Preventia abuzului sexual asupra copiilor

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Preventia abuzului sexual asupra copiilor.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier ppt de 29 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Psihologie

Extras din document

Definitie

„forma de participare a unui copil sau adolescent la activități necorespunzătoare vârstei și dezvoltării lui sexuale, pe care nu este în măsură să le înțeleagă, activități la care este supus prin constrângere, violență sau prin seducție, ori care încalcă tabuurile sociale.” (Rădulescu, 2009)

“orice acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care este periclitată viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.” (Legislația României)

Forme de abuz sexual al copiilor

pipăirea copilului într-o asemenea manieră, încât să se simtă stânjenit

penetrarea vaginală sau anală a unui copil cu degetele, penisul sau alte obiecte;

obligarea sau determinarea unui copil de a face sex oral (unilateral sau reciproc) cu abuzatorul;

obligarea sau determinarea unui copil de a pipăi părțile intime ale abuzatorului (penis, vagin, sâni, fese);

expunerea unui copil la imagini cu caracter sexual sau implicarea lui în asemenea imagini;

expunerea nudității abuzatorului în fața copilului;

căutarea unor mijloace premeditate de a vedea un copil dezbrăcat sau parțial îmbrăcat;

angajarea unei conversații despre sex cu copilul, în așa fel încât acesta să devină nervos și agitat;

angajarea unei conversații cu copilul despre corpul său sau alte lucruri personale, în așa fel încât acesta să se simtă neliniștit.

epidemiologie

ABUZUL SEXUAL AL COPIILOR a fost raportat a fi larg răspândit, aproximativ 12% dintre copii fiind abuzați sexual în fiecare an în Statele Unite (Departamentul de Sănătate și Servicii Umane din SUA, 2000).

Această cifră indică faptul că mai mult de o jumătate de milion de copii sunt abuzați sexual în fiecare an (Finkelhor & Dziuba Leatherman, 1994).

Un studiu efectuat in anul 2012 sustine ca 26,6% dintre fete și 5,1% dintre băieții din SUA au experimentat abuzuri sexuale sau atacuri pana la vârsta de 17 ani (Finkelhor et al., 2014)

În România

Numărul abuzurilor în România este unul ridicat, iar legat de abuzurile sexuale asupra copiilor, multe dintre acestea rămân nepedepsite, datorită faptului că victima, sub amenințarea agresorului, nu îndrăznește să povestească altcuiva sau să ceară ajutor pentru ca abuzul să înceteze; așadar foarte puține astfel de cazuri ajung în atenția oamenilor legii pentru a putea fi rezolvate.

Cu toate că multe dintre abuzuri nu sunt raportate, numărul total al abuzurilor sexuale din România, între anii 2009-2016 s-a menținut la cote ridicate.

O statistică din 2013 a cazurilor de abuz din România care compară situația dintre mediul urban și cel rural, arată că există o diferență uriașă.

Această diferență poate fi pusă pe seama unor factori ce țin de mediul familial, nivelul de trai, abandonul școlar în favoarea unor activități de ordin casnic.

Fisiere in arhiva (1):

  • Preventia abuzului sexual asupra copiilor.ppt

Bibliografie

Binder, R. L., & McNiel, D. E. (1987). Evaluation of a school-based sexual abuse prevention program: Cognitive and emotional effects. Child Abuse & Neglect, 11(4), 497-506.
Daro, D. A. (1994). Prevention of child sexual abuse. The Future of children, 198-223.
Finkelhor, D. (2009). The prevention of childhood sexual abuse. The future of children, 19(2), 169-194.
Davis, M. K., & Gidycz, C. A. (2000). Child sexual abuse prevention programs: A meta-analysis. Journal of clinical child psychology, 29(2), 257-265.
Lalor, K., & McElvaney, R. (2010). Child sexual abuse, links to later sexual exploitation/high-risk sexual behavior, and prevention/treatment programs. Trauma, Violence, & Abuse, 11(4), 159-177.
McMahon, P. M., & Puett, R. C. (1999). Child sexual abuse as a public health issue: Recommendations of an expert panel. Sexual Abuse: A Journal of Research and Treatment, 11(4), 257-266.
Mendelson, T., & Letourneau, E. J. (2015). Parent-focused prevention of child sexual abuse. Prevention Science, 16(6), 844-852.
Renk, K., Liljequist, L., Steinberg, A., Bosco, G., & Phares, V. (2002). Prevention of child sexual abuse: Are we doing enough?. Trauma, Violence, & Abuse, 3(1), 68-84.
Wurtele, S. K. (1987). School-based sexual abuse prevention programs: A review. Child Abuse & Neglect, 11(4), 483-495.