Rolul examenului psihologic în reorientarea profesională a persoanelor disponibilizate

CAPITOLUL I. Educaţia adulţilor, educaţia permanenta, educaţia de-a lungul întregii vieţi

1.1 Noţiuni introductive

Terminologia care descrie educaţia adulţilor, ca si practica corespunzătoare s-a diversificat în ultimul timp. Vom remarca mai întâi faptul ca documentele organismelor internaţionale pun adesea semnul egalitaţii între educaţia adulţilor şi educaţia permanentă. Astăzi, se vorbeşte de educaţia permanentă, de formarea profesională, industrială , agricolă, de formare profesională superioară, cursuri de alfabetizare, şcoli secundare serale, studii universitare serale, invăţământ axat pe nevoile colectivităţii, educaţia femeilor, a tinerilor, a vârstnicilor (vârsta a treia), a consumatorilor, educaţia referitoare la sănătate si nutriţie, pace, mediu. Faţă de diversitatea serviciilor oferite, ţinând seama de amploarea conţinuturilor şi a scopurilor, a metodelor şi nivelurilor de învatare, pe de o parte, se poate spune că s-a fondat toată această activitate printr-o singură şi aceeaşi expresie: „educaţia adulţilor”. O acţiune coerentă, independentă, dar şi permanentă.

Câteva argumente, deplin insuşite, pledează pentru acceptarea acestei sintagme ca un moment deosebit in viata individului, dar si ca o acţiune continua, permanenta. Întâi, aspect deja discutat, adultul care invata se diferentieaza de copil sau tanar prin câteva caracteristici: el si-a consumat deja responsabilitatile sociale si profesionale si culturale. Iar mecanismele invatarii la adulţi sunt deosebite de cele ale tinerilor. In al doilea rând, educaţia adulţilor s-a instituţionalizat, fiind acompaniata de o intensificare a schimburilor intre diverse organisme si instituţii la nivel naţional si internaţional, rezultând schimburi de metodologii, experienţe, modele de organizare. S-a ajuns la o viziune globala ce caracterizează demersul. Astfel, se recunoaşte o anumita specificitate a acestor servicii oferite de societatea oamenilor. Cea mai caracteristica e aceea sa se întindă pe toata durata vieţii. Educaţia adulţilor pare sa fie parte dintr-un sistem mai larg.

Educaţia adulţilor ne apare insa, mai ales, ca un factor important al democratizării vieţii sociale si ca un mijloc pentru exercitarea dreptului la educaţie al fiecărui individ. Democratizarea educaţiei si educaţia permanenta sunt deci inseparabile, formează un continuu educativ, pentru toţi, fara distincţie, proces început cu educaţia iniţiala si continuând toata viata. Educaţia adulţilor este deci nu numai o tehnica, o stiinta, ci si o mişcare sociala pentru a-i ajuta pe oameni sa-si inteleaga locul in societate, făcându-i capabili sa se adapteze cerinţelor acestui secol, solicitărilor lumii contemporane, sa devină mai echilibraţi, mai eficienţi.

Definiţiile date educaţiei adulţilor sunt axate, cele mai multe, pe satisfacerea nevoilor indivizilor (de a-si atinge experienţa personala, de a-si putea exprima personalitatea, de a-si atinge telurile personale, de a se adapta lumii in care trăiesc, de a depune un efort personal pentru a se schimba). Desigur, angajarea integrala a individului in procesul dezvoltării sale e absolut necesara, numai ca aceasta nu trebuie sa însemne pulverizarea acţiunilor educative intr-o zona exterioara sau opusa contextului social. Exista o unitate si o reciprocitate individ- societate. Educaţia adulţilor are deci un caracter global, integrator, vizând formarea omului- întreaga viata- pentru participarea la viata sociala. E o modalitate de formare si promovare personala intr-o societate care va oferi posibilitatea fiecărui individ sa trăiască plenar, sa trăiască frumos. Educaţia adulţilor este deci cauza întregii societati. Ştefan Barsanescu (1968) o considera, de pe aceasta poziţie, ca fiind „etajul al treilea al culturalizării omului, alături de şcoala si universitate”, adică un proces de formare ideologica si politica, de extindere a orizontului cultural si profesional, de intensificare a vieţii interioare a adultului. Mulţi dintre cercetătorii domeniului considera ca pedagogia este chemata sa lichideze- nejustificata nici teoretic, nici practic- aplicativ- dintre educaţia şcolara si cea a adulţilor.

Ne îndreptam, crede unul dintre exegeţi, spre o „societate care invata”, o societate care investeşte cu funcţii importante instituţia educaţiei adulţilor. In rezumat, acestea sunt:

- oferă o a doua şansa de a obţine o calificare ce n-a putut fi obţinuta in tinereţe;

- furnizează un invatamant de plăcere, nesanctionat prin diplome;

- favorizează personalitatii prin aprofundarea cunoaşterii de sine;

- ridica competenta profesionala;

- orientează adulţii spre rezolvarea problemelor importante si către un nou mod de a proceda;

- promovează acţiunea comunitara (Lowe, 1976)

Evoluţia condiţiilor economice si sociale, pe plan mondial, a deschis noi direcţii de acţiune in educaţia adulţilor: