Psihodrama

1 Introducere

Pentru fiecare dintre noi; Fiecare cale de căutare personală

Dispune de un loc în spaţiul-timp din Univers.

Fiecare existenţă are de jucat un rol

În marca coregrafie cosmică a istoriei omenirii.

Fiecare drum al vieţii, întins între cer şi părnînt; Trasează volute şi arabescuri,

Tornade sau circumvoluţiuni mişcătoare,

Supus fiind aspiraţiilor contradictorii

între ancorare sau înrădăcinare, elan sau zbor.

Rătăcirile noastre oscilează între înaintare către ceilalţi,

Şi retragere, întoarcere sau concentrare asupra sinelui.

Ne căutăm prin salturi succesive,

Trei paşi înainte şi uneori doi înapoi

Atunci cînd nu trebuie să facem un salt lateral.

Căutarea nesfîrsită a ce e mai bun în sine se învîrte

în enclava libertăţii oferite fiecăruia

între datorie şi credit, uşurare si autonomie,

La limita dintre definit si nedefinit,

Dintre trecut si viitor,între răsăritul şi apusul fiecărei f iinţe.

JACQUES SALOME

2 Scurt Istoric TERAPII UMANISTE ŞI EXISTENŢIALE

La jumătatea secolului XX, psihologia şi psihoterapia erau marcate de cele două curente ideologice dominante: psihanaliza freudiană şi behaviorismul pozitivist ştiinţific. În acest context, la sfârşitul anilor ’30, a început să se facă auzită vocea unui grup de teoreticieni ai personalităţii: Gordon Allport, Henry Murray, Gardner Murphy şi, mai târziu, George Kelly, Abraham Maslow, Carl Rogers, Rollo May care considerau că cele două abordări ale persoanei umane excludeau unele dintre cele mai importante calităţi care-l fac pe om să fie uman. Aici intrau valorile, alegerile, dragostea, creativitatea, imaginea de sine. În anii ’50 ei au demarat o nouă ideologie consacrată sub numele de psihologie umanistă. În cadrul acestei şcoli s-a dezvoltat psihoterapia umanist-experienţialistă. Rădăcinile sale se nutresc din filosofia existenţialistă şi din gândirea fenomenologică, ambele preocupate de trăirea şi devenirea fiinţei umane. La acestea se adaugă şi contribuţii ale filosofiilor şi tehnicilor orientale de autodesăvârşire (care includ tehnici de meditaţie, de relaxare ş.a.).

Specificul terapiilor umaniste este că privesc omul ca pe o entitate activă, autoafirmativă, cu un potenţial latent ce se cere valorificat. În această concepţie, tulburările psihopatologice (numite adesea boli psihice) sunt considerate ca apărând atunci când procesul de realizare a propriului potenţial este blocat de circumstanţe sau de diferite persoane (părinţi, profesori, rude etc.) care încearcă să canalizeze dezvoltarea persoanei pe direcţii pe care ei le consideră acceptabile. Când se întâmplă astfel, persoana ajunge cu timpul să îşi nege dorinţele reale. Conştiinţa unicităţii sale ca persoană se năruie, potenţialul de creştere se reduce, posibilităţile de manifestare a eului se blochează şi subiectul pierde legătura cu propria sa experienţă interioară. Terapiile umanist-experienţialiste propun ca soluţie pentru rezolvarea problemelor psihice conştientizarea maximală de către pacient a propriilor resurse şi a propriilor limite. Prin atingerea unui nivel superior de conştiinţă, acesta poate ajunge la autodeterminare, la creativitate şi autenticitate, la integrarea corpului cu mintea şi spiritul, a acţiunilor cu gândurile şi sentimentele.

Caracteristica de bază a terapiilor experienţialiste este aceea că pun în prim plan trăirea experienţei prezente, conform principiului „aici şi acum” (hic et nunc).

Acesta este un grup larg de terapii care au unele caracteristici

comune, ele sunt orientate către înţelegere (insight), asemenea terapiilor

psihanalitice, considerând că problemele pot fi rezolvate optim prin

creşterea nivelului de conştientizare a individului asupra propriilor

nevoi şi motivaţii.