Rolul atenției în activitatea profesională de succes

INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei. În fiecare moment asupra noastră acționează foarte mulți stimuli externi și interni (vedem ceea ce este în jurul nostru, auzim zgomotele de afară, simțim poziția și mișcările corpului nostru etc.). Numai puțini dintre aceștia sunt recepționați cu claritate, înțeleși și interpretați, altfel spus doar o parte dintre stimuli atrag atenția și sunt conștientizați. Atenția poate fi comparată cu lumina unei lanterne care luminează câteva obiecte dintr-o încăpere întunecoasă. Obiectele luminate sunt văzute bine, în timp ce celelalte obiecte rămân în întuneric. Apoi îndreptăm lanternă spre alte obiecte pe care le vom vedea bine, iar obiectele văzute anterior intră în zona întunecată.

Atenția este un fenomen psihic ce face parte integrantă din viața noastră conștientă . Marele psiholog Theodule Ribot vede în atenție o stare de conștiință absolut indispensabilă pentru adaptarea individului . Atenția constă în orientarea și în concentrarea activității psihice asupra unor obiecte sau fenomene ,ceea ce are ca efect reflectarea lor mai clară și mai completă ,precum și creșterea eficienții activității. Privind atenția prin prisma altor fenomene psihice ,savanții consideră că ea nu există solitar , ci se manifestă ca parte componentă a lor ,este un catalizator al acestor procese sau stări psihice ale omului . Aceste afirmații ne sugerează că atenția nu are un conținut informațional propriu ci este prezentă în toate procesele psihice : percepția , memoria, gândirea,imaginația.

Scopul lucrării constă în identificarea rolului atenției în activitatea profesională de succes.

Structura:

În Capitolul 1 au fost analizate elementele componente ale atenției, formele și funcțiile acesteia.

În Capitolul 2 au fost descrise rolurile și factorii de influență .

Cuvinte cheie: atenție , success ,activitate profesională

Capitolul I Atenția

1.1 Definiția și caracterizarea atenției

Dintre toate formele de manifestare a vieții psihice, atenția este, în explicațiile curente, cel mai frecvent asociată cu performanța. Chiar dacă reușita sau eșecul într-o activitate se datorează în realitate bunei sau slabei funcționări a altor domenii ale psihicului cum sunt procesele senzoriale, memoria, gândirea ori structurile motivaționale, atenția este cea la care apelăm în mod curent pentru a ne justifica prestația. Ea este scoasă la iveală ca primă dimensiune psihică invocată, ignorând adesea cauzele reale ale unui succes sau insucces. Dincolo de ierarhia implicită conținută în aserțiunile de mai sus, concepțiile științifice asupra atenției subliniază rolul deosebit de important al acesteia în activitatea umană.

Literatura de specilaitate abundă în definiții date atenției. Cum era de altfel previzibil dat fiind caracterul abstract al psihicului uman, nu există o definiție adoptată în unanimitate.

Astfel, pentru Theodule Ribot, „atenția este un monodeism intelectual, asociat cu o adaptare spontană sau artificială a individului”(1924/2000, p.16-17). În opinia lui Alexandru Roșca „atenția constă în orientarea selectivă și în concentrarea activității psihice asupra unor obiecte sau fenomene, ceea ce are ca efect reflectarea lor mai clară și mai completă, precum și creșterea eficienței activității”(1976, p. 375). Inlcuzând și o dimensiune fiziologică, Vasile Preda (1991, p. 92) definește atenția drept un „proces psihofiziologic care constă în orientarea și concentrarea selectivă a activității psihice asupra unor stimuli sau sarcini, în vederea obținerii unei percepții optime, rezolvării adecvate a sarcinilor, a situațiilor-problemă și adaptării comportamentului senzorio-motor, cognitiv și afectiv la mobilitatea condițiilor externe și la dinamica motivelor și scopurilor persoanei”. Mai recent, Mihai Golu adoptă o perspectivă similară: atenția este un „proces psihofiziologic de orientare, concentrare și potențare selectivă a funcțiilor și activităților psihice și psihocomportamentale modale specifice în raport cu obiectul și finalitatea lor proprii, asigurându-le atingerea unui nivel optim de eficiență adaptativă” (2000, p. 437).

Din punct de vedere funcțional, existența atenției implică existența altor două stări psihofiziologice: starea de veghe și starea de vigilență.

Starea de veghe este opusă celei de somn și se caracterizează printr-o activare difuză a scoarței cerebrale. În plan psiho-comportamental ea presupune o contemplare generală a ambianței, o așteptare pasivă, caracterizată prin absența orientării către ceva anume, a focalizării și selecției.

Pe fondul acesteia se instalează starea de vigilență în care individul realizează o explorare nespecifică a mediului, o așteptare pasivă a ceva încă nedefinit; specific ei este un anumit grad de tensiune psihică dat de activarea mai puternică a cortexului, menit a pregăti o reacție promptă indiferent de natura sau locația eventualilor stimuli. În cazul atenției asistăm la o îngustare a câmpului conștiinței, dar stimulii selectați sunt procesați mai profund.