Neuropsihologia Atentiei

Imagine preview
(7/10 din 3 voturi)

Acest proiect trateaza Neuropsihologia Atentiei.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 7 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Mona Vintila

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 2 puncte.

Domeniu: Psihologie

Extras din document

NEUROPSIHOLOGIA ATENTIEI

Exista numeroase puncte de vedere care ar putea fundamenta o teorie moderna a procesului atentiei. În decursul istoriei psihologiei interesul teoretic fata de problema atentiei a înregistrat fluctuatii – de la considerarea atentiei ca nerv al întregului sistem psihologic, pâna la punerea sub semnul îndoielii a validitatii termenului de atentie – desi ramurile psihologiei aplicate au pastrat cu consecventa probele de atentie în arsenalul metodelor psihodiagnostice si psihotehnice.

Descoperirile neurofiziologice din ultimele doua decenii au readus problema atentiei în centrul ocuparilor psihologiei moderne.

Definirea atentiei este dificila, fiind marcata de contrastul dintre usurinta recunoasterii atentiei prin introspectie si dificultatea definirii ei din punct de vedere comportamental, componentele sale putând fi descrise usor subiectiv, dar mult mai dificil stabilite obiectiv.

Atentia se refera la o stare de veghe în care informatia senzoriala si mnestica este selectiv perceputa, realizând orientarea selectiva si concentrarea activitatii psihice. Se poate defini deci atentia, ca stare psihica ce permite orientarea si concentrarea asupra unor fenomene sau obiecte, având ca efect cresterea reflectarii acestora si, în general, a eficientei unei activitati.

Din aceasta definitie reies doua caracteristici: pe de o parte, ca atentia necesita obligatoriu un anumit nivel de veghe (vigilenta nefiind însa întotdeauna asociata cu atentia) si, pe de alta parte, ca selectivitatea este întotdeauna inevitabil asociata cu o cantitate neasteptat de mare de stimuli irelevanti, din care cauza orice discutie despre atentie include si aspectul inseparabil ai inatentiei.

Intensificarea selectiva si excluderea unor experiente constiente, fenomene care însotesc atentia, sunt strict legate de semnificatia stimulilor, rezultând dintr-un proces activ neural facilitator si inhibitor ce se desfasoara la diferite niveluri si structuri ale sistemului nervos, începând cu organele periferice de simt si terminând cu scoarta cerebrala. Atentia poate fi concentrata numai asupra unor stimuli semnificativi, ceea ce face ca ea sa fie asociata intim cu motivatia si învatarea, existând unele interactiuni ale mecanismelor neuronale ale acestor procese, ca si ale altora, cum ar fi perceptia, orientarea.

A acorda atentie unui lucru înseamna, de fapt, a face abstractie de restul, a bloca accesul la simturile noastre a tuturor evenimentelor, stimulilor, ce ar distrage atentia. În orice moment al activitatii umane exista un moment al atentiei, cu alte cuvinte nu exista atentie „în sine”, ci numai „atentie la ceva”, de aceea se pot realiza unele actiuni fara a fi atenti, dar nu se poate ca în efectuarea unei activitati sa nu fie implicata atentia.

Rolul atentiei pentru activitatea umana este foarte important, ajutând la cunoasterea mai exacta , mai fidela, a lumii înconjuratoare, fiind prin excelenta un proces psihic aflat în serviciul cunoasterii, permitând încontinuu selectarea din mediul ambiant a ceea ce este important pentru organism si pentru adaptarea lui la conditiile ambiante în permanenta schimbare.

Sistemul nervos este incapabil sa prelucreze concomitent toate datele (impulsurile nervoase) furnizate de simturi, de aceea apare ca obligatorie o anumita selectie, în care sa fie preferate unele semnale în detrimentul altora, proces selectiv care constituie de fapt atentia.

Faptul ca procesul atentiv se materializeaza în diferite activitati intelectuale, motorii arata ca atentia nu poate sa fie izolata de celelalte procese psihice, ci conceputa numai în strânsa interdependenta cu ele,

Caracteristicile comportamentului atentiv sunt:

Selectivitatea – caracteristica principala a procesului atentiei – înseamna ca atentia fata de un stimul se realizeaza concomitent cu neatentia fata de altii, apt posibil datorita interventiei unor mecanisme de filtrare mobile si comutare permanenta de la un stimul la altul;

Mobilitatea sau flexibilitatea atentiei înseamna usurinta cu care se poate trece de la problema la alta si suplineste în timp perimetrul îngust;

Directionarea atentiei semnifica faptul ca procesul este întotdeauna îndreptat catre o sursa de stimulare catre un stimul, neexistând atentie fara o anumita orientare a activitatii psihice;

Concentrarea este capacitatea de aprofundare a unei probleme si detasarea de ambianta; de mentionat ca subiectul învata sa fie atent, sa-si concentreze rapid atentia asupra stimulilor relevanti;

Distributia atentiei sau capacitatea de a cuprinde simultan mai multe actiuni din care una este întotdeauna dominanta pentru scut timp;

Intensitatea atentiei traduce de fapt intensitatea proceselor neuronale implicate, mecanismul de activare producându-se nu numai la nivel cerebral, dar si la nivelul receptorilor prin cresterea sensibilitatii lor, cresterea excitabilitatii organelor senzoriale etc;

Stabilitatea sau durabilitatea atentiei este în realitate o caracteristica destul de relativa, atentia prezentând fluctuatii în timp si spatiu.

De mentionat ca diferitele caracteristici ale procesului de atentie formeaza un tot unitar, indivizibil, fiind separate numai în conditii experimentale speciale.

Sursele atentiei sunt multiple, depind de multitudine de factori cum ar fi ambianta (care la rândul ei este constituita din stimuli interni sau externi), competitia stimulilor (determinata de intensitatea stimulului, contrastul stimulului fata de fond, mobilitatea, variatia si noutatea stimulilor), incertitudinea stimulilor, motivatia, curiozitatea, recompensa.

Curiozitatea este un factor stimulator foarte important al atentiei. Ea nu se opreste la obtinerea unor informatii concrete, imediate ,asupra lucrurilor care pot i percepute direct, ci ea atinge un grad mult mai avansat, în are sfera se largeste si asupra unor aspecte abstracte, evenimente sociale etc. Prezente sau viitoare.

Recompensa joaca si ea un rol foarte important in suscitarea atentiei, iar dobândirea informatiei recompenseaza cautarea, deci si atentia

Fisiere in arhiva (1):

  • Neuropsihologia Atentiei.doc

Alte informatii

este un proiect complet