Psihodiagnostic - chestionar de măsurare a timidității

1. Definirea constructului: timiditate

“Timiditatea, lipsa de incredere in sine. Timidul este un subiect emotiv, care se teme sa nu greseasca. Extrem de impresionabil si reactionand uneori in mod exagerat la emotii (balbaiala, tremuratura, etc.), el se fastaceste cand este in prezenta altor persoane si prefera sa evite contactele sociale. Timiditatea este de cele mai multe ori dobandita in copilarie, sub influenta unei educatii deficitare: parintii care refuza copilului asumarea vreunei responsabilitati si care ii interzic acestuia sa-si frecventeze camarazii de-o varsta cu el, sau dimpotriva, parintii care formuleaza exigente excesive, imposibil de satisfacut. Rezulta astfel sentimente de incapacitate, de inferioritate, de agresivitate, care se manifesta prin inhibitie si retractia Eului, simptome caracteristice timiditatii. Pentru copii, integrarea intr-o miscare de tineret, cum este cercetasia (scoutism), este adesea benefica; la adulti este uneori necesar sa se recurga la psihoterapie.”

Larousse Dictionar de psihologie – Norbert Sillamy, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000

“Timiditate, comportament defensiv si anxios, ezitant si astenic, exprimand dificultati de adaptare sociala (sau o adaptare negativa) ce sint normale si explicabile in mica copilarie si la pubertate, dar ridica probleme in celelalte etape. Timiditatea se poate datora diversilor factori, cum sunt tempertamentul hipotonic, nesiguranta de sine, complexe de inferioritate ce pot fi impuse prin autoritarism educativ, dificultati de comunicare si expresie in absenta “invatarii sociale”, reticente dictate de atitudini hiperexigente s.a. In tinerete, de regula, timiditatea este depasita. Importanta este activitatea sociala si dezvoltarea increderii in sin si in altii.

Dictionar de psihologie – Paul Popescu-Neveanu, Editura Albatros, 1978

“Timiditatea – termen banal care trimite, la acest nivel, la o trasatura de caracter: incapacitatea de a trece la actiune in conduitele verbale, profesionale sau sexuale de o oarecare importanta. Timiditatea a fost explicata luandu-se in considerare anturajul persoanelor sau interioritatea lor. In primul caz, P. Janet vede o maladie a conduitelor sociale legata de ierarhia proprie gruparii. H Wallon distinge timiditatea – inhibitie si timiditatea – manie: este intotdeauna vorba despre o sensibilitate excesiva la prezenta celuilalt; in opinia lui nu exista persoana careia contactul cu altul sa nu-i dea sentimentul propriei prestante. In al doilea caz, psihanalistii cred ca angoasa copiilor fata de anumite persoane se generalizeaza adesea in timiditate: “cumintenia” lor este insotita de o inhibitie a pulsiunilor care trebuie cunoscuta. La adultul nevrozat, timiditatea poate rezulta dintr-o dificultate de a concilia valorile si contravalorile, adica, dupa D. Lagache, de a rezolva conflictul intrasistemic al idealului eului si al eului ideal. In general, timiditatea este deci o dimensiune polemica a imaginii de sine si a narcisismului. (C. Prevost)”

Dictionar de Psihologie – Roland Daron si Francoise Parot, Editura Humanitas, Bucuresti, 1999

“Timiditatea – stare psihica sau insusire personala manifestata prin sfiala, jena, tacere nejustificata, dificultate in exprimare. T. este frecventa la copii dar mai ales la preadolescenti din cauza lipsei de siguranta in ceea ce priveste impresia pe care o produce purtarea lor asupra altor oameni, de obicei asupra celor necunoscuti sau putin cunoscuti. Opusa t. este dezinvoltura. Totusi la preadolescenti dezinvoltura este o forma mascata a t. T. este o stare de traire afectiva a neadaptarii intr-o imprejurare sau intr-un colectiv oarecare, fie din cauza incertitudinii de statut sau rol social, fie din cauza capacitatilor relativ reduse de a raspunde cerintelor implicate, fie din cauza prestigiului si competentelor in fata unor persoane ce pot determina accesul social, succesul etc. T. la adult se manifesta prin resimtirea dureroasa a evenimentelor. Emotivitatea in exces nu antreneaza insa actiuni ci se repliaza asupra sa insasi. Lipsa de incredere, blocaj, izolare, solitudine, conduite excesiv stereotipe, stangacii, cautarea securizarii prin altii, autocritica exagerata, individualizare, cunoasterea capacitatilor proprii, dar si a incapacitatii de a le valoriza, fapt insotit de ambitie, inteligenta si orgoliu caracterizeaza adeseori t. Persoana t. se considera altfel decat celelalte persoane, poseda o agresivitate evidenta, proasta dispozitie, chiar violenta de compensatie, dar si culpabilizare multipla. O mare onestitate, constiinta morala si profesionala, perfectionism caracterizeaza adesea personalitatea t. Femeile tinere sunt in genere mai t., cele care au o profesie ce implica relatii numeroase sociale (public relations) au tact si siguranta si nu manifesta decat foarte rar reactii paradoxale de t. La varsta a treia t. se manifesta datorita constientizarii lacunelor de memorare, a incertitudinii de roluri sociale si profesionale, sentimentului de nesiguranta. Mijlocul cel mai eficace de a inlatura t. copiilor consta in includerea lor in colective active in care exista o oarecare intimitate si confort de grup. Evaluarea pozitiva, cu tact, sporeste increderea in propriile forte si creaza o integrare activa a copiilor in viata de fiecare zi.