Psihologia Copilului

I INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA PSIHOLOGIEI COPILULUI

1. ABORDAREA SISTEMICĂ A PSIHICULUI

Trecerea de la abordarea plană, orizontală a psihicului la abordarea lui piramidală, structural-dinamică a însemnat un mare pas înainte în psihologie. Numai că abordarea structural-dinamică îşi are propriile sale limite, închide prea mult psihicul în el însuşi: ori, psihicul este deschis spre exterior, la mediul natural şi social, înglobând în sine influenţele acestuia şi “exportând” în afară propriile sale produse. Deschiderea psihicului către exterior, care schimbă însăşi finalitatea sa, nu mai putea fi explicată doar prin referirea la structura sau la dinamica psihicului. Din acest considerent a fost necesară trecerea la unalt mod de abordarea a psihicului, mai în acord cu propria sa organizare, şi anume la abordarea sistematică care consideră psihicul ca un sistem.

Înainte de a defini sistemul psihic uman este necesară conturarea, fie şi sumară, a noţiunii de sistem. “Sistemul constă în mulţimea de elemente componente, în ansamblul relaţiilor dintre aceste elemente structurate multinivelelor şi ierarhic şi în constituirea unei integrabilităţi specifice, ireductibile la componentele sau chiar la relaţiile individuale dintre ele. Sistemul este ireductibil la componentele sale în măsura în care se constituie ca o totalitate de elemente interdependente” ( L. Vlăsceanu )

Sistemul cuprinde:

• trei categori de mărimi ( de intrare; de stare; de ieşire ) cu topologia lor distinctă; mărimile de intrare sunt cele pe care sistemul le primeşte din afara sa, unele dintre acestea fiind asimilabile, altele neasimilabile sau chiar perturbatoare, raportul dintre ele dând coeficientul de complexitate al sistemului; mărimile de stare sunt cele din interacţiunea cărora se creează o configuraţie diferenţială sau difuză; mărimile de ieşire sunt constituite din produsele sistemului, din rezultatele ca urmare a funcţionalităţii lui concrete;

• relaţiile dintre cele trei categorii de mărimi; cea mai importantă relaţie din sistem este conexiunea inversă sau fad-back-ul, aceasta constând în acţiunea mărimilor de ieşire asupra celor de intrare fie pentru a le îndepărta, fie pentru a le readuce la starea iniţială.

• activităţile sau comportamentele, adică modul în care sistemul interacţionează cu mediul său, efectele acestei interacţiuni.

• organizarea dată de ansamblul proprietăţilor specifice comportamentelor sistemului.

• structura, adică acel aspect al organizării ce rămâne constant în timp şi formează baza comportamentului relativ permanent al sistemului.

• subsisteme-constituite din structuri sau activităţi mai simple, dispunând la rândul lor, de acelaşi componente şi particularităţi.

• stări distincte, rezultate din valorile cantitative şi calitative specifice caracteristicilor distincte la un moment dat.

• finalităţi proprii referitoare la utilizarea adecvată a influenţelor din mediul extern în vederea realizării scopurilor, la menţinerea unei stări de echilibru homeostazic sau la trecerea la forme mai bune de organizare.

Din cele de mai sus se poate deduce că orice sistem conţine, în principal, trei subansambluri: substanţial ( care vizează numărul şi natura elementelor constitutive ); strucutral ( se referă la mulţimea şi tipul relaţiilor de interacţiune dintre elementele componenete ); funcţional ( are în vedere acţiunile realizate de sistem ca răspuns la solicitările mediului ). Am putea spune că primul subansamblu reprezintă anatomia sistemului, cel de-al doilea fiziologia lui, iar ultimul, mecanismul de coechilibrare dinamică a sistenului ca întreg cu mediul ambiant. Deşi analiza structurală şi cea sistematică sunt complementare, între ele există şi unele deosebiri. De obicei ele se realizează împreună, dar cea structurală se subordonează celei sistemice “ Sistemul dispune de o structură, include diferite structuri sau intrările-ieşirile sale constau atât din structuri, cât şi din elemente cu organizare topologică distinctă. Analiza sistematică este globală în timp ce analiza structurală vizează componente “. (Vlăsceanu 1982)