Terapia de Familie - Terapia lui Bowen

1. Terapia de familie

Terapia de familie reprezintă ansamblul structurat al tehnicilor psihoterapeutice care se aplică unei familii aflate într-un moment de criză, în scopul ameliorării perturbărilor existente, schimbării pattern-urilor comportamentale neadaptive utilizate şi activării resurselor proprii ale membrilor familiei pentru depăsirea impasului interacţional

Pionerii terapiei de familie au recunoscut că oamenii sunt produse ale contextului social, dar au limitată atenţia la familia nucleară. Acţiunile noastre sunt de ceea ce influenţează în familiile noastre.

2. Terapia sistematică a lui Bowen. O abordare integraţională a terapiei de familie

Conform lui Bowen, relaţiile sunt conduse de două forţe de viaţă contraechilibrate, individualitatea şi a fi împreună. Fiecare dintre noi are nevoie de companie şi de un grad de independenţă. Ce face viaţa interesantă dar şi frustrantă este tendinţa pentru aceste nevoi de polarizare a fiecăruia. Când un partener presează pentru o anumită legătură mai strânsă, celălalt se simte sufocat şi tinde să fugă. Odată cu trecerea timpului, urmărirea de către unul şi renunţarea celuilalt conduc perechea prin cicluri de apropiere şi distanţare. Cum împacă oamenii de succes aceste două polarităţi ale naturii umane depinde de măsura în care ei au învăţat să gestioneze emoţionalitatea sau folosind termenul lui Bowen, diferenţierea sinelui. Deşi nimeni nu se îndoieşte de influenţa familiei asupra modelării personalităţii, mulţi oameni îşi imaginează că, de îndată ce au plecat de acasă ei au crescut, sunt adulţi independenţi, eliberaţi în sfârşit de influenţa părinţilor. Unii oameni preţuiesc individualitatea şi o iau ca un semn de creştere pentru a se separa de părinţii lor. Alţii doresc să poată fi mai apropiaţi de familiile lor, dar găsesc că vizitele acasă sunt prea dureroase şi astfel se ţin la distanţa pentru a se autoproteja de dezamăgire şi de rănire. Odată ieşiţi din şirul conflictului imediat, ei uită şi neagă discordia. Dar aşa cum a descoperit Bowen, familia rămâne cu noi oriunde am merge.

3. Simbioza “mamă-copil”

Interesul profesional a lui Bowen a început atunci când el era psihiatru la Clinica Menninger, la sfârşitul anilor 1940. Îndreptându-şi atenţia spre enigma schizofreniei, Bowen a fost izbit de sensibilitatea emoţională deosebită dintre pacienţi şi mamele acestora. Alţii care au observat această reactivitate au numit-o simbioză, deşi era un fel de mutaţie parazită. În 1954 Bowen s-a mutat la Institutul Naţional de Sănătate mentală, unde a iniţiat un proiect de spitalizare a familiilor întregi care aveau un membru schizofrenic. Ceea ce a observat a fost că legătura emoţională intensă dintre mame şi copii lor cu tulburări emoţionale implică în mod inevitabil întreaga familie.

În centrul problemei era “legătura anxioasă”, o formă patologică a apropierii provocată de anxietate. În aceste familii cu probleme, oamenii erau prizonierii emoţionali ai modului în care ceilalţi se comportau. Caracteristica acestor relaţii de blocare sau de fuzionare era lipsa de autonomie personală.

O altă descoperire a cercetării lui Bowen privind “simbioza mamă-copil” a fost observaţia unui patern repetitiv, cicluri alternante de apropiere şi de depărtare, deosebit de sensibile la schimbări în tensiunea emoţională a mamei sau a copilului sau a relaţiilor dintre ei. Anxietatea separării cuplată cu anxietatea încorporării s-a crezut a fi dinamică de bază. Când proiectul NIMH s-a terminat, în 1959, Bowen s-a mutat la Universitatea Georgetown, el a început să lucreze cu familii ale căror probleme erau mai puţin severe. Ce a descoperit spre surprinderea sa , au fost aceleaşi mecanisme pe care le-a observat la familiile psihotice. Aceasta l-a convins că nu există discontinutate între familiile normale şi cele patologice, ci că toate familiile variază în mod continuu de la fuziune emoţională la diferenţiere.

Timp de treizeci şi unu de ani la Georgetown, Bowen şi-a dezvoltat teoria sa cuprinzătoare privind terapia de familie, care a inspirit o întregă generaţie de studenţi şi a devenit un lider recunoscut pe plan internaţional al mişcării terpiei de familie. A murit după o boală îndelungată, în octombrie 1990.