Psihodiagnoza persoanelor vârstnice - studiu de caz

I. Caracteristicile vârstei a treia

Conceptul de vârsta a treia a provocat numeroase dispute nu numai datorită dificultăţilor de delimitare ca perioadă a vieţii omului, ci şi datorită faptului că îmbătrânirea este foarte diferită de la o zonă geografică la alta (datorită factorilor bioclimatici diferiţi), precum şi de la persoană la persoană. Senescenţa se referă la aspectul normal al îmbătrânirii, la procesul biologic care, deşi începe de timpuriu, acum se manifestă la toate nivelurile de integrare ale organismului, în timp se senilitatea desemnează aspectul patologic al acestui proces.

Începutul bătrâneţii este perceput ca fiind situat între vârsta maximului prestigiu social şi vârsta minimului respect (Fontaine, 2008).

Îmbătrânirea umană reprezintă o parte integrantă a dezvoltării organismului, o diferenţiere in timp, caracterizată printr-o diminuare ȋn creştere, fiind un proces normal, care reflectă modificările ce apar ȋn decursul istoriei biologice a organismului uman.

Diferiţi autori, atât din ţară cât şi pe plan mondial, au încercat să definească bătrâneţea şi să-i stabilească limitele. Astfel s-au elaborat mai multe definiţii, mai mult s-au mai puţin contestate.

Criteriul cronologic este printre primele criterii de definire, el putând fi intens criticat deoarece poate exista o îmbătrânire precoce şi pot exista persoane în vârstă la care majoritatea funcţiilor sunt asemănătoare omului adult (Bucur, Maciovan, apud Neamțu, 2003).

Persoanele de vârsta a treia reprezintă o categorie socio-demografică distinctă în populaţia totală prin vârsta înaintată (60 de ani şi peste), caracterizată prin modificări morfo-fiziologice ireversibile ale organismului, nivel scăzut de activitate, trebuinţe, interese, aspiraţii materiale şi culturale specifice.

Organizaţia Mondiala a Sănătăţii consideră:

a) persoane ȋn vârstă: între 60 şi 74 ani;

b) persoane bătrâne: între 75 şi 90 ani;

c) marii bătrâni: peste 90 ani;

Pentru Verza şi Şchiopu (1997), bătrâneţea începe la 65 ani şi se continuă până la moarte, având două stadii:

a) perioada de trecere 66-70 ani;

b) bătrâneţea cu trei substadii:

- perioada primei bătrâneţi, 70-80 ani;

- perioada celei de a doua bătrâneţi, 80-90 ani;

- perioada marii bătrâneţi, peste 90 ani.

Imaginea asupra bătrâneţii care este vehiculată într-o anumită societate este extrem de importantă pentru modul în care vârstnicii sunt percepuţi şi trataţi, precum şi pentru imaginea lor de sine. Este bine cunoscut faptul că individul, în strădania sa de a-şi forma o impresie despre ceilalţi, recurge în prima fază la includerea acestora în anumite categorii. Acest fapt se realizează în mod automat, iar categoria activată nu indică numai apartenenţa persoanei la o anumită clasă, ci face apel şi la informaţiile conţinute în structurile noastre de cunoştinţe referitoare la aceasta (scheme cognitive). Ca atare, odată cu evocarea categoriei sunt activate o serie de informaţii cuprinse în stereotipul faţă de aceasta (Riemann, Kleespies, 2005). Astfel impresia pe care ne-o vom face despre o persoană poate fi incorectă, fiind în mare măsură efectul concepţiilor legate de categoria în care am inclus-o. În plus, stereotipurile faţă de persoanele de vârsta a treia afectează în mod direct imaginea de sine a acestora. Pinquart (2002) a studiat efectele expunerii vârstnicilor la informaţii negative, cuprinse în stereotipul faţă de bătrâneţe. Rezultatele sale arată că percepţia globală a altor persoane de vârsta a treia se înrăutăţeşte, iar schimbările la nivelul percepţiei de sine variază în funcţie de măsura în care subiecţii săi au cosiderat că atributele negative le sunt caracteristice. De foarte multe ori apare tendinţa de protejare a imaginii de sine, participanţii la studiu socotind că trăsăturile negative nu sunt definitorii pentru propria persoană, fiind utilizate drept etaloane în comparaţia cu alţii aflaţi în situaţii mai grave.

Vârstei a treia îi sunt specifice anumite modificări de ordin anatomic, fizic, psihologic şi social care privite in ansamblu ne oferă posibilitatea să conturăm profilul bătrânului. Odată cu înaintarea în vârstă apare o creştere de ţesut adipos, modificări articulare datorate artrozelor, fragilitatea oaselor, ca urmare a osteoporozei, muşchii sunt afectaţi în procese degenerative care le modifică troficitatea şi masa musculară.