Satisfacția privind cariera

1. INTRODUCERE

Sunt în ceasul fericit când pot să lucrez fără a mai fi silit să muncesc – Constantin Noica

In indelungata sa istorie omul a avut o atitudine ambivalenta fata de munca – pe de o parte acceptarea ei ca pe un “rau necesar”, iar pe de alta parte, o atitudine activa de umanizare, de transformare a sa intr-o sfera a afirmarii. Munca este vazuta de om nu numai ca simplu mijloc de obtinere a celor necesare, dar si ca prilej de satisfactie.

Importanta muncii este deosebita penru dezvoltarea fiecarui individ. In munca persoana isi satisface aspiratiile, isi realizeaza idealurile, isi intregeste si isi imbogateste personalitatea. La baza alegerii carierei stau: aspiratiile, idealurile, interesele, aptitudinile, etc. astfel, in timp ce unii dintre noi optam pentru o anumita meserie, deoarece credem ca prin acea munca ne vom realiza nazuintele, altii alegem o alta munca pentru a obtine un salariu mai bun, sau pentru a ne satisface nevoia de afiliere, sau pur si simplu alegem o munca la intamplare, fara a sti prea multe despre ceea ce urmeaza sa facem.

O mare parte din viata noastra este dedicata muncii si, din aceasta cauza, satisfactia in munca devine un aspect foarte important al activitatii profesionale, ea avand consecinte importante, atat personale cat si asupra organizatiei in care se desfasoara munca.

Totusi organizatiile nu sunt in mod direct interesate de satisfacerea personalului angajat sau cel putin atingerea satisfactiei in munca nu reprezinta un scop in sine al organizatiilor moderne, ci devine o problema de maxim interes datorita stransei legaturi care exista intre satisfactia muncii si performantele angajatilor, precum si intre gradul de satisfactie resimtit de angajat si procesul de dezvoltare a carierei. Orice companie de succes are ca prim obiectiv obtinerea profitului, a unor performante organizationale optime, satisfacatoare. Pentru a obtine aceste rezultate inalte la nivel de organizatie este nevoie de un personal calificat, motivat, competent care sa obtina performante profesionale superioare, in mod individual. Cu alte cuvinte, fiecare angajat trebuie sa-si cunoasca bine atributiile postului si sa le indeplineasca la un nivel inalt, sa fie performant. Ori pentru a fi performant, angajatul trebuie sa aiba abilitatile necesare in indeplinirea sarcinii cerute, sa posede acele aptitudini, capacitati, calitati necesare in rezolvarea problemelor cu care se confrunta, trebuie sa fie optim motivat, sa aiba resurse si conditii satisfacatoare pentru realizarea sarcinii si nu in ultimul rand trebuie sa fie satisfacut de munca prestata. Iata de ce, din ce in ce mai mult in zilele noastre, managementul si-a indreptat atentia catre factorul uman din interiorul organizatiilor; buna functionare a companiei depinzand de acesta.

Complexitatea la care s-a ajuns, atat in viata de zi cu zi cat mai ales in plan organizational, impune o noua abordare a temei privind satisfactia angajatilor determinant al gradului de dezvoltare a carierei. Posturile s-au schimbat, obiectivele organizatiei sunt stabilite pe trepte superioare, conditiile de munca sunt altele, programul de lucru s-a modificat, aparatura s-a modernizat, tehnicile utilizate s-au imbunatatit, dar performantele profesionale trebuie sa ramana la cote inalte, acum poate mai mult ca niciodata. De ce? Simplu: din cauza concurentei. Pe piata muncii din zilele noastre daca nu obti profit „mori” ca si companie, iar daca nu obti rezultate foarte bune este posibil sa „mori” ca si angajat al unei companii de succes. De aceea, avand in vedere importanta performantelor, si nu a oricaror performante ci a celor inalte, se impune cercetarea in profunzime a surselor generatoare de astfel de performante. Una dintre aceste surse o reprezinta insasi satisfactia angajatului in munca pe care o realizeaza. Nu degeaba Constantin Noica afirma: „Sunt in ceasul fericit cand pot sa lucrez fara a mai fi silit sa muncesc”. Poate ca aceasta este insasi cheia succesului profesional, a rezultatelor extraordinare obtinute in ceea ce intreprinzi, perceperea muncii ca pe o placere nu ca pe o povara, obtinerea bucuriilor din ceea ce realizezi, placerea cu care faci lucrul respectiv, intr-un cuvant satisfactia lucrului pe care il faci. Managementul ar trebui sa-si intoarca privirea catre acest aspect, cum sa motiveze eficient oamenii astfel incat sa fie satisfacuti in munca, astfel incat fiecare angajat sa fie „in ceasul fericit”.

Actualitatea acestei probleme, noile tendinte impuse de companiile moderne determina la aprofundarea studierii acestei teme. Complexitatea fenomenului insa, impune la defalcarea lui si centrarea atentiei in aceasta cercetare pe studiul gradului de satisfactie al angajatilor in ceea ce priveste procesul de dezvoltare a carierei.

Totodata, lipsa convergentei punctelor de vedere precizate in literatura de specialitate impulsioneaza spre noi cercetari corelate cu situatiile noi aparute determinate de modificarea, schimbarea organizationala actuala. O problema interesanta se poate dovedi a fi influenta specializarii excesive, a diviziunii muncii asupra relatiei dintre satisfactia in munca si directiile de dezvoltare impuse in cariera. Aceasta inalta specializare nu conduce oare prin detaliata pregatire la o munca oarecum rutiniera, cu surse sarace de satisfactie? De asemenea, tehnologizarea si modernizarea nu produc modificari si la nivel de individ, in ceea ce priveste trebuintele, motivele, idealurile acestuia? Si aceste modificari nu conduc la schimbarea surselor motivatoare generatoare de satisfactii? La aceste intrebari si la multe altele nu propunem sa gasim raspunsuri pe parcursul acestui studiu de mare insemnatate pentru bunul mers atat al vietii organizationale cat si al vietii personale a angajatilor.

2. SATISFACTIA MUNCII

O mare parte din viata noastra este dedicata muncii si, din aceasta cauza, satisfactia in munca devine un aspect foarte important al activitatii profesionale, ea avand consecinte importante, atat personale cat si asupra organizatiei in care se desfasoara munca, influentand insusi procesul de dezvoltare a carierei fiecarui individ.

2.1. Definirea conceptului

Sintagma “satisfactia muncii” a fost folosita recent in psihologia organizationala; literatura de specialitate precizand ca in prima jumatate a secolului trecut mult mai des folosit era termenul de “moral” pentru a defini acest aspect. Aceasta denumire – “moral” – era legata de etapa de inceput a managementului stiintific, ea fiind imprumutata din traditia militara. Aici se vorbea despre moralul crescut sau scazut al soldatilor, iar prin preluarea termenului in domeniul organizational a inceput sa se vorbeasca despre moralul crescut sau scazut al angajatilor. Conceptul de “moral” s-a dovedit a fi unul extrem de imprecis, dat fiind faptul ca unii autori considerau moralul ca fiind o conditie a starii de bine pe plan fizic si emotional ceea ce facea ca angajatul sa traiasca si sa munceasca increzator si eficient, pe cand alti autori interpretau moralul ca afiliere a individului in cadrul grupului ca intreg si ca mijloc de finalizare a scopurilor grupului.

Astfel s-a ajuns la concluzia ca moralul este o stare de grup, iar satisfactia este o stare individuala ceea ce a condus la inlocuirea termenului „moral” ca sinonim cu cel de „satisfactie” cu sintagma „atitudine in munca”. „Atitudinea in munca” se considera ca indica, de fapt, satisfacerea nevoilor unei persoane prin intermediul experientei in munca. De aceea, nu-i de mirare faptul ca termenii „atitudine in munca” si „satisfactie in munca” devin intersanjabili.

Cu timpul, in incercarea de delimitare mai precisa a sferei si continutului notiunii de satisfactie in munca, se schimba viziunea, iar specifice satisfactiei sunt considerate a fi doar aspectele afective.

Iata de ce este greu sa fie formulata o definitie unanim acceptata in ceea ce priveste satisfactia in munca. Iata cateva definitii ale satisfactiei in munca ale diversilor autori sintetizate in „Tratat de psihologie organizational-manageriala V II” de catre profesorul Zlate:

• „Satisfactia este orice combinatie de circumstante psihologice, fiziologice si de mediu” (Hoppock, 1935);

• „Satisfactia este alcatuita din orientarile afective ale individului fata de rolurile de munca pe care le indeplineste la un moment dat.” (Vroom, 1982);

• „Satisfactia este o stare emotionala pozitiva sau placuta rezultata din exercitarea experientei in plan profesional.” (Hellriegel, Slocum, Woodman, 1992).

Asadar, „satisfactia muncii este o reactie/stare afectiva placuta aparuta in contextul muncii organizationale (Zlate, 2007, V II, p. 436).