Nivelul dezvoltării comunicării la copiii cu abatere în dezvoltarea psihică

Introducere

Comunicarea este esenţa vieţii, este ceea ce avem toţi în comun. Limbajul ne permite să ne exprimăm gândurile, să ne dezvoltăm ideile şi crezurile, să ne împărtăşim sentimentele, să ne spunem părerea despre trecut şi să ne dezvăluim planurile pentru viitor. Comunicarea poate fi definită ca suma încercărilor noastre de a obţine informaţii din lumea care ne înconjoară şi de a o ordona după dorinţa noastră. Comunicarea umană este poate cea mai importantă modalitate a fiinţei de a exista.

Nu este important modul în care comunică sau limbajul pe care îl folosesc oamenii, ci capacitatea lor de a comunica eficient. Procesul de comunicare prezintă o importanţă atât de mare, încât condiţionează însăşi dezvoltarea societăţii omeneşti. Dacă vrem să eliminăm un conflict, dacă vrem să trăim într-o lume mai dreaptă, dacă vrem să avem prieteni, dacă vrem să oferim o floare, trebuie să comunicăm.

Copilăria, tinereţea, maturitatea şi bătrâneţea sunt principalele etape ale vieţii omului, fiecare dintre ele reprezentând anumite caracteristici ce se reflectă în unitatea dezvoltării multilaterale a personalităţii, manifestă în diferite acte de conduită şi toate aceste etape sunt legate de comunicare.

Comunicarea se dezvoltă cu ajutorul proceselor psihice ca: senzaţiile, percepţiile, reprezentările, memoria, gândirea şi chiar atenţia şi o afectare cât de minusculă a acestor procese produc tulburări în comunicare.

În societatea contemporană, comunicare a devenit o temă centrală de dezbatere. De la şeful de stat la cetăţeanul de rând, toată lumea preîntâmpină dificultăţi în comunicare, întrebându-se cum poate fi facilitată în cadrul indivizilor şi a grupurilor de indivizi. Numeroşi ingineri, lingvişti, informaticieni sau psihologi, toţi studiază problema şi oferă model, instrumente de lucru şi sfaturi. Pe scurt, comunicarea este un vast şi pasionant câmp de reflecţie, de studii şi realizări. Cum spunea Svetlana Craia “ Comunicarea este un mecanism esenţial în dezvoltarea relaţilor umane. Acest mecanism implică “interacţiunea„ şi poate utiliza vorbirea, un limbaj şi o serie de simboluri.” ( Dicţionar de comunicare, 2001, pag. 31 ). Numai înţelegând exact natura şi virtuţiile comunicării, devenim conştienţi de măsura în care depindem de ea.

Autiştii, deficienţii de auz, toţi cei cu abatere în dezvoltarea psihică întâmpină greutăţi în comunicare, şi cei conştienţi că au tulburări de limbaj sau de natură psihică, se închid în sine, se izolează şi se reţin în cazul când sunt incluşi într-o comunicare cu cei fără probleme de acest gen.

În rezultat, obiectivul lucrării de faţă este de a ne face cunoştinţă cu particularităţile dezvoltării comunicării la copii normali şi la cei cu abatere în dezvoltarea psihică, cu acest termen de comunicare în general şi cu posibilităţile de asistenţă psihopedagogică acordată pentru a dezvolta comunicarea.

În capitolul I al acestei lucrări vom vorbi despre definiţia comunicării şi despre particularităţile comunicării la copiii cu dezvoltarea psihică normală, ca mai apoi în capitolul II să menţionez comunicarea la cei cu abatere în dezvoltarea psihică. În capitolul III, voi propune din perspectiva psihopedagogica, metode de corecţie şi de dezvoltare a comunicării pentru persoanele ce au nevoie de asistenţă.

Astfel concepută, lucrarea ne oferă informaţii în baza tuturor celor pentru care comunicarea reprezintă un factor major, în egală măsură un instrument indispensabil.

Capitolul I

Caracteristica generală a comunicării

§1.Definirea conceptului de comunicare.

Comunicarea – este transmiterea de informaţii, e o necesitate psiho-socială de bază a omului. Prin comunicare înţelegem legătura reciprocă dintre oameni în procesul căreia apare contactul psihic, care se manifestă în schimbul de informaţii, influenţă reciprocă, emoţii, inteligenţă. Astfel spus, comunicarea înseamnă a spune celor din jur cine eşti, ce vrei, pentru ce doreşti un anume lucru şi care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-ţi atinge scopul. În acest sens, a comunica înseamnă a tăcea, a aştepta reacţia, răspunsul celui căruia ai vrut să-i faci onoarea de a-l anunţa că exişti şi chiar de a-i spune ce vrei. O altă definiţie, puţin diferită de cea de mai sus, ne-o relatează Nober Sillamy: „Comunicarea este în primul rând o percepţie. Ea implică transmiterea, intenţionată sau nu, de informaţii destinate să lămurească sau să influenţeze un individ sau un grup de indivizi receptori.” (Dicţionar de psihologie, 1996, pag. 75).

Unul din dicţionarele de psihologie ne redă două mari tipuri de definiţii ale comunicării: prima vede comunicarea ca fiind un proces prin care A trimite un mesaj lui B, mesaj care are un efect asupra acestuia. Cea de-a doua vede comunicarea drept negocierea şi schimbul de semnificaţie, proces în care mesajele, persoanele determinate cultural şi „realitatea” interacţionează astfel încât să ajute „înţelesul să fie produs, iar înţelegerea să apară”.(Tim O’Sullivan, 2001, pag.74).