Psihoigiena mintală a cuplului

Experiența iubirii este un proces de maturizare a personalității, de dobândire a forței și libertății interioare, de autoîmplinire. Experiența comunicării prin iubire determină și dezvoltă conștientizarea de sine și de altul, atât în plan biologic, cât și psihologic și spiritual. În cuplu și în căsnicie, fiecare devine co-cauză și co-efect în evoluția celuilalt.

Cuplul conjugal, ca și cuplu de forțe complementare (masculin-feminin/bărbat-femeie), tinde spre armonie, se definește prin interacțiune și integrare, forțele complementare care îl compun dezvoltându-se una prin intermediul celeilalte.

Alegerea partenerului în uniunea conjugală rezultă dintr-o alegere conștientă, deliberată, dar emană în cea mai mare parte din dorințele și afinitățile inconștiente ”reperate” în persoana celui ales (L.Colonna, 1974)

Cuplul poate fi definit ca o ”structură bipolară, de tip biopsihosocial, bazată pe interdeterminism mutual: partenerii se satisfac, se stimulează, se susțin, se dezvoltă și se realizează ca individualități biologice, afective și sociale, unul prin intermediul celuilalt” (Iolanda Mitrofan, Cristian Ciupercă, 1998, pag. 14).

Cuplul poate fi armonic, satisfăcător sau dizarmonic, nesatisfăcător și distorsionat, tinzând spre disociere. Cuplurile tind să oscileze fie către stabilitate, coeziune și progres, fie către instabilitate, disensiune, chiar dizolvare.

A trăi în cuplu reprezintă o provocare pentru autodezvoltare și autoevoluție. În cuplu învățăm ce este iubirea erotică, ce sunt intimitatea, iertarea, toleranța, în cuplu ne împlinim prin sexualitate, dar învățăm și să ne manifestăm emoțiile negative (furia, mânia, frustrarea, ura, dezgustul).

Sistemul motivațional al unuia dintre parteneri poate fi în raport de concordanță și consens mutual cu cel al partenerului ales, dar, la fel de bine, poate să coincidă doar parțial cu acesta. Atracția față de partener, admirația, preferința, iubirea, chiar pasiunea se conturează și se consolidează treptat, pe parcursul intercunoașterii mutuale, prin raportare constantă la ”cheia motivațională” a fiecărui partener. Satisfacerea mutuală a sistemelor de trebuințe în cadrul parteneriatului de cuplu conferă relației durabilitate și sens și asigură echilibrul psihic și fizic al celor doi consorți.

Corespondența și complementaritatea afectivă, ideatică și sexuală dintre cei doi parteneri asigură echilibrul balanței interacționale în cuplu și oferă partenerilor posibilitatea unei intermodelări reciproc satisfăcătoare. Capacitatea unui cuplu de a se crea și recrea continuu, permițând celor două personalități să se afirme, să se dezvolte și să se satisfacă una prin intermediul celeilalte dă valoare și sens relației de uniune. Astfel, ”cuplul conjugal ne apare ca o modalitate de creație interpersonală desfășurată simultan în plan biologic, psihologic și social.”

II.Sănătatea familiei și psihologia sănătății familiei

Sănătatea familiei se referă la bunăstarea fizică (biologică), mentală şi socială a fiecărui membru al familiei.

Bunăstarea fizică (biologică) a familiei înmănunchează aspectul exterior, integritatea structurală şi funcţională a organelor interne şi particularităţile fiziologice, biochimice, endocrine şi nervoase ale fiecărui membru al familiei.

Bunăstarea mentală se referă la dezvoltarea optimă a funcţiilor şi proceselor cognitive şi afective la membrii unei familii, la adoptarea de către aceştia a unor comportamente adecvate în diferite situaţii şi la funcţionarea corespunzătoare a familiei, în ansamblu, într-un anumit cadru emoţional şi intelectual.

Bunăstarea socială se exprimă printr-un comportament social adecvat al membrilor familiei şi al familiei în ansamblu, în cadrul comunităţii şi societăţii. Bunăstarea socială este condiţionată de bunăstarea fizică şi mentală. Sănătatea familiei este condiţionată şi de factorii economici (posibilităţile financiare ale familiei de a achita costul tratamentelor şi investigaţiilor medicale).

Sănătatea familiei este condiţionată şi de factorii economici (posibilităţile financiare ale familiei de a achita costul tratamentelor şi investigaţiilor medicale).

Psihologia sănătăţii familiei studiază factorii psihologici care contribuie la sănătatea familiei, atitudinile şi convingerile familiei în legătură cu prevenirea bolilor şi menţinerea sănătăţii, reacţiile familiei la boală şi intervenţiile psihoterapeutice de reducere a suferinţei produse de îmbolnăvirea unui membru al familiei.