invatare mai simple:

1. Invatarea de semnale (cazul sugarului care incepe sa-si recunoasca mama dupa imaginea ei vizuala si nu doar dupa voce.

2. Invatarea stimul-raspuns (când la un anumit stimul, o miscare poate fi inlocuita cu alta).

3. Inlantuirea de miscari (mersul pe bicicleta, inotul).

4. Asociatiile verbale foarte complexe sunt cele implicate in vorbire.

5. Invatarea prin discriminare (când facem distinctii fine).

6. Invatarea conceptelor concrete pentru a utiliza cuvintele.

7. Invatarea regulilor, a legilor, a formulelor matematice.

Memoria este o capacitate psihica absolut necesara fara de care viata individului ar fi practic imposibila. In absenta memoriei, a unui baraj de informatii pastrat in ea, nici creativitatea si nici inteligenta n-ar fi eficiente. Memoria are un caracter necesar, fiind implicata in marile comportamente ale vietii omului : cunoasterea si invatarea, intelegerea si rezolvarea de probleme, inteligenta si creativitate. Memoria este procesul psihic fundamental, care asigura intiparirea, stocarea si reactualizarea experientei anterioare. Ea cuprinde 3 procese distincte, chiar daca legate strans: intiparirea sau engramarea informatiei, stocarea si reactualizarea informatiei, aceasta din urma realizandu-se fie in forma recunoasterii, fie in forma reconstituirii. Exista o memorie de tip imaginativ, asigurand pastrarea si reproducerea reprezentarilor, una verbal-logica referitoare la idei, o memorie afectiva (creand posibilitatea retrairii unor emotii) si o memorie motorie (facand posibila formarea de priceperi si deprinderi). Dupa durata memorarii, memoria poate fi de foarte scurta durata (0.25 – 0.50 dintr-o secunda), de scurta durata (memoria de lucru) sau de lunga durata, care este cea mai importanta, intrucât ea poate pastra impresiile ani de zile chiar. Memoria de lunga durata se imparte in memoria episodica – inregistrând toate evenimentele cotidiene si memoria semantica, in care sunt structurate logic toate cunostintele acumulate mai mult sau mai putin sistematic.

Memorarea este procesul de formare a legaturilor nervoase temporare la nivelul scoartei cerebrale si de intiparire a acestora. In raport de prezenta sau absenta intelegerii materialului de memorat distingem memorarea mecanica si memorarea logica, iar in functie de prezenta sau absenta scopului mnezic si a procedeelor mnemonice folosite, memorarea poate fi involuntara sau voluntara.

Uitarea este un fenomen firesc, natural intr-o anumita masura si sub anumite aspecte chiar necesar, care insoteste procesele memoriei. Ea consta in alterarea sau disparitia in timp a informatiei memorate, fiind mai accentuata atunci cand memorarea a fost realizata necorespunzator, iar reactualizarea informatiei in cauza se realizeaza extrem de rar.

Imageria mentala a fost evidentiata ca fiind corelata pozitiv cu performanta in anumite sarcini de memorare si este definita ca o serie de instructiuni care duc la formarea unei imagini mentale sau a unui obiect material sau a materialului verbal. Cercetari sistematice au aratat ca indivizii pot sa isi reaminteasca sau sa recunoasca mult mai multe cuvinte care au un continut imagistic mai ridicat, decat cele cu un continut imagistic mai redus.