Recrutare și selecție personal în instituții publice

Introducere

Studiul de faţă tratează pe plan primordial şi cât mai actualizat importanţa asigurării şi menţinerii cu personal de către instituţiile publice.

Unele din motivele care m-au determinat în alegerea aceste tematici a fost acela că este necesară o bună cunoaştere a unuia din subsistemele instituţiilor publice şi anume, recrutarea şi selecţia de personal.

Recrutarea resurselor umane în vederea realizării obiectivelor organizaţionale are ca funcţie principală atragerea de personal cât mai pregătit profesional şi menţinerea acestuia în cadrul instituţiilor prin diferite căi stimulatorii. Identificarea şi atragerea de personal se poate realiza pe două căi, recrutarea externă, adică localizarea şi atragerea de personal de pe piaţa externă a muncii şi recrutarea internă, cea mai frecventă modalitate de identificare şi atragere de resurse umane, totuşi nu foarte benefică pentru organizaţie datorită posibilei pregătiri necorespunzătoare a candidaţilor, cea mai de preferat asigurare cu capital uman ar fi prin intermediul recrutării externe, deşi prin costuri mai ridicate, pentru că asigură un contact permanent a societăţii cu piaţa muncii, iar competitorii doritori de a se angaja posedă în cele mai multe cazuri o calificare excepţională şi mai multe idei noi în ceea ce priveşte o mai bună desfăşurare a activităţii în cadrul firmei.

Selecţia resurselor umane poate fi realizată prin anumite formulare, interviuri şi ulterior teste de verificare a aptitudinilor doar în cazul unei bune asigurări cu suficienţi candidaţi competitivi.

Asigurarea acestui necesar de personal este un proces deosebit de important care trebuie sa ţină cont nu numai de faptul că resursa umană este o resursa cheie a organizaţiei, ci şi de efectele unor posibile greşeli iniţiale făcute în recrutarea personalului. Acest lucru poate afecta atât climatul de muncă al instituţiei, cât şi nivelul de eficienţă, date fiind costurile ridicate şi consumul mare de timp necesar pentru realizarea recrutării şi selecţiei(publicitate, testare, etc.).

În ceea ce priveşte responsabilitatea de recrutare şi selecţie, aceasta este împărţită între managerul resurselor umane şi compartimentul personal. În privinţa conţinutului de recrutare şi selecţie, acestea cuprind acţiuni complementare.

Activitatea de recrutare este foarte apropiată de cea a selecţiei, trăgând concluzia ca nu putem angaja potenţial uman valoros dacă acesta nu a fost ales în urma unei recrutări reuşite.

Funcţia publică reprezintă un ansamblu de atribuţii şi responsabilităţi stabilite în termenul legii, în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome

Asupra funcţiei publice există mai multe tipuri de concepţii pe care le au în general funcţionarii:

- funcţia publică este văzută ca:

• meserie de contact cu publicul (funcţiile de ghişeu, funcţiile prin care se realizează anumite prestaţii în favoarea cetaţenilor, funcţile prin care se exercită controlul de vamă, de bilete de tren etc.);

• o meserie tehnică, dificilă şi adesea periculoasă, funcţionarul nefiind într-un raport direct cu publicul, mijloc de exprimare a autorităţii, funcţie ce le dă funcţionarilor anumite satisfacţii;

• funcţia publică este privită prin natura sa ca o funcţie socială; aceasta implică de la început că acela care o exercită să aibă o veritabilă vocaţie de a se preocupa de cauza publică.

Capitolul 1

RECRUTAREA PERSONALULUI ÎN INSTITUŢIILE PUBLICE

Prin recrutare se înţelege atragerea şi descoperirea unui personal calificat pentru ocuparea posturilor vacante.

În mod tradiţional se acordă o importanţă deosebită mai mult selecţiei decât recrutării. Recrutarea trebuie sa aibă prioritate, mai ales dacă se înregistrează o listă de oferte de forţă de muncă având o anumită calificare sau atunci când schimbârile demografice transformă piaţa forţei de muncă într-o piaţă a vânzătorilor. Obiectivul activităţii de recrutare constă în identificarea unui număr suficient de mare de candidaţi, astfel încât cei care îndeplinesc condiţiile să poată fi selectaţi. Aceasta înseamnă că cele mai eficiente metode sau procedee de selecţie a personalului sunt limitate de eficienţa procesului de recrutare a acestuia; numeroşi candidaţi calificaţi sau competitivi nu pot fi selectaţi dacă nu sunt localizaţi, identificaţi şi atraşi prin procesul de recrutare.

Pentru ca o instituţie publică să aibă posibilitatea de a alege persoanele cele mai potrivite pentru ocuparea unui post şi pentru a participa la procesul de selecţie, trebuie să aibă în vedere sursele din care urmează să facă recrutarea.

Formarea, recrutarea, promovarea şi perfecţionarea personalului din administraţia publică au o absolută importanţă în asigurarea unei calităţi corespunzatoare a tuturor celor care sunt salariaţi ai autorităţii administraţiei publice. Este de subliniat faptul că eficienta administraţiei depinde în egală măsură de modul cum acest personal este gestionat şi în consecinţă de managementul resurselor umane din administraţia publică.

Funcţionarul pubic este persoana fizică investită cu o funcţie publică cu caracter de permanenţă în serviciile autorităţii centrale sau locale, ori în instituţiile publice care aparţin acestora.

Principiile care stau la baza organizării carierei în funcţia publică sunt următoarele:

• competenţa, principiu potrivit căruia persoanele care doresc să acceadă sau să promoveze într-o funcţie publică trebuie să deţină şi să confirme cunoştinţele şi aptitudinile necesare exercitării funcţiei publice respective;

• competiţia, principiu conform căruia confirmarea cunoştinţelor şi aptitudinilor necesare exercitării unei funcţii publice se face prin concurs sau examen;

• egalitatea de şanse, prin recunoaşterea vocaţiei la cariera în funcţia publică a oricărei persoane care îndeplineşte condiţiile stabilite potrivit legii;

• profesionalismul, principiu potrivit căruia exercitarea funcţiei publice se face cu respectarea principiilor prevăzute de lege;

• transparenţa, potrivit căruia autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a pune la dispoziţie tuturor celor interesaţi informaţiile de interes public referitare la cariera în funcţia publică.