Raportul ereditate - mediu în condiționarea dezvoltării psihice

1. Rezumat

Dezvoltarea psihică este un concept fundamental pentru psihologie, pentru că de conţinutul şi valoarea lui explicativă şi interpretativă depinde abordarea tuturor celorlalte probleme. Psihologia contemporană consideră că viaţa psihică, aşa cum se prezintă la omul adult, este rezultatul unui lung proces de dezvoltare care este multideterminat şi multicondiţionat.

Între factorii şi condiţiile care intervin, trei sunt consideraţi fundamentali, in sensul că lipsa lor ar face imposibilă sau ar compromite dezvoltarea psihică.

Primul dintre aceştia este ereditatea, definită ca proprietate a organismelor vii de a transmite urmaşilor caracteristicile pe care le-a dobândit de-a lungul filogenezei. Al doilea este mediul care susţine şi creeaza ocazii de manifestare a particularităţilor psihocomportamentale. Al treilea factor, educaţia, este factorul determinant, avand funcţie formativă.

Problema ereditate-mediu este extrem de complexă. Cand o trasatură ‘’ urmeaza tiparele mendeliene de transmisiune ereditară, putem fi siguri de baza ei genetică’’ (Rosenthal D., 1971 cit. in Gh. Oancea Ursu, 1998). Şi nu puţine trăsături in ,general simple, denumite segregante, se conformează proporţiilor mendeliene. Însă daca modul de transmitere diferă, trebuie să căutăm factorii care provoacă abaterea de la proporţiile mendeliene şi să ne întrebăm dacă trăsătura este determinată genetic în vreo măsură sau nu.

Lucrarea de faţa, se axeaza pe raportul dintre ereditate si mediu şi modul în care acesta influenţeaza dezvoltarea psihica a individului şi îl pregateşte pe acesta pentru procesul educaţional.

2. Dezvoltarea psihica- delimitări conceptuale

Dezvoltarea psihică este ’’o verigă în lanţul transformărilor care se petrec în Univers, o verigă cu o poziţie aparte, care uneşte naturalul şi socialul într-o sinteză indisolubilă şi originală’’ (P. Golu, 1985, p.80). Apariţia psihicului în ontogeneză şi formarea personalităţii copilului reprezintă unul dintre acele sectoare ale realităţii care se pretează, poate, cel mai bine abordării genetice şi înţelegerii istorice.

Cu alte cuvinte, dezvoltarea psihica reprezintă o devenire complexă ce nu se poate realiza decât prin interacţiune cu celelalte două planuri ale dezvoltării fiinţei umane, planul biologic si social. Aşadar, este vorba despre o dezvoltare la nivel biopsihosocial. Ea este un rezultat a unor multiple şi variate interacţiuni, care o fac să dobândească anumite caracteristici, care o fac să se deosebească de alte fenomene de dezvoltare din univers.

Astfel, dezvoltarea psihică are în ansamblu o direcţie calitativ ascendentă, prin urmare ea nu prezintă o desfaşurare simpla, lineară Ea are un curs spiralat, care presupune ascensiune dar şi momente de revenire, de repetare, însă pe o noua bază a proceselor şi structurilor psihice. O a doua caracteristică ar fi că ea este întotdeauna concretă şi personală. Deşi este guvernată de legi generale, ea diferă de la individ la individ, pentru că: fiecare fiinţă umană dispune de un echipament ereditar propriu, dupa naştere fiecare traversează medii diferite cu influenţe variate, la acestea adăugându-se întalnirea cu diverse evenimente de viaţă, etc. A treia caracteristică a dezvoltării psihice este sistemicitatea, adica faptul că apariţia oricărei însuşiri sau substructuri psihice modifică vechea organizare. O a patra caracteristică este reprezentată de stadialitate. Nu reprezintă o trecere insesizabilă de la ceva la altceva, ci o unitate a conţinuturilor şi discontinuităţilor, ceva conservându-se dar altceva schimbându-se, iar acest altceva este conţinutul unui nou stadiu psihic. Ca atare, dezvoltarea psihică: a) se sprijină pe terenul eredităţii; b) îşi extrage conţinuturile informaţionale din datele furnizate de mediul socio-cultural; c) este ghidată şi condusă de educaţie şi instrucţie; d) se desfăşoară prin activitatea proprie de învăţare a fiinţei umane ca urmare a unor seturi motivaţionale, declanşatoare, orientative şi energizante.

După cum se poate observa, rolul factoriilor ereditate, mediu, educatie aflati in interactiune este crucial pentru o dezvoltare psihica optimă. Pentru a întelege mai bine întregul proces dar şi de ce este atât de important ca aceasă interacţiune să se realizeze, vom analiza pe rând cele trei elemente, axandu-ne cu precădere pe relaţia ereditate-mediu.

3. Factorii principali ai dezvoltării psihice

După cum am mai spus, formarea proceselor psihice are loc sub acţiunea unei mulţimi de influenţe extrem de vaste, teoretic infinite, dintre care unele externe, altele interne, unele naturale, altele sociale, unele apropiate, directe, altele îndepărtate, indirecte, unele episodice, altele permanente, în funcţie de însuşi felul cum sînt poziţionate — în raport cu sistemul pshicului — evenimentele din lumea externă şi condiţiile intrinsece ale organismului.

Fundamentale ni se par cele subsumate categoriilor de ereditate, mediu şi educaţie, care constituie înşişi factorii dezvoltării, noţiune prin care înţelegem nu influenţele episodice, superficiale şi accidentale, ci pe cele constante, profunde şi esenţiale. Dar chiar şi la nivelul acestora, vom vedea că nu toate influenţele se situează pe acelaşi plan de profunzime şi, mai ales, de esenţialitate. Unele intră în categoria factorilor cu acţiune cauzală, determinantă, hotărîtoare, altele în categoria celor cu rol de condiţie sau de premisă.

3.1 Ereditatea- factor al dezvoltării psihice

Ereditatea este definită ca ‘’ transmitere a caracterelor fizice si psihice la descendeţi’’( Sillamy, 2000, p.116 cit. in V.Negovan, 2008).

Aşadar, se poate vorbi de o transmitere directă, în formă finită, a unor aptitudini, atitudini, capacităţi şi interese de la înaintaşi la urmaşi?

Unii autori au răspuns total afirmativ la asemenea întrebări şi au considerat ereditatea ca un factor determinant al dezvoltării psihice, bazîndu-se, îndeosebi, pe biografiile cîtorva artişti celebrii din domeniul picturii, muzicii, ştiinţei, dar ignorînd nenumăratele exemple în care însuşirile unor persoane superior dotate nu s-au transmis urmaşilor. Potrivit concepţiei care afirmă rolul hotărîtor al eredităţii, facultăţile psihice umane ar fi un dar al naturii, ca şi ochii, dinţii sau degetele, ele transmiţîndu-se urmaşilor. O expresie concretă a acestei concepţii a constituit-o pedologia (ştiinţa despre copil ) apărută la începutul secolului nostru ca o prelungire în pedagogie şi în psihologie a curentului eredităţii biologice, ilustrat de Weissman, Mendel şi Morgan.

Dezvoltarea psihică este gîndită prin analogie cu dezvoltarea embriologică a corpului, bazată pe coincidenţa între dezvoltarea intensivă a sistemului nervos-în primii trei ani de viaţă şi dezvoltarea funcţiilor psihice elementare.