Rolul Jocului în Dezvoltarea Preșcolarului

INTRODUCERE

Toate vieţuitoarele dispun de un material genetic ce generează instincte de adaptare la mediu. În timp ce toate fiinţele cu excepţia omului, se adaptează pasiv la mediu pentru că îşi rezolvă instinctiv cerinţele primare în mediul dat, fără să îşi propună raţional şi în persepctivă modificări intenţionate, omul este singura fiinţă care nu este înzestrată genetic să supravieţuiască fără a cunoaşte şi fară a transforma mediul după scop şi un plan cu finalităţi măsurabile, dinainte stabilite.

Omului îi este caracteristică atitudinea activă şi transformatoare faţă de mediul natural şi social, ca mijloc de adaptare la acesta. Pentru a putea transforma mediul corespunzător unui scop, el trebuie să cunoască caracteristicile mediului. Rezultă că starea afectivă şi transformatoare, pe lângă cea cognitivă, sunt trăsături inndispensabile ale fiinţei umane fără de care nu poate supravieţui.

Prima formă de activitate desfăşurată de o fiinţă este jocul. Dacă pentru adult această activitate este considerată domninat ca formă activă de consumare a timpului şi de divertisment, pentru copil ea apare ca o activitate serioasă, care-l transpune în roluri asemănatoare cu ale mediului social al adulţilor. Iată de ce jocul este pentru copil o necesitate, el dorindu-şi să se implice în roluri sociale, se consideră un adult în miniatură să aibă autonomie în decizii şi soluţii. Pentru copil rolul pe care şi-l asumă în joc e un rol social, pe care vrea să îl joace cu simţul răspunderii şi de aceea, se implică în eforturi fizice şi psihce, uneori până la epuizare.

Copilul se joacă învăţând şi învată jucandu-se, de aceea la el se întrepund activităţile de joc cu cele de învăţare, de muncă şi creaţie. Pentru copil jocul este munca sa, iar adulţii nu trebuie să minimalizeze nici această activitate, nici seriozitatea cu care ea este îndeplinită de cei mici. Mai degrabă adultii ar trebui să se bucure că micuţii învaţă făcând efectiv ceva, aşa cum spune un proverb:

“Aud şi uit, văd şi ţin minte, fac şi înţeleg”.

Jocul este denumit “munca copiilor”, educatorii recunosc puterea jocului în dezvoltarea şi în puterea de asimilare a copilui. În joc există libertatea spiritului, care permite copilul să caute şi să descopere noi ideii. Copii mici gândesc sincretic. O perioadă mai lungă de joc pregăteşte copilul pentru intrarea cu succes într-o lume din ce în ce mai complexă. În copilărie învăţătura este naturală şi spontană. Curiozitatea şi gandirea care-l stimulează în joc sunt partea integrantă din placerea sa de a învăta. Copilul învaţă prin cunoaşterea lumii propri. Prin joc se aventurează în necunoscut. Jocul îi da copilului mic “simţul” ideilor importante ce-i vor servi ca “mijloace” cu ajutorul căraora el va cuprinde mai tarziu mai multe concepete complexe, când copilul va dobandi o gândire mai profundă.

Prin joc copilul are posibilitatea de a fi mai degrabă un iniţiator, în propria lume, decat o persoană manipulată şi disciplinată. Jocul determină creşterea încrederii în sine a copilului, cât şi dorinţa de autodepăşire, lăsandu-i la îndemna libera optiune, libera direcţionare, fantezia şi imaginiaţia. Jocul îi ajuta pe copiii să-şi cunoască corpul şi să coordoneze mişcările, să-şi dezvolte acuitatea motrică, de pildă în relaţia văz-mişcare, ochi-mână, mişcări care necesită un efort importanat al universului de joaca al copilului. Tipul repetitiv al multor jocuri ale copiilor le dă acestora posibilitatea de a-şi perfecţiona prin practică priceperile şi cunoştintele sale.

Aşadar, fiecare dintre noi trebuie să cunoaştem puterea jocului, şi să folosim toate ocaziile, situaţile şi obeictele de care au nevoie copilul numai să se joace, să acordăm chiar un spaţiu într-un mediu înconjurător curat şi sigur unde jocul să fie o experienţă benefică şi sigură, să creem copilului nostru posibilitatea să se joace cu alţii, inclusiv cu noi înşine, diversificându-i modurile şi modalităţile de joc, să asigurăm un timp suficinet din programul nostru zilnic pentru acest aspect important în viaţă şi experienţa copilului, să fim o permanentă căutare de modalităţi prin care să-i facem jocurile pe măsura posibilităţilor sale, să ne folosim întreaga noastră creativitate pentru a descoperi obiecte şi materiale ce îi stimulează şi îi lărgeste experienţa prin joc.