Motivarea în Munca

1.Motivarea

Motivatia a fost definita de Al. Rosca ca fiind „totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie ca sunt innascute sau dobandite, constientizate sau neconstientizate, simple trebuinte fiziologice sau idealuri abstracte”. Analiza acestei definitii evidentiaza una din trasaturile definitorii ale motivatiei, caracterul ei intern, ceea ce inseamna ca factorul extern in sine, care declanseaza (stopeaza) un proces oarecare, nu poate fi considerat motiv al fenomenului declansat, fara raportarea la o necesitate, o intentie sau aspiratie a subiectului. Nici un stimul nu poate declansa o reactie daca in organism nu exista trebuinta de a-l evita sau cauta. Pentru ca un factor extern sa aiba efect declansator trebuie sa aiba o anumita semnificatie in raport cu factorul intern, adica sa aiba o valenta pozitiva sau negativa.

Trebuintele, ca marca a motivatiei, sunt in mod curent grupate in “primare” si “secundare”. Ele sunt modalitati “reclamante” ale functionarii sistemului individului concret, fiind de presupus ca trebuintele acestuia se raporteaza la toate potentialitatile functionale cu care acesta este dotat (senzorial, motric, afectiv, cognitiv-ideatic, etc.). Variatele modalitati de functionare si relationare ale sistemului individual, se exprima in diferitele tipuri de trebuinte comportamentale, diferentierea lor facandu-se pe parcursul si in cadrul functionarii psihice.

Analiza structurii motivationale nu trebuie sa excluda componenta cognitiva care este implicata in transformarea trebuintelor in motive concrete- scopuri intentii, proiecte, planuri, etc. La om, fenomenul motivational este profund modificat, dar nu substituit, prin inalta dezvoltare a proceselor cognitive, fenomen ce poarta denumirea de ”elaborare cognitiva a trebuintelor”. Trebuinta declanseaza si directioneaza nu numai comportamentul manifest, ci si functionarea cognitiva, facandu-l pe om sa si gandeasca, nu numai sa se miste. Activitatea de gandire consta in construirea unor structuri de genul “scopuri-mijloace” care conduc spre obiectele si relatiile pentru care exista trebuinta actualizata. Astfel, obiectul trebuintei este descoperit si atins la nivel cognitiv, adica el devine scop, calea care conduce la el fiind stabilita prin procesul de proiectare si anticipare. Planul mental este de regula in avans fata de atingerea ca atare a scopului, ceea ce inseamna ca, actionand, subiectul este confruntat cu doua situatii:

-situatia actuala (cum este perceputa) - pe care doreste sa o schimbe;

-situatia noua (cum este conceputa) - asa cum ar dori sa fie in urma actiunii desfasurate.

Discrepanta dintre aceste doua situatii genereaza starea de tensiune motivationala care caracterizeza intentiile si scopurile.

Sfera motivationala dispune de integralitatea si emergenta sistemului de personalitate caruia ii apartine. Diferentierea structurilor motivationale are un caracter stadial (ontogenetic), functionarea sistemului impunand structurarea nivelara, ierarhica a trebuintelor, diferentele individuale au un fundament psihofiziologic intrinsec, iar delimitarea unor entitati distincte se face in scopuri didactice

Dinamica motivationala se manifesta intotdeauna la nivelul comportamentului global, ceea ce face ca analiza ei sa fie una molara si nu una moleculara, cu toate ca impactul ei este resimtit pana la nivelul celor mai intime manifestari.

Prin motivatie intelegem o forma specifica de reflectare prin care se semnaleaza mecanismelor de comanda – control ale sistemului personalitatii o oscilatie de la starea initiala de echilibru, un deficit energetico – informational sau o necesitate ce trebuie satisfacuta.

La nivelul mecanismelor corespunzatoare de reglare, aceste semnale sunt transformate in comenzi, care selecteaza si pun in functiune comportamente mai mult sau mai putin adecvate. Motivatia transforma fiinta umana dintr-un simplu receptacul al influentelor externe, in subiect activ si selectiv, cu un determinism intern propriu in alegerea si declansarea actiunilor si comportamentelor.