Suicidul la Adolescenți

Introducere

În această lucrare îmi propun să tratez problema suicidului la adolescenţi din trei perspective, si anume:

a) aspecte generale legate de suicidul la adolescenţi, prin care voi defini termenul de sinucidere, precum şi teorii legate de acest act brutal.

b) cauze ce determină o importantă masă de adolescenţi să recurgă la acest gest.

c) măsuri preventive şi de combatere, prin care voi încerca la început să detectez anumite semne de atenţionare cu privire la adolescentului pe cale să comită actul sinucigaş şi metode de a trata individul care a avut tentativa de suicid.

De-a lungul timpului actele de sinucidere au socat fie prin brutalitatea cu care au fost comise, fie prin cauzele, uneori absurde, ce le-au determinat. Niciodată oamenii nu au putut intelege pe deplin actele de sinucidere arătând în mod aproape constant dispret, teama, milă sau indiferentă fată de acestea.

O serie de gânditori existentialisti printre care si Emil Cioran vedeau în actul sinuciderii unica sansa de a scăpa de mult detestata angoasă a vietii în care suntem prinsi cu totii si de care ne poate elibera doar trecerea în nefiinta. Viata nu este decât un lung sir de suferintă si dezamăgiri iar cei ce încearcă să-i găsească o parte buna nu fac altceva decat sa se mintă necontenit. De la această premisă pornesc existentialistii în încercarea lor de a justifica “solutia ultimă”. De pilda Cioran scrie: ”Semne ale vietii: cruzime, fanatism, intoleranta; semne ale decadentei: blandete, intelegere, indulgenta ”

Pare destul de evident că cei ce găsesc în suicid singura salvare vor căuta să-si justifice actul de suicid ca pe unul necesar, pur individual a carui responsabilitate le apartine pe deplin.

Suicidul în rândul adolescentilor este un fenomen tragic si constituie a doua cauză a mortalitătii tinerilor cu vârste cuprinse între 15 si 19 ani, tinând cont numai de sinuciderile declarate oficial si excluzându-le pe acelea deghizate in accidente. De ce unii tineri care au toată viata înainte devin atat de disperati ajungând până la decizia de a-si lua viata?

Suicidul în rândul adolescentilor denotă prezenta unei nelinisti importante, este un strigăt de suferintă, de disperare si de cerere de ajutor. Explicatia acestui fenomen nu se poate găsi într-un factor precipitant ci în istoria tânărului, într-o viată problematică, în conflicte anterioare. Cu sigurantă in viata unui tânăr care ajunge să se sinucidă a avut loc o escaladare a problemelor care au inceput âand acesta era foarte mic, problemele au crescut si s-au acumulat odată cu trecerea anilor, iar apoi au atins un punct culminant în perioada de adolescentă.

Capitolul I

Aspecte generale privind suicidul la adolescenti

Sinuciderea este unul din actele de voinţa cu urmări nefaste — cel mai impresionant act din întreaga manifestare a fiinţei umane. Pe scara filogenetică a dezvoltării fiintelor, ea pare sa fie un act specific omului; act re¬zultat ca un produs al puternicii dezvoltări a corticalităţii sale şi paralel cu o lipsă de adaptare la condiţiile evolutive de mediu. Suicidiul a incetat a fi pentru mulţi un păcat capital, de care biserica are groază; a încetat a fi o moarte ruşinoasă, infamantă, după cum era altă dată. Altadată se credea că suicidul este cel mai mare pacăt pe care omul îl poate săvârsi; că moartea prin sinucidere inspiră groază societatii; că societatea si biserica stigmatizează cu dispretul si anatema sa asemenea mortii, când se stia că sinucigasul trebuia ingropat ca dobitoacele în pustiu , nu în cimitir; când se stia că sinucigasii nu au dreptul la nici o pomenire religioasă; că este orprit chiar de a se pronunta numele unui sinucis într-un local sfânt, atunci religia era o puternică înfranare a sinuciderilor.

Dacă agresiunea asupra semenului este una din manifestările des întilnite la animale ca şi la oameni, întrand în cadrul instinctului de conservare şi de apărare, autoagresiunea, suprimarea individului de către el însuşi, reprezintă un act deosebit de impresionant. El este cu atât mai interesant cu cât actul de voinţa în sine care duce la autosuprimare face întotdeauna uz de o complexă şi întortocheată stratagemă, conştientă şi inconştientă, cu scopul de a amorţi sau a neutraliza reacţiile fireşti de apărare.