Managementul Stresului

1.Motivatie

Tot mai multi oameni cauta sprijin in tratarea simptomelor legate de stres. De multe ori, un diagnostic precis este dificil de stabilit, deoarece fiecare dintre noi raspundem diferit la stres. Astazi, medicina recunoaste stresul intens si/sau de lunga durata ca pe o cauza importanta a imbolnavirilor de tot felul, deoarece asa cum s-a constatat, stresul are un efect distructiv asupra homeostaziei, adica starii de echilibru la nivelul diverselor sisteme si organe.Trebuie sa intelegem ca stresul psihic este cauzat doar de noi insine, de reactiile noastre la actiunea mediului inconjurator: Cantitatea stresului resimtit depinde doar de natura gandurilor noastre. Atunci cand ne gandim la stres, ne vin in minte termeni ca “tensiune, povara, solicitare, efort, presiune, incordare, forta, constrangere”. Conceptul de stres a fost studiat si definit pentru prima data de catre medicul de origine austriaca Hans Selye, in prima jumatate a secolului 20. Selye a folosit acest termen in 1950 pentru a descrie un ansamblu de reactii ale organismului fata de o actiune externa exercitata asupra sa de catre o larga serie de agenti (fizici, chimici, biologici, psihici) constand in aparitia unor variate modificari morfofunctionale. Hans Selye a numit acest raspuns la stres, “sindromul general de adaptare”, care cuprinde toate mecanismele nespecifice capabile sa mobilizeze resursele adaptative ale organismului in fata agresiunii care ii ameninta integritatea. Sindromul general de adapatare se caracterizeaza printr-o evolutie in trei etape: de alarma, de rezistenta si de epuizare. In prima faza, cea de alarama, numita si “de soc” sau raspunsul “lupta sau fugi”, organismul manifesta raspunsul initial la agentul stresor nou aparut. Se manifesta de obicei prin hipotensiune si tahicardie, hipotermie si o secretie crescuta de hormoni suprarenalieni (ACTH, cortizol, adrenalina). Urmatorul stadiu este cel de rezistenta, in care aparent organismul s-a adaptat la situatie, insa persista modificarile din stadiul de alarma. De fapt, organismul continua sa lupte cu agentii stresori mult timp dupa ce manifestarile fazei de alarma s-au estompat. In cazul in care organismul continua sa fie supus stresului fara nici un fel de ameliorare, se intra in al treilea stadiu, cel de epuizare. In aceasta situatie adaptarea nu mai poate fi mentinuta si incep sa se instaleze consecintele nocive ale persistentei reactiilor de aparare ale organismului: boli de inima, accidente cerebrale vasculare, boli digestive cum ar fi ulcerul gastric si duodenal, migrene si diverse infectii. Mentinerea sanatatii necesita o buna capacitate de a face fata stresului. Un agent stresor nu este intotdeauna un eveniment negativ. O nunta si un deces pot fi in aceeasi masura stresanti pentru organism. Expunerea la evenimente stresante intense sau extreme, dar si deprivarea de stimuli pot provoca dezechilibre in organism si astfel probleme majore. Prea multa caldura, frig, activitate, hrana sau cerinte de ordin social sau din contra, lipsa hranei, atingerii, interactiunilor sociale sau somnului pot fi nocive pentru sanatatea individului.

Perceptia noastra asupra stresului este importanta; orice factor pe care il putem considera o amenintare, reala sau imaginara, va creste nivelul de anxietate. Modul cum reactionam este influentat de o serie de factori, dintre care unii pot fi controlati, in timp ce altii nu. Sanatatea fizica si metala, predispozitia genetica (“mostenirea”), experientele din trecut, regimul alimentar, sustinerea sociala determina care stimuli externi vor fi interpretati de catre organism drept agenti stresori intr-un anume moment al vietii noastre. O persoana sanatoasa, echilibrata, provenita dintr-o familie armonioasa si fara probleme de sanatate, care traieste o viata linistita, se hraneste rational si are relatii normale cu cei din jur, va raspunde mult mai bine la stres si are mult mai putine sanse sa dezvolte o afectiune legata de stres decat un om la care cel putin unul din factorii amintiti este deviat de la normal.

La copii şi adulţii tineri cu vârsta între 6 şi 14 ani chiar şi un singur episod de stres important poate cauza daune pe termen lung ale funcţiilor cognitive. Comparând copii proveniţi din diferite medii socio-economice s-a observat la copii din familii sărace persistenţa unui nivel crescut al cortizolului.

Stresul este inteles ca un fenomen psihosocial complex ce rezulta din confruntarea individului cu situatii de viata ce sunt percepute ca fiind dificile si presante.majoritatea autorilor preocupati de investigatia stresului aduc in prim plan urmatoarele trei componente de baza ce se intrepatrund si genereaza stresul:

- Prezenta factorilor declansatori ( a potentialilor stresori)

- Resursele individuale de adaptare

- reactiile la stres