Mecanisme de Apărare ale Eului

Ce este Eul?

Eul este locul potrivit pentru observare, mediumul prin care încercăm să ne facem o imagine despre celelalte două instanţe (Sine şi Supraeu). Atunci când Eul este în relaţii de bună vecinătate cu Sinele, el îşi poate îndeplini foarte bine rolul de observator. Diferite pulsiuni încearca în mod constant să găsească o cale de la Sine spre Eu unde obţin acces la aparatul motor prin intermediul căruia vor fi satisfăcute. În cazuri favorabile, Eul nu obiectează împotriva lor, ci îşi pune propriile energii la dispoziţia pulsiunilor, mulţumindu-se să perceapă; el ţine seamă de presiunea pulsiunii, de sentimentul de neplăcere, de creşterea tensiunii de care aceasta e însoţită si, în cele din urmă, de calmarea tensiunii o dată cu satisfacerea nevoii. În calea lor spre satisfacere, pulsiunile Sinelui trebuie să treacă pe teritoriul Eului, iar aici ele se găsesc într-o atmosferă străină. În Sine predomină aşa-numitele "procese primare"; reprezentările nu sunt legate, afectele se pot deplasa, contrariile nu se exclud, ci pot chiar coincide, iar condensarea apare ca un fapt firesc. Principiul suveran care guvernează procesele psihice este reprezentat de obtinerea plăcerii. În Eu, dimpotriva, asociaţiile de idei sunt supuse condiţiilor stricte a ceea ce numim "procese secundare"; mai departe, pulsiunile nu îşi mai pot căuta satisfacere - ele trebuie să respecte exigenţele realităţii şi, mai mult, să se conformeze legilor etice şi morale prin care Supraeul caută să controleze comportamentul Eului. Pulsiunile riscă să nu fie pe placul instanţelor, care le sunt în mod esenţial străine. Sunt expuse la critică şi respingere, trebuind să se supună oricărei modificări. Astfel sfârşesc relaţiile paşnice dintre puterile vecine. Pulsiunile continuă să-şi urmărească scopurile cu energia şi tenacitatea lor specifica, facând incursiuni ostile pe teritoriul Eului în speranţa de a-l înfrânge printr-un atac surpriza. Eul, pe de alta parte, devine suspicios; porneşte la contra-atac, invadând teritoriul Sinelui. Scopul lui este de a scoate permanent din acţiune pulsiunile prin intermediul unor măsuri defensive corespunzătoare, menite să îi asigure graniţele. Tabloul acestor procese, ce ne sunt transmise datorită capacităţii de observare a Eului, este mult mai confuz, dar în acelaşi timp mult mai valoros. El ne prezintă două instanţe psihice în acţiune exact în acelaşi moment. Ceea ce vedem nu mai este o pulsiune a Sinelui intactă, ci o pulsiune modificată de anumite măsuri defensive ale Eului. Sarcina observatorului analitic este de a descompune imaginea - care reprezintă un compromis între instanţe separate - în componentele sale: Sinele, Eul şi, eventual, Supraeul.

Mecanismele de apărare de-a lungul timpului

Majoritatea autorilor dau propria lor definiţie mecanismelor de apărare.

Pentru Laplanche şi Pontalis, mecanismele de apărare reprezintă diferitele tipuri de operaţii în care apărarea se poate concretiza. Cât despre apărare, ea constituie ansamblul operaţiilor a căror finalitate este să reducă, să suprime orice schimbare susceptibilă de a pune în pericol integritatea şi constanţa individului biopsihologic. Apărarea ia adesea o înfăţişare compulsională şi operează, fie doar şi parţial, în mod inconştient.

Pentru Norbert Sillamy, apărarea este un mecanism psihologic inconştient, utilizat de individ pentru a diminua angoasa generată de conflictele interioare între exigenţele instinctuale şi legile morale şi sociale.

Alain Braconnier consideră că noţiunea „mecanism de apărare” înglobează toate mijloacele la care Eul recurge pentru a stăpâni, controla şi canaliza pericolele interne şi externe.

Potrivit lui Plutchik, termenul „apărare” se referă la un proces inconştient destinat să disimuleze, să evite, sau să modifice ameninţări, conflicte sau pericole.

Ce este un mecanism de apărare?

Apărările sunt operaţii mentale ce înlătură din conştiinţă componentele afectelor neplăcute. Afectele neplăcute includ anxietatea, depresia şi furia. Anxietatea se compune dintr-o senzaţie neplăcută, la care se adaugă gândul că ceva îngrozitor este pe cale să se producă. Afectul depresiv constă în senzaţia neplăcută şi gândul că ceva îngrozitor deja s-a întâmplat. Furia include de asemenea o senzaţie neplăcută şi gândul de distrugere a ceva sau a cuiva. Conţinutul ideatic al fiecăruia dintre aceste afecte îşi poate avea sursa în percepţii sau în urme mnezice provenind din orice stadiu de dezvoltare si mergând pană în momentul prezent, şi poate avea o bază reală, fantasmată, sau să rezulte din combinarea acestora.

Mecanismele de apărare sunt procese psihice inconştiente care vizează reducerea sau anularea efectelor neplăcute, ale pericolelor reale sau ima¬ginare, remaniind realitatea intern şi/sau extern şi ale căror mamfestări pot fi conştiente sau inconştiente.

În 1972-1973, in timpul convorbirilor avute cu Anna Freud, Sandler abordează chestiunea liniei de demarcaţie dintre mecanism de aparare şi măsură defensiva, termeni pe care Anna Freud ii utiliza ca fiind sinonimi. Din dialogurile lor reiese ca măsurile defensive sunt alcătuite din diferite forme de activitate ce pot fi modalităţi normale de a exprima o întreagă varietate de lucruri şi care pot fi utilizate, în anumite circumstanţe, în scopuri defensive, in timp ce mecanismele constituie nişte instrumente care apar în vederea protejării Eului şi sunt utilizate în acest scop atât în situaţiile normale, cât şi în cele patologice. Pentru a întelege mai bine diferenţa dintre cele două forme defensive A. Freud recurge la metafora armelor şi compară mecanismele de apărare cu nişte arme care se definesc doar prin prisma funcţiei lor de arme (puşti, lănci etc.). Însă în anumite circumstanţe, alte lucruri (cum ar fi o tigaie) pot fi utilizate ca arme.