Relația dintre educația parentală și particularitățile sociabilității preșcolarului

Introducere

În desfasurarea educatiei formale din gradinite, un rol din ce în ce mai important îl detine parteneriatul acestei institutii cu familia si cu comunitatea.

Colaborarea parinti-educatoare este o conditie fundamentala pentru asigurarea unei dezvoltari psihice a copilului, principalul aspect al acestui tip de relatie constând în consensul educativ. Unitatea cerintelor educative solicitate de cele doua parti implicate, nu poate exista decât în momentul în care parintele este convins ca atât el, cât si educatoarea au un tel comun: binele copilului.

Bazele dezvoltarii psihice a copilului sunt puse în familie. Influentele primului mediu social în care copilul începe sa se dezvolte s-au dovedit a fi cruciale pentru dezvoltarea ulterioara a celui care constituie obiectul educatiei. Studiile efectuate în acest sens au demonstrat importanta mediului familial pentru dezvoltarea personalitatii copilului, fiind evidentiate ambele sensuri- pozitiv sau negativ- pe care atmosfera familiala le poate imprima devenirii copilului, în functie de calitatea acesteia.

Interactiunea factorilor fundamentali ai dezvoltarii psihice determina un anumit nivel al acesteia cu care prescolarul intra în mediul diferit dar curând la fel de cald ca si cel familial, mediul gradinitei.

În activitatea desfasurata cu copiii, educatoarea respecta particularitatile de vârsta si individuale ale acestora. Pe masura înaintarii în stadiul prescolaritatii, se constata diferentele individuale existente la nivel intelectual si socio-afectiv. Desigur ca, aceste diferente sunt vizibile si în substadiile anterioare, sustinute de faptul ca, da, fiecare fiinta umana este unica si originala, însa construirea de catre fiecare parinte a unei modalitati specifice, personale de raportare la propriul copil în educatia pe care o exercita asupra acestuia, face ca aceste diferente sa fie si mai vizibile.

Parintii se straduiesc sa fie cât mai buni cu copii lor. Muncesc pentru a reusi sa le ofere celor mici, ceea ce poate lor, le-a lipsit. Se constata uneori, însa, un usor dezechilibru între ceea ce parintii ofera copiilor si nevoile reale ale acestora, nevoi de comunicare, afectiune si siguranta.

Parintii fac totul pentru a-i educa pe cei mici, atât cum stiu si cât pot de bine. Acest totul semnifica pentru fiecare parinte. altceva. Adultul îsi construieste o strategie educativa pe masura ce copilul sau creste, strategie care fie se aseamana cu cea adoptata în copilarie de parintii lui, fie este opusa acesteia. Aceasta practica educativa este dependenta de nivelul de cunostinte al parintelui, de atitudinile si convingerile sale, de conceptia acestuia despre lume si viata.

Stilul parental adoptat în educatia copilului îsi pune amprenta asupra dezvoltarii psihice a acestuia, principalele domenii comportamentale care o definesc fiind cel cognitiv si social-afectiv. Este adevarat ca vorbind despre interactiunea parinti-copii se au în vedere atât influentele parintilor asupra copiilor, cât si ale copiilor asupra parintilor. Influentele exercitate de ambele parti pot lua forma unei spirale relationale a carei continuitate depinde însa de eficienta stilului educativ parental. Este unul din factorii care influenteza calitatea interactiunii parinte-copil.

Unul din obiectivele teoretice ale lucrarii prezente este strict informativ pentru parinti sau viitori parinti. Se considera ca practicarea unui stil educativ, echilibrat sau mai putin echilibrat imprima relatiei parinte-copil un anumit caracter, pozitiv sau negativ. De aceea, se urmareste structurarea unor modalitati de informare a parintilor în vederea ghidarii acestora spre adoptarea strategiei educative potrivite, adecvate propriului copil.

Lucrarea vizeaza:

- studiul relatiei dintre stilul parental si particularitatile sociabilitatii prescolarului;

- studiul influentei consensului educativ asupra sociabilitatii prescolarului;

- studiul efectelor cauzate de absenta influentei stilului parental în educatia copilului;

- conceperea unor activitati cu copiii ce presupun si implicarea parintilor în vederea eficientizarii interactiunii parinte-copil.

Cunoscându-se si demonstrându-se care sunt consecintele adoptarii unui anumit stil parental se poate interveni în vederea formarii si chiar a educarii parintilor. Aceasta pentru optimizarea relatiei parinte-copil, promovându-se ideea unui stil parental adecvat, precum si cea a ameliorarii efectelor practicarii unui stil parental nepotrivit.

Interventia timpurie în relatia parinte-copil, în sensul eficientizarii acesteia, poate preîntâmpina aparitia unor probleme de dezvoltare psihica, de adaptare la mediul social, în relationarea cu ceilalti care cu greu sau care poate chiar deloc mai pot fi rezolvate odata cu trecerea timpului.

Oricât de greu de crezut ar parea pentru unii, educatia data de parinti copiilor influenteaza enorm viata acestora care vor deveni adolescenti, tineri, adulti. Si nu atât continutul educatiei, cât mai ales maniera de realizare a acesteia.

Tema lucrarii are implicatii atât de ordin teoretic cât si de ordin practic. Acestea din urma apar în plan strict educativ, vizându-se atât educatia familiala, cât si educatia formala. Mai precis, este vorba de cresterea eficientei acestor forme ale educatiei pentru integrarea sociala a copilului, pe scurt, pentru îndeplinirea idealului educational.

Interdependenta educatiei informale cu cea formala este mai mult decât evidenta, ambele forme constituind una pentru cealalta atât baza pentru educatie, cât si continut.

Pentru sustinerea argumentelor aduse necesitatii studierii relatiei dintre educatia parentala si sociabilitatea prescolarului, s-a facut apel si la ceea ce ar putea constitui un fel de motto al lucrarii. Este vorba despre cuvintele autoarei Dorothy Law Nolte (2001) care în lucrarea Cum se formeza copiii nostri, exprima de fapt adevaruri necunoscute înca de toti:

Daca traiesc în critica si cicaleala, copiii învata sa condamne.

Daca traiesc în ostilitate, copiii învata sa fie agresivi.

Daca traiesc în teama, copiii învata sa fie anxiosi.

Daca traiesc înconjurati de mila, copiii învata autocompatimirea.

Daca traiesc înconjurati de ridicol, copiii învata sa fie timizi.

Daca traiesc în gelozie, copiii învata sa simta invidia.

Daca traiesc în rusine, copiii învata sa se simta vinovati.

Daca traiesc în încurajare, copiii învata sa fie încrezatori.

Daca traiesc în toleranta, copiii învata rabdarea.

Daca traiesc în lauda, copiii învata pretuirea.

Daca traiesc în acceptare, copiii învata sa iubeasca.

Daca traiesc în aprobare, copiii învata sa se placa pe sine.

Daca traiesc înconjurati de recunoastere, copiii învata ca este bine sa ai un tel.

Daca traiesc împartind cu ceilalti, copiii învata generozitatea.

Daca traiesc în onestitate, copiii învata respectul pentru adevar.

Daca traiesc în corectitudine, copiii învata sa fie drepti.

Daca traiesc în bunavointa si consideratie, învata respectul.

Daca traiesc în siguranta, copiii învata sa aiba încredere în ei si în ceilalti.

Daca traiesc în prietenie, copiii învata ca e placut sa traiesti pe lume.