Studiu de Caz Privind Creativitatea la Surdo-muti

Rezumat

Cercetarea experimentala “Creativitatea la surdo-muti” a urmarit descoperirea unor diferente in creativitate la persoanele cu deficienta auditiva si persoanele cu auz normal avand la baza cercetarea experimentala elaborata de Joy P.Guilford si E.Paul Torrance, in care se solicita subiectului analizat sa produca numarul maxim de solutii diferite pentru o problema data.De exemplu, putea fi vorba de enumerarea intr-un interval de timp limitat a tuturor utilizarilor posibile, pentru o cutie de carton (ambalaj, piedestal, ascunzis etc.).

Avand in vedere ca oamenii cu auz normal intra in contact cu foarte multe lucruri pe toate caile senzoriale sunt mult mai legati de concret decat persoanele cu deficienta de auz la care s-a dezvoltat mai mult creativitatea, imaginatia confirmandu-se astfel ipoteza studiului nostru: creativitatea este mai dezvoltata la surdo-muti decat la persoanele cu auz normal.

Prezentare generala

Handicapul de auz

Handicapul de auz se manifesta in anumite forme sau grade care cuprind deteriorari partiale sau totale.Astfel, degradarea auzului intre 0-30 decibeli determina o hipoacuzie usoara, intre 30-60 decibeli, hipoacuzie medie sau moderata, intre 60-90 decibeli, o hipoacuzie severa sau profunda si la peste 90 de decibeli se instaleaza surditatea sau cofoza.

Termenul “surdo-mut” , pastrandu-se astazi mai degraba in vorbirea curenta decat in cea academica. Prin contrapunere a fost creat termenul “surdo-vorbitor” pentru a-l desemna pe acel deficient de auz care si-a insusit limbajul verbal oral. Lipsa auzului are drept consecinte o ampla restructurare a personalitatii deficientului, imprimand particularitati specifice tuturor proceselor psihice pornind de la primal sistem de semnalizare si amplificandu-se semnificativ in cel de-al doilea.

Surditatile pot fi ereditare sau dobandite. Cele ereditare pot lua formele:

a) Forma Siebenmann, in care se produc lezarea capsulei osoase si leziuni ale celulelor senzoriale sau ganglioane de la nivelul fibrelor nervoase.

b) Forma Sheibe ca urmare a atrofiei nicovalei, prin lezarea senzoriala a canalului cohlear, a saculei, a organului Corti si a vascularizarii striate.

c) Forma Mondini determinate de leziunea nucleului si dilatarea vestibulului si a canalului Cohlear, atrofia nervului cohlear a ganglionilor si a organului Corti.

Surditatile dobandite pot fi:

- prenatale, la baza carora stau maladiile infectioase ale gravidei, tulburarile metabolice, endocrine, diabetul, hemoragiile etc.

- neonatale produse prin leziuni anatome-patologice in timpul nasterii, hemoragii meningiere, incompabilitatea intre grupe sanguine ce duc, deasemenea, la lezarea cohleara.

- postnatale, care pot avea o natura infectioasa toxica sau traumatica.

In general, toate deficientele de auz pot fi provocate de o etiologie variata dintre care citam diferite boli ca: meningitele, encefalitele, sifilisul, poliomelitele, difteria, pojarul, tuberculoza, traumatismele, otitele, abuzurile de antibiotice, alcoolismul, consanguinitatea ereditara, malformatiile urechii medii si externe.

Tinand seama de etiologia anatomo-fiziologica, surditatile se mai pot clasifica in: surditate de transmisie sau de conducere (sunetul este impiedicat sa ajunga la urechea interna), de perceptie (pierderea functiei de perceptie la nivelul urechii interne) si centrala (afectiune a nervului auditiv sau cerebral).

O alta clasificare a surditatilor a dus la impartirea acestora in ereditare si contractate.Etiologia surditatii ereditare se refera la unele anomalii cromozomiale, iar cele contractate sunt determinate de o serie de factori enumerati mai sus, si pot aparea la diferite varste.

Depistarea si diagnosticarea handicapului de auz cat mai timpuriu faciliteaza luarea unor masuri medicale si psihopedagogice pentru a asigura o dezvoltare apropiata de normal si de a organiza activitatea de formare a comunicarii, a exersarii cognitiei.Disfunctia auditiva poate fi depistata inca din primul an de nastere,

printr-o serie de mijloace empirice dar si stiintifice.Pentru copiii mici se iau in consideratie reactiile de raspuns la diferite sunete ce se manifesta prin tresarire, miscari ale ochilor sau ale unor segmente ale corpului in directia sursei de zgomot, intelegere si raspuns la vorbire, indicarea unor obiecte numite de catre adult, etc.

In jurul varstei de un an se poate aplica si surdiometria si se pot realiza unele teste de auz cum sunt testul lui Weber, testul lui Rinne si testul lui Schwabach.

Aceste teste sunt menite sa diferentieze testele de perceptie de cele de transmisie si ajuta totodata, la depasirea unor forme de cofoza mixta.

In conditiile defavorabile de educatie, handicapul de auz, devine un singuratic sau se izoleaza de lumea auzitorilor.Acolo unde exista preocupari constante pentru educatie se creeaza un mediu securizant pentru handicapati si se produc restructurari pentru comportamentele care pun in evidenta capacitati nebanuite de insertie sociala.Fara indoiala actiunea ce caracterizeaza un asemenea demers trebuie sa inceapa inca din familie si sa continue, prin forme specifice, in institutiile speciale.

Astfel, literatura de specialitate subliniaza o serie de caracteristici ce trebuie avute in vedere inca din perioada copilariei mici. Iata cateva:

• stimularea si formarea capacitatii de comunicare a copiilor atat prin mijloace verbale, cat si auxiliare

• dezvoltarea unor caracteristici ale perceptiei kinestezice, care contribuie la formarea structurilor fonetice ale limbii si ale scris-cititului, prin invatarea copilului sa coreleze complexul sonor cu pipaitul, cu vibratiile aparatului fono-articulator, cu particularitatile suflului de aer in emisia vocala, perceptia miscarilor buco-maxilo faciale, etc.

• dezvoltarea perceptiilor vizuale si formarea capacitatilor de imitare a miscarilor corpului, ale fetei, ale gurii,ale buzelor ce se produc in emisia verbala

• dezvoltarea perceptiilor auditve prin antrenamente si exercitii de percepere a unor sunete, cat si prin amplificarea acestora cu ajutorul protezelor

• formarea capacitatii de intelegere a comportamentelor celorlalti si facilitarea unor raporturi afective cu cei din jur

• dezvoltarea atentiei, a capacitatilor de memorare, reproducere, de motivatie pentru activism prin jocuri, scene mimate, desene, plimbari

• dezvoltarea psihica generala, prin facilitarea afirmarii expresiei afective si participarea la comunicare

• formarea increderii in sine, a nevoii de participare la viata de grup, etc.

Aceste obiective pot fi indeplinite cu atat mai bine si mai repede, cu cat se va tine seama de particularitatile psiho-individuale ale copiilor si de demersurile facute in perioada varstelor mici.

In absenta functionarii auzului apar dificultati in: dezvoltarea predispozitiilor anatomo-fiziologice, evolutia si diversificarea mecanismelor vietii psihice, insusirea limbii si dezvoltarea psihica determinate de stimuli verbali, acumularea de informatie, formarea anumitor categorii de priceperi, deprinderi si obisnuinte, utilizarea unor realizari ale tehnicii moderne pentru activitatea productiva, etc.