Somnul

Procesul de adaptare constă în totalitatea reacţiilor fiziologice şi comportamentale ale omului, prin care acesta devine concordant cu mediul său de viaţă, şi reprezintă o proprietate fundamentală a fiinţelor vii şi ale omului în particular.

Raportându-ne la perioada de început a secolului al XX-lea, părea de domeniul fantasticului faptul că, într-un interval de timp atât de scurt, omul se va adapta condiţiilor de viaţă, cu totul deosebite şi neobişnuite din spaţiul cosmic. Şi cu toate acestea, omul a putut dormi, mânca şi lucra în aceste condiţii, fără a-i fi prejudiciată sănătatea.

Aşadar, această imensă capacitate a omului de adaptabilitate la nenumăratele condiţii impuse de mediul său de existenţă, se manifestă şi în ceea ce priveşte desfăşurarea somnului.

În mod obişnuit, un ciclu normal al perioadelor de veghe şi somn, la adultul normal, sănătos, constă în faptul că alternează, într-o zi, 16-17 ore de veghe cu 7-10 ore de somn. Însă, în acest caz vorbim de un simplu tipar, de o medie calculată în funcţie de variaţiile alternanţei veghe-somn, specifică fiecărui individ.

Astfel, referitor la numărul orelor de veghe şi la cel al orelor de somn s-au realizat mai multe studii, menite să evidenţieze caracteristicile persoanelor care dorm mai puţin decât media şi cele care dorm mai mult decât media.

Un astfel de studiu a fost realizat de G.L. Freeman, în 1932. Autorul, împreună cu soţia sa, au variat timpul acordat somnului (4, 6, 8, 10, 12 ore), pe o perioadă de 28 de zile şi au remarcat un tonus crescut ce acompania performanţa în zilele ce urmau nopţilor în care dormeau mai puţin (4-6 ore).

Apoi un alt studiu ce merită menţionat este cel realizat de C.Bonjer, în Olanda. Concluziile acestui studiu ratifică faptul că persoanele cu somn scurt sunt considerate ca fiind mai active, mai dinamice, mai tonice şi mai întreprinzătoare, decât cele care dorm mult, şi care, de obicei, sunt mai puţin eficiente, mai anxioase şi mai introvertite.

Pornind de la aceste studii, această cercetare îşi propune să observe influenţa numărului de ore de somn, asupra nivelelor de impacienţă, anxietate (stare şi trăsătură) şi introversiune.

CAPITOLUL I -

ASPECTE TEORETICE ALE SOMNULUI

“Somnul este a doua emisferă a fiinţei noastre; o emisferă plină de peisaje şi de forme de viaţă arhaice, rămasă cu milenii în urmă faţă de cele ale emisferei în stare de veghe. Ca Australia faţă de Europa. Orice european care se culcă poate spune: “ plec in Australia”. “( L. Blaga)

I.1. Definirea conceptului de somn

Imaginându-ne viaţa sub forma unei monede, existenţa noastră diurnă, aşa-numita stare de veghe, ar reprezenta o faţă a acestei monede, în vreme ce starea de somn, reversul ei. Şi dacă ne-am imagina organismul uman sub forma unei clădiri, a unei case, unul din cei patru stâlpi de rezistenţă plasaţi la cele patru colţuri ar fi constituit în mod obligatoriu de către somn, ceilalţi stâlpi reprezentând alimentaţia, digestia si mişcarea.

Tuturor fiinţelor vii le este caracteristic faptul că perioadele de activitate intensă sunt urmate cu regularitate de perioade de repaos, că activitatea intensă a organismului alternează cu repausul. Somnul este un fenomen necesar vieţii, o răsplată a activitaţii din timpul stării de veghe. Fenomenele vieţii nu se pot desfăşura neîntrerupt cu aceeaşi vigoare. De aceea, la anumite intervale de timp, funcţionarea diverselor organe trebuie să cunoască pauze, în care acestea să-şi refacă energia pentru a-şi putea duce