Teză la psihologie

INTRODUCERE

Problema căilor şi a mijloacelor de modelare a omului în vederea optimizării potenţialului său creator tinde să ocupe astăzi un loc prioritar în ansamblul preocupărilor ştiinţei şi practicii sociale.

Copilul şi tânărul de astăzi cheltuiesc o mare parte din durata vieţii lor ca subiecţi supuşi actului instructiv – educativ. Educaţia, instrucţia, învăţarea trebuie să fie utile, rodnice pentru personalitatea celui care învaţă, iar utilitatea şi rodnicia nu pot fi măsurate în acest caz decît după eficienţa lor psihologică,după noile procedee, structuri şi organizări câştigate, adică după totalitatea progreselor dezvoltării realizate prin educaţie şi învăţare. Problemele învăţării sunt în stânsă legătură şi unitate cu problemele dezvoltării.

Activismul personal, învăţarea ca activitate proprie a copilului este cadrul concret în care se realizează dezvoltarea, formarea proceselor şi a capacităţilor psihice.

Invăţarea şcolară se realizează prin interrelaţia funcţiilor şi proceselor psihice cu accent predominant pe procesele psihice cognitive. Va trebui să se ţină seama de caracteristicile intrisece ale materialului uman asupra căruia se acţionează, dar trebuie avut în vedere faptul că educatul este un sistem pe care îl creăm noi înşine, în mare măsură, prin educaţie. Dezvoltarea intelectuală, ca latură a dezvoltării psihice generale, este ea însăşi condiţionată de un felul cum decurge şi cum a decurs – activitatea de însuşire a anumitor cunoştinţe şi priceperi. Forţa motrice a dezvoltării psihice intrinsecă, ea nefiind dată de la început, în chip nativ, ci dobândită, învăţată, prin mecanisme speciale de interiorizare a modelului extern al contradicţiei şi cauzalităţii obiective.

Limbajul, structurarea acestuia şi relaţiile componente – învăţare, componentele mnezice, sunt factiri esenţiali în achiziţile realizate în şcoală.

Ca funcţie psihică atenţia, cu toate că nu are conţinut informaţional propriu, facilitează performanţele celorlalte procese psihice. Ea reprezintă în fapt orientarea activităţii intelectuale în raport cu scopurile implicite sau explicite ale învăţăturii.

Baza de cunoştinţe are un rol esenţial, atât în procesarea secundară a informaţiei senzoriale, cât şi în toate prelucrările ce au loc la nivelul memoriei de lucru sau atenţiei. Modul de organizare a cunoştinţelor în memorie facilitează reactualizarea lor. Comportamentul este ghidat de cunoştinţele şi scopurile din câmpul atenţiei sau de cunoştinţele şi structura de scopuri active în memoria de luicru.

Arhitectura cognitivă a psihicului uman (totalitatea mecanismelor cognitiv impenetrabile, necesare şi suficiente pentru realizarea unui comportament inteligent) permite sistemului cognitiv uman să înveţe din mediul sau din propria experienţă.

Învăţarea depinde de modul de organizare a bazei de cunoştinţe prealabile.

Cunoaşterea performanţelor şcolare şi optimizarea acestora necesită stăpânirea de instrumente specifice destinate cunoaşterii psihologice a elevilor. Pentru o acţiune eficientă se impune direcţionarea actului didactic în funcţie de cunoaşterea psihologică a capacităţilor, intereselor, aptitudinilor elevilor. Acţiunea educativă devine eficientă în condiţiile în care procesul de formare se efectuează urmărind caracteristicile generale de personalitate.

Potenţialul fiecărui elev trebuie pus în valoare prin oferirea unor metode şi tehnici care să-i ofere posibilitatea de exprimare cu valoare individuală şi socială.

CAPITOLUL I

ARHITECTONICA COGNITIVĂ A S.P.U.

1.1. Argumentări teoretice

Sistemul bio-pshihic uman este un sistem deschis, realizând cu mediul său nu numai un schimb substanţial şi energetic ci şi unul informaţional.

Sistemul bio-pshihic uman este un sistem de procesare a informaţiei → psihologia cognitivă este ştiinţa care studiază mecanismele acestor prelucrări, modul în care un anumit input induce un oulput specific.

Un sistem cognitiv este un sistem fizic care posedă două proprietăţi: de reprezentare şi de calcul. Nu caracteristicile fizice sunt determinate pentru un sistem cognitiv ci capacitatea sa de reprezentare a mediului şi de a efectua calcule cu aceste reprezentări. Reprezentarea şi calculul sunt trăsăturile necesare şi suficiente pentru ca un sistem fizic să posede inteligenţă.

Orice sistem cognitiv, deci implicit cel uman poate fi analizat la cel puţin 4 niveluri:

1. nivelul cunoştinţelor

2. nivelul computaţional

3. nivelul reprezentaţional-algoritmic

4. nivelul implementaţional

1.Pentru a înţelege comportamentul unui sistem cognitiv trebuie investigată baza de cunoştinţe pe care o posedă şi scopul sau intenţiile de care este animat. Cea mai mare partea comportamentului nostru cotidian poartă amprenta conjuncţiei dintre scopuri şi cunoştinţele de care dispunem.

Evident, cunoştinţele şi scopurile nu epuizează toată complexitatea comportamentului uman, dar constituie un factor esenţial în expoatarea acestuia. Îndeosebi deciziile pe care le ia subiectul sunt dependente de intenţionalitatea şi cunoştinţele sale. Cunoştinţele subiectului survin din mai multe surse: enunţul problemei, experienţa imediată sau de lungă durată cu acest tip de sarcină, deprinderile dobândite, socializarea.

▪ Comportamentele sau mecanismele psihice care se modifică în funcţie de cunoştinţele pe care le are subiectul se numesc cognitiv-penetrabile. De exemplu recunoaşterea unei litere se realizează mai rapid dacă ea este prezentă într-un cuvânt cu sens decât într-o combinaţie lingvistică fără sens; în general orice obiect sau figură este recunoscută mai rapid într-un context corespunzător decât într-unul neuzual pentru obiectul sau figura respectivă.